Dragostea nu e o competiţie

La un moment dat, au început gagicile de pe pagina mea să vorbească despre iubire, despre bărbaţi şi despre greutatea corporală. Şi a existat acest comment care m-a întristat major. M-a întristat major pentru că ştiu câte femei gândesc aşa şi, prin această mentalitate, se condamnă singure la o viaţă de nefericire.

Mi-am mutat recent targetul de “bărbaţi” spre unii mai cu status social şi mai predispuşi în a avea relaţii pe termen lung. Ghici ce: îmi iau refuzuri pe bandă rulantă din cauza aspectului rubensian. Da, ştiu ce am de făcut –  un an de regim neîntrerupt, sală, tratamente etc. etc. Pare simplu, eu o înţeleg pe tipa din articol mult mai bine decât oricine. (Se referă la articolul ăsta.)

Când eşti gras , rămâi “gras” şi în cap, indiferent cât ai slăbi. După ce am dat jos cele 23 kg în exces, aşa mă simţeam şi eu, din păcate, treaba asta nu stă pe loc, şi în continuare îmi iau refuzuri din motive de aspect. E cu terapie. Ne place, nu ne place, femeia TREBUIE să fie frumoasă, pentru că altfel, îşi ia eject după eject. Trăim într-o lume competiţională, sunt multe alte femei frumoase care competiţionează pe acelaşi segment de bărbaţi eligibili: liberi şi care îşi doresc cât de cât ceva serios.

***

Cât de trist faptul că internalizezi refuzurile unor tipi care poate că nu vor o relaţie, poate că sunt deja îndrăgostiţi de altcineva (simplul fapt că PARE liber nu înseamnă că nu se gândeşte cât e ziua de lungă la Rodica, sau de ce nu, la Costel), sau poate că sunt în faza aceea a vieţii lor când încă se poartă ca nişte copii lăsaţi liberi într-o cofetărie: vor să guste câte puţin din fiecare prăjitură.

Dar ţie ţi se pare că iei refuzuri pentru că nu arăţi ca Gigi Hadid.

Şi tu, şi cealaltă fată, credeţi că numai voi vă puteţi înţelege una pe alta.

Când în realitate noi, toate fetiţele de mame părăsite sau neiubite de soţi, care s-au neglijat şi care nu ne-au încurajat nici pe noi să ne perfecţionăm skillurile de seducţie, am trecut prin pasa “Poate dacă slăbesc şi arăt ca Gigi Hadid, îmi va pica la picioare un miliardar”.

E eroarea stas de la 20 de ani la fetiţe fără încredere în ele.

Realitatea e că şi fetele care arată ca Gigi Hadid au parte de aceleaşi refuzuri, ghosting-uri, jurăminte infinite de amor care se transformă în block pe Whatsapp a doua zi după sex, tipi care nu vor să se implice şi aşa mai departe.

Şi asta pentru că frumuseţea de una singură nu prea ţine de foame, sete sau dor de codru verde. Multe frumuseţi suferă de sindromul “mamă, ce mişto era, apoi a deschis gura” sau “ce mă fac eu fărăăă tineeee, iubi”. Iar modul în care scârbeşti un bărbat, chiar Gigi Hadid fiind, e să tragi de el ca disperata, atunci când el în mod evident nu e sau nu prea mai e interesat de tine.

Deci, poţi să te muţi cu totul la sală, poţi să faci o mie de intervenţii estetice, poţi să investeşti în tine și NU îți schimbă radical șansele la o relație. Poate doar la coțăială fără strings attached – pentru că o să-ți zbârnâie mesageria privată, sau la un job cum e videochatul, de exemplu, unde trebuie să placi în primul rând pe bază de looks ca să îl atragi pe ăla în chatul tău.

Dar într-o relaţie autentică, de durată, felul în care arăți e doar o fațetă a problemei, una din ce în ce mai puțin importantă, pe măsură ce crește nivelul de implicare: tipul ăla o să-ţi vadă ochii cârpiţi de somn dimineaţa, balonarea de după un prânz copios, rimelul scurs de la sfârşitul zilei, şi aşa mai departe şi, hai să-ţi spun un mic secret: dacă ţine autentic la tine, defectele tale o să i se pară drăguţe.

Când un bărbat – sau chiar o femeie, hai să nu gândim hetero normativ – te iubește, nu o face pentru că te vede perfectă, ci pentru că se bucură atât de mult de tine și îți trece cu vederea aspectele imperfecte.

Bărbaţii care vor frumuseţi de pe coperţi de revistă  le vor pe post de trofee, de numere în catastif, de “băi, Fane, ştii că am f****t-o şi pe asta, băăă?” Ăia NU sunt genul înclinat spre o relaţie stabilă.

Apoi, mai e eroarea asta clasică: dacă are statut şi bani, sigur e mai potrivit pentru o relaţie.

Am scris-o în mai multe locuri: contează mai puţin ce şi cât are, şi mai mult ce şi cum e dispus să ofere. 

Un tip normal cu un salariu de nivel mediu într-o corporaţie, care îşi permite să te scoată în oraş de două ori pe săptămână şi face curat cot la cot cu tine e un partener mult mai bun şi echilibrat şi-ţi va aduce mult mai multă fericire decât un director general cu salariu de mii de euro, dar care nu te vede decât o dată pe lună, în rotaţie cu alte patru Gigi Hadid, şi nu îl interesaţi real ca persoane niciuna, doar s-o înmoaie şi el la locşor cald.

