Dar tu de ce nu te bronzezi?

Vara e sezonul vacanţelor. E sezonul veseliei, al după-amiezelor relaxate pe terase, al limonadei cu mentă şi, pentru cei cu gusturi discutabile, al şpriţului. (Mie, personal, şpriţul mi se pare o jignire la adresa vinului, dar pot înţelege că unii oameni au probleme digestive şi de aceea au o nevoie medicală să batjocorească vinul cu apă, dar nu asta e ideea textului.) E sezonul călătoriilor, al aventurilor şi al flirtului. Şi e sezonul în care diverşi inoportuni se bagă în seamă cu tine, să te întrebe de ce nu te duci să te bronzezi.

Istoria mea cu bronzatul

Pe când eram copil, a fi bunăciune presupunea a avea un bronz perfect. Toate revistele – da, încă existau reviste – ne arătau fotomodele cu o piele de nuanţa fripturii proaspăt scoase din cuptor. Lumea aproape că te mâna ca pe vite să te duci la plajă şi te umilea agresiv dacă erai prea albă vara. Din Napolact şi Covalact nu te scoteau. Sau, dacă eşti născut în alte regiuni ale ţării, probabil că ai o fabrică de lactate cu care te-au terorizat şi pe tine.)

Problema e că eu am pielea aceea foarte albă, ca creta, pentru care s-au inventat toate produsele cosmetice numerotate 01, 001, 0001, Fair, Ivory, Fantomă, Nosferatu şi Strigoi. Eu nu mă pot bronza. Dacă mă puneau cu sila la soare, copil fiind – pentru că nu mă simţeam niciodată bine să fac plajă – tot ce obţineam era o insolaţie cruntă şi o roşeaţă generalizată, după care mi se cojea toată pielea şi, după o săptămână de suferinţă, rămâneam cu o vagă idee mai maronie.

Şi trăim într-o ţară din Europa Centrală, ceea ce înseamnă că avem destui blonzi cu ochi albaştri şi destule persoane cu acest tip de ten. Cred că vorbesc în numele tuturor când spun: pentru noi, bronzatul e un chin. Lăsaţi-ne dracului în pace.

Pe când eram puştoaică şi încercam cu disperare să mă integrez în societate şi să corespund normelor, am avut o găselniţă de geniu, credeam eu. Dacă te dai cu un fond de ten mai închis la culoare, poţi vinde iluzia că eşti bronzat. Riiight? Wrong. Nu numai că transpiraţia te făcea să îţi umpli hainele de pete maronii, dar dacă te atingea cineva, rămânea cu fondul tău de ten pe mână, iar tu, cu o pată deschisă la culoare pe locul unde te atinsese. Arătai credibil prima oră, apoi iluzia se spulbera umilitor şi dureros pentru tine şi de dedesubt, răsăreau tot Covalact şi Napolact.

Nu ştiţi istoricul de boli de piele al persoanei

Mai mult decât oricând, razele UVA şi UVB ale soarelui sunt extrem de dăunătoare pentru noi, de vreme ce stratul de ozon s-a subţiat şi atmosfera e foarte poluată, prin urmare, filtrele naturale ale acesteia nu funcţionează ca înainte. Când dermatologii îţi spun că porţi cremă cu protecţie solară chiar şi în interior, ştii că treaba e groasă.

Eu am avut la un moment dat o aluniţă care a crescut imensă şi a început să sângereze. M-am dus la dermatolog. Da, era o aluniţă cancerigenă. Da, mi-a operat-o în regim de urgenţă, şi, slavă domnului, nu am mai avut nimic de genul din acel moment. Dar medicul mi-a spus pe un ton milos: De-acum înainte, nu veţi mai putea merge la plajă niciodată.

„Vai, ce durere profundă”, am glumit eu, apoi i-am zis: „Doamnă doctor, urăsc plaja din rărunchii ființei mele. Nu-mi doresc nici cât negru sub unghie să merg vreodată la plajă, iar faptul că am un motiv medical să n-o fac e cea mai bună veste din viața mea.”

Ce rămâne să înțelegeți de aici: când stresați oamenii să meargă la plajă și să se bronzeze, opriți-vă măcar o secundă să vă întrebați: Dar dacă au boli de piele care nu le permit? Dacă sugestia voastră nu e doar agasantă, ci de-a dreptul periculoasă pentru sănătatea lor?

În ultimii ani, incidența diverselor forme de cancer de piele e în creștere. Și la tineri, și la bătrâni, și la bărbați, și la femei, și în special la persoanele cu ten deschis la culoare, care produce prea puțină melanină să facă față agresiunii razelor UVA / UVB. Să trimiți la plajă oameni pe care nu-i cunoști e o iresponsabilitate. Lăsați-ne dracului în pace.

Dar mie nu-mi place să deschid tema aluniței mele cancerigene în discuție cu necunoscuți. Și nici n-ar trebui s-o fac, dacă nu am eu inițiativa s-o fac. E mai simplu să încetezi tu cu povețele de bronzat.

Expunerea la soare și îmbătrânirea prematură

Dacă ne uităm la generațiile dinaintea noastră, la 30 de ani, multe femei aveau deja un aspect matur, de femei care au trecut prin multe, și la 40, păreau deja babe. Asta pentru că expunerea nelimitată și necontrolată la soare, combinată cu fumatul care pe atunci era practicat de 90% din populație, făcea ravagii asupra pielii lor.

Bronzul e de fapt o arsură. Una lentă, nu foarte dureroasă. Dar e tot o arsură. Îți usucă pielea, îți halește colagenul, îți extrage apa din țesuturi și favorizează apariția ridurilor și cutelor. În scurt timp, arăți mai mult ca un produs de marochinărie, decât ca o floare fragedă de primăvară.

Acum, multe femei de 30 de ani arată în continuare ca niște fetișcane, și multe femei de 40 arată primele semne de îmbătrânire, și asta pentru că aceste femei au înțeles efectele fumatului și ale razelor ultraviolete, și știu să aibă grijă de sănătatea lor.

„Dar, Lorena, știi că există solare moderne care nu te fac și nu te dreg?”

Nu mă interesează. Prefer să investesc banii ăia în pay-per-view la filme și în legume și fructe proaspete, iar ca răsfăț, în câte o cină la restaurant.

„Dar, Lorena, știi că există loțiuni bronzante care te fac și care te dreg?”

Din nou, nu mă interesează. Prefer să investesc banii ăia într-un ser cu acid hialuronic, peptide și alte ingrediente de care chiar am nevoie.

Pielea albă ar trebui să redevină un fashion trend

E fină. E catifelată. Are o distincție aparte. Poate transmite puritate și inocență când porți culori deschise, și un vibe gotic misterios, când porți negru și un eyeliner intens la ochi. Nu e neapărat sexy în sensul ăla animalic, de friptură în sânge, dar, oricum, eu nu mi-am dorit niciodată să stimulez acea latură în oameni și nu m-a interesat niciodată să fiu femeia pe care vrea gigelul s-o footă grobian, grohăind de plăcere.

Îmi place să fiu Covalact și nu-mi doresc să fiu nimic altceva.

Și pentru că nu simt nevoia să dau această lungă explicație în discuții cu necunoscuți, e mai simplu să nu deschizi tu subiectul bronzului.

Eu nu aspir la bronz, ci la platină.

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.

***

Dacă îți plac aceste articole, poți alege să-mi oferi susținerea de care am nevoie.