Salutare, popor român, azi, ca de obicei, avem Poşta redacţiei. Pandemia îi face pe oameni confesivi şi sinceri, drept care, mailurile vin în continuare, şi ce e mai plăcut decât să le oferi oamenilor un sfat frăţesc, pe care oricum nu-l vor urma, dar măcar ne distrăm.
Bună, Lorena!
Sunt o mare admiratoare… Am încercat să mă modelez un pic după personalitatea ta, de când te-am descoperit, şi chiar a mers. Am învăţat să tratez oamenii ca atare, să nu încerc să îi schimb în bine pentru că e evident că nu îşi doresc, să nu mai pun la suflet şi să fiu mai selectivă cu cei cărora le ofer ajutorul. Îţi mulţumesc!
CE nu reuşesc să fac este să capăt încredere în fizicul meu şi să fiu ok cu mine.
Am problema asta din tânără pruncie :)))
Iniţial, am crezut că sunt sechele din trecut ( am avut 120 de kg, dar am slăbit. Momentan, am 72 la 1,80). Nu sunt perfectă, dar e clar o diferenţă, sunt mai sănătoasă, mai activă etc. Am dezvoltat o obsesie cu chestia asta şi un eating disorder destul de nasol. Chestie pe care am conştientizat-o recent şi pe care nu am tratat-o aferent pentru că, sincer? Mi-e ruşine.
Mi-e ruşine la cei 27 de ani ai mei să recunosc lucruri de genul: înfometare, urmată de binge eating, bineînţeles, sală şi mişcare obsesiv, laxative, plânsete şi stări de k#kt după masă, remuşcări în caz că lipsesc de la sală. Sau dacă iau liftul ( stupid, ştiu).
Filmele astea proaste legate de persoana mea mă împiedică să las pe cineva să se apropie de mine. Culmea este că niciun băiat dintre cei cu care am fost nu mi-a reproşat ceva, ba din contră. Au încercat mereu să mă convingă că este în capul meu totul. Că au eşuat relaţiile din alte motive, e altceva :))))
Ştiu că este obositor pentru cineva să încerce mereu să îşi convingă partenerul că arată ok. Sună extrem de superficial, feel free to judge me, poate că de asta am nevoie :))))).
Am fost destul de batjocorită până în liceu şi cumva am rămas cu chestiile astea în cap.
Mă gândesc serios să consult un specialist, dar am vrut întâi să ştiu şi punctul tău de vedere.
Mulţumesc frumos că te-ai deranjat să îmi citeşti romanul.
Te îmbrăţişez şi îţi mulţumesc pentru cum esti!
Cu drag,
X.
***
Dragă X.,
Tu mi-ai dat de câteva ori like pe Facebook, şi m-am uitat pe fotografiile tale. Eşti o fată frumoasă. Desigur, asta nu are nici o legătură cu demonii din mintea ta, vocea tenebroasă a sabotorului tău interior care îţi spune toate grozăviile şi fixaţia de a-ţi găsi toate defectele la microscop şi de a te tortura pentru ele.
Unele femei nici nu au nevoie de un partener abuziv, pentru că sunt îngrozitor de abuzive ele cu ele, şi asta pentru că nu se iubesc.
Dacă la 27 de ani, când eşti la apogeul tinereţii şi frumuseţii, permiţi îndoielilor să te macine în halul ăsta, ce te faci mai încolo, când apar semnele vârstei?
E o capcană specific feminină să îţi agăţi valoarea doar în aspectul fizic. Când o face un gigel, îl f**em prompt în gură şi îi zicem “Când o să scrii tu cod ca mine, atunci ne întrecem şi în look, până atunci, livrează mai repede pizza aia că îţi fac reclamaţie la dispecerat!”.
Nu-ţi fi tu ţie însăţi gigel.
Eşti mai mult decât o imagine frumoasă. Caută să-ţi agăţi respectul faţă de propria persoană în lucrurile la care excelezi uman şi profesional. Iar dacă încă nu excelezi, poţi ajunge acolo prin muncă şi studiu.
Americanii au o expresie nu foarte nice pentru cei care se pierd în a se autoanaliza cât e ziua de lungă: că au capul adânc înfipt în c*r. Scoate-l de acolo. Nu, frumuseţea singură nu e câtuşi de puţin relevantă.
Contează în două cazuri: dacă eşti fotomodel şi câştigi bookings pe bază de looks, şi dacă eşti sex worker şi câştigi clienţi pe bază de looks. În rest, o femeie frumoasă obţine doar mai multă atenţie porcoasă superficială vomitivă de la masculi low class şi o fluieră muncitorii de pe şantier mai entuziast. Contează pentru tine să strige Dorel şi Fănel: Ce bidoane meeeşto ai, făăă?
Pariez că nu.
Sigur, nu zic cu asta să îţi laşi fuioare de păr pe picior sau să te îngraşi la loc şi să te expui bolilor circulatorii, diabetului şi restului de probleme care vin cu o greutate mare, îţi zic doar să te preţuieşti mai mult pe baza lucrurilor care chiar contează şi, când vocea interioară demonică începe “Vasilicoo, eşti urâtăăă şi ştii asta!”, tu să i-o retezi: “Da mai taci, fă! N-are nimeni timp de tine.”
Piesa asta, pe care eu am scris-o pentru toate otrepele agasante exterioare, o poţi dedica tu demonilor tăi interiori.
Poţi căuta un specialist, dar poţi, pur şi simplu, să cauţi să te binedispui activ prin ceea ce faci, să iei focusul de pe frumuseţe şi să-l pui pe tot ce ştii să faci, şi să te tratezi de mâine ca pe cel mai valoros om din viaţa ta. Fără restul lumii, poţi trăi bine merci, şi există mii de pustnici care o fac, în peşteră. Fără tine însuţi… oh, well.
Sper că am fost utilă,
Lorena.
***
Dacă v-a plăcut acest text, puteți fi susținători de nădejde.
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.
***
Ascultă Jet pe Spotify, cumpără piesa pe iTunes sau pe Amazon Music.
Like this:
Like Loading...
1 Response
[…] Mi-am mutat recent targetul de “bărbaţi” spre unii mai cu status social şi mai predispuşi în a avea relaţii pe termen lung. Ghici ce: îmi iau refuzuri pe bandă rulantă din cauza aspectului rubensian. Da, ştiu ce am de făcut – un an de regim neîntrerupt, sală, tratamente etc. etc. Pare simplu, eu o înţeleg pe tipa din articol mult mai bine decât oricine. (Se referă la articolul ăsta.) […]