Deci, fugăreşti iepurele greşit, şi te învinuieşti că nu îl prinzi din motive eronate. Christian Gray, milionarul care să-i facă toate poftele unei gâsculiţe clueless şi, din cel mai mare player, ajunge s-o ia de nevastă, nu există. E doar fantezia feminină: “azi, un milionar se va îndrăgosti de incapacitatea mea de a fi coerentă”.

Nu, fată, stai chill, nu se va îndrăgosti. Și nu pentru că nu arăți ca Gigi Hadid, ci pur și simplu pentru că are câtă p vrea la ce oră vrea, și are priorități; iar abundența și prioritățile îl fac extrem de puțin dispus la a-ți ține ție poșeta când te duci la baie.

*

Dar, poate, cel mai mult mă face să râd ideea că dragostea, sau găsirea unui partener, sau numește-o cum vrei tu, e o competiție. Lol. Până acum, vedeam doar gigei cu comportament competitiv, veniți să mă provoace, să mă agaseze și să se ia la trântă verbală cu mine, pentru că au citit ei pe nu știu ce forum de labă frenetică faptul că femeile trebuie negate și insultate, să te remarce. Peisaj mai trist și mai antisex ca un bărbat competitiv NU există. Reacția nu e de “OMG, Gigele, rupe textila de pe mine!”, ci “OMG, Gigele, taie-o şi bag-o în mă-ta, şi aşa ai ocupaţie şi tu, şi ea!”

Acum, că o grămadă de femei au înţeles din emancipare că e ok să fie şi ele bărbaţi toxici, observ comportamentul ăsta agresiv şi hărţuitor aiurea şi la ele.

Pe exact aceeaşi idee: că dragostea e o competiţie.

Sunteţi atââât, dar atââât de prostuţi.

Realitatea e că, în secunda în care ai deschis o competiţie împotriva cuiva care nu are motive reale să fie interesat de tine, l-ai pierdut de muşteriu. Pentru că disperarea, tensiunea, lupta pentru ultimul cuvânt şi senzaţia  că te-ai coborî  oricât de jos pentru atenţie sunt vomitive.

Aşa cum femeilor nu le place senzaţia că sunt trofee şi că luptătorul vrea mai mult să-şi demonstreze lui însuşi ce şmecher e, decât să aibă o conexiune reală cu ele, guess what? Nici bărbaţilor nu le place.

Du-te la un bărbat, priveşte-l nevinovat în ochi, cere-i să te ajute cu nu ştiu ce rahat şi zâmbeşte-i cald, mai mult din privire decât din buze. Tipul ăla va sări prompt să facă tot ce poate pentru tine. Du-te la acelaşi bărbat şi începe să îl seci cu remarci de smartass şi cu atitudine acră, şi apoi ordonă-i acelaşi rahat. O să îţi dea cu jetul prompt şi instant, până să zici tu pâs.

Dragostea NU e o competiţie.

Apoi, sunt tipele care vor foarte tare să-i demonstreze unuia că sunt neveste perfecte, sunt călare pe ei toată ziua, îi fac toate poftele, sar de cum fluieră şi aşa mai departe. Tot competitiv, dar nu la modul “hai să ne întrecem care o are mai mare” ci “uite câte fac eu pentru tine, rezultă că trebuie să mă iubeşti”.

Omul e o fiinţă ciudată. Cu cât insişti, cu atât un drăcuşor imun la manipulare din sufleţelul lui zice “nununununu”. Şi tipele care fac de toate pentru unul, la orice oră, constată uimite că el se căsătoreşte cu una pe care a cunoscut-o random în metrou. “Ce are ea şi n-am eu!!?”. Necompetitivitate. Absenţa dorinţei de a demonstra ceva.

Pentru că dragostea NU e o competiţie.

Am scris eu o postare pe undeva, intitulată “cercul vicios al nefu…”, în care explicam că disperarea, încrâncenarea şi vibe-ul negativ te fac neatractiv, nu se leagă nimic, asta te face şi mai disperat, şi mai încrâncenat, şi mai neatractiv şi cu atât mai mult nu se leagă nimic şi tot aşa. E genul de cerc vicios în care te bagă mentalitatea de competiţie în amor.

Pe de altă parte, cu cât eşti mai chill, mai relaxată, mai haioasă şi mai puţin hămesită în energii, cu atât lumea zice “ooo”. De ce crezi că toate scenele de sex din filme au lumină difuză, muzică lentă şi senzuală abia perceptibilă şi mişcări de cameră slow?

Pentru că erotismul uman, mai ales genul care duce la conexiune pe termen lung, nu la f**tai iepuresc în buda clubului, implică intimitate, tandreţe şi disponibilitate de a-l explora pe celălalt.

Adică, nimic competitiv.

Faptul că nu vă găsiţi parteneri NU e pentru că nu arătaţi ca Gigi Hadid. Unele chiar arătaţi. Sincer, unele sunteţi  ireal de frumoase. Doar că, de cum sunteţi atrase de cineva, vă purtaţi ca nişte imbecile lihnite şi enervante. Din mentalitatea de competiţie.

Nimeni nu are de ce să-şi încarce viaţa cu aşa ceva, şi mai ales nu pe termen lung.

***

Dacă v-a plăcut acest text, puteți fi susținători de nădejde.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

***

Ascultă Jet pe Spotify, cumpără piesa pe iTunes sau pe Amazon Music.