De ce e nevoie de Radio Guerilla

Am văzut că s-a reluat lupta pentru reobţinerea licenţelor Radio Guerilla. Mi s-au şi forwardat petiţii în acest sens, dar eu nu semnez petiţii decât în semn de trolaj, cum ar fi petiţia pentru interzicerea muzicii rock, care a circulat câteva zile după incendiul de la Colectiv, şi pe care am semnat-o Sfânta Epifania Degrab’ Miruitoarea.
Prefer să scriu un text pe blog, că pe ăla, spre deosebire de o petiţie, o să-l mai citească minimum doi-trei amărâţi şi e mai util.

Daţi-ne Radio Guerilla înapoi!! Neapărat. E obligatoriu s-o faceţi. Iată de ce.

A) E vocea perfectă a hipsterimii.

Ştiu, termenul de hipster e folosit de obicei peiorativ, ca să sugereze că nu te ştergi la fund decât cu hârtie cu modele aztece vechi. Dar mie îmi place să fiu hipsteriţă, sunt mândră să fiu hipsteriţă, şi mi se pare că hipsterimea n-ar trebui să cedeze în faţa tentativelor de miştocăreală, pentru că, dincolo de tendinţele histrionice, vorbim de oameni care gândesc şi trăiesc frumos. Hipsterii sunt boemii zilelor noastre şi merită un post de radio care să-i reprezinte.
Şi deşi alte posturi de radio, cum ar fi Europa FM, fac mari eforturi să se ducă acolo, ce nu pot ele copia e autenticitatea spiritului de hipster. Izul fin de corporaţie transcende.

B) A fost locul care a lansat şi promovat tot ce e muzică mişto în România

Ştiu că spun un clişeu când zic că majoritatea radiourilor difuzează muzică de căcat, pe care nici dracu’ n-ar asculta-o de la sine, n-ar căuta-o pe net să şi-o pună din proprie iniţiativă şi care nu reprezintă pe nimeni.
Mai ştiu că mi s-a rupt inima când am ascultat Goodbye to Gravity, ca efect al faptului că au murit patru cincimi din trupă într-un incendiu, iar asta a venit brusc cu un val de publicitate.
Şi, ca să nu fie nevoie ca moartea trupei să fie unicul instrument eficient de promovare a unui album BUN – rectific, FOARTE BUN – e nevoie de Radio Guerilla. Ca de aer.
Unde să se promoveze alternativul românesc contemporan, când radiourile care nu dau muzică de gherţoi au o politică exclusivă de muzică vintage?
“Pe Deezer şi Zonga”.
Coreeect. Şi atunci hai să închidem toate radiourile, că ştirile le citim pe Mediafax şi muzicile ni le potrivim pe Deezere şi Zongi, unde jur că n-am ascultat Alex Velea nici măcar o dată în viaţa mea.

C) Nu, radio Tananana nu e o soluţie.

E nedrept să ţi se secere zece ani de construcţie a brandului şi să fii pus s-o iei de la zero. E ca şi cum ai da naştere unui copil. I-ai da cea mai bună educaţie, l-ai hrăni zilnic cu broccoli, grepfrut şi somon, l-ai duce la teatru şi la operă zi de zi. Şi ar ajunge un snob insuportabil.
Glumesc. Şi ar ajunge o mândreţe de intelectual fin, cunoscut de toată lumea şi apreciat ca atare. Apoi hârşt, cineva bagă cuţitul în el, moare. Te duci la poliţie să reclami şi ţi se răspunde: “Nici o problemă, faceţi altul”.

D) Tamango

Oricine orice ar zice, cele mai mişto jingle-uri pe care le-a avut un radio românesc sunt alea cu răposatul suflet al Shukar Collective, Tamango – alt om mişto de care n-aş fi avut de unde din altă parte să aud. “Bilili învinge” sau “Je t’aime Tamango” / “Ar iu tăking tu mi?” sunt adolescenţa mea.

Hai cu Radio Guerilla înapoi.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

9 Responses

  1. alma nahe says:

    O să-ți urmez exemplul, nici eu n-am semnat încă petiția, că nu cred în petiții. Nu cred eu în mai multe, eh!

  2. Lorena Lupu says:

    eu am ales să fac ceva mai vizibil. 🙂

  3. alma nahe says:

    Asta ziceam, o să scriu și eu, că mai văd și la mine vreo 2-3 amărâți. 🙂

  4. valentin says:

    Cu doi de ”RR”. :).

  5. Joker says:

    Candva, am castigat o “mitoasa mioritica” mov plus cusma, de la Radio Guerilla. Era eco.

  6. boemul says:

    hmmm…
    “Hipsterii sunt boemii zilelor noastre şi merită un post de radio care să-i reprezinte.”

  7. neax says:

    Nu știu dacă e chiar așa nevoie. Un post de radio înseamnă mai mult decât muzică. Mai ales dacă își ia numele Guerrilla, te-ai fi așteptat să fie altceva decât portavocea impenitentă a lui Vântu. Un singur om din interior, Marius Vintilă, a avut curajul să protesteze împotriva camarilei sicofante formate acolo.

  8. Lorena Lupu says:

    bine, Vântu a distrus tot ce a atins, dar asta nu neagă spiritul iniţial.

  9. valentin says:

    Vântu a spus ceva grozav, după ce a făcut pușcărie, că trebuia cineva să-i i-a banii pe ceva caritabil. Guerrilla a făcut-o. Ce-i drept, apoi au încercat să tragă cu nebuniile șefului, că avea bani și relații, de acolo li s-a tras. Eu sper să revină Guerrilla ca brand prima oară, apoi oamenii de calitate plecați fac același lucru, în radiouri diferite, că țin la ideile lor foarte diferiți ca stil de viață, dar parcă e mai bine să nu schimbi frecvențele. Cred că sunt bipolar, am pus prea multe verbe într-o frază.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger