De ce ipostaza de casnică dăunează şi femeilor, şi soţilor lor

Acum câteva zile, mi-a scris una la poşta redacţiei. Casnică. Mă rog, concubină casnică. Omul o întreţinea, dar nu o luase de soţie.

Mail mai infantil, mai stupid, mai nerealist în aşteptări şi mai aproximativ în adevărurile lui, mai ales că a doua zi femeia a revenit cu completări care demonstrau exact opusul a ceea ce debitase cu numai câteva ore mai devreme. Vedeţi aici, cei care n-au făcut-o deja.

Am vomitat un pic în gură.

Femeia asta mi s-a părut chintesenţa lucrurilor negative de care se plâng bărbaţii, când vine vorba de femei: iresponsabilitate, imoralitate, misecuvenism, egoism, lipsa loialităţii, pretenţii nejustificate.

Şi pornind de la cazul ei şi al altor casnice pe care le-am tot văzut, simt nevoia să scriu acest text.

Două tipuri de bărbaţi acceptă să-şi întreţină 100% femeile. Prima categorie sunt cei buni, generoşi, care vor să ducă pe umerii lor povara întregii familii, s-o scutească pe ea de deşteptătorul care sună dimineaţa, termene de predare şi istericalele şefilor. A doua e formată din cei extrem de posesivi, care au impresia că locul de muncă al femeii lor e sala secretă de repetiţii a trupei Chippendales şi de cum se uită un mascul mai atrăgător la ea, gagica se va arunca în braţele lui şi vor dispărea împreună, în razele soarelui care apune.

Două tipuri de femei acceptă să fie sută la sută întreţinute. Prima categorie: femeile care vor să fie mame prezente 100% în viaţa copiilor lor şi finanţele cuplului permit asta. Ele devin casnice să-şi dedice tot devotamentul şi energia copiilor, şi de obicei se reapucă de muncă după ce copiii devin de sine stătători. Şi, să zicem, dacă este ceea ce îţi doreşti şi vă permiteţi, why the f*** not?

A doua categorie sunt vacile entitled şi misecuveniste, care au impresia că p***a lor nesimţită merită la schimb casă, masă, şi, cum scria animala, să te mai şi recucerească din când în când. După ce că se speteşte muncind pentru tine, tot el să te recucerească.

Jur că încep să sun ca manosfera la faza asta, dar citind mailul vacii, am avut o revelaţie: băi, dar poate că unii dintre bărbaţii ăia furioşi chiar au dreptate, săracii. Doar că îşi ţintesc greşit furia, pe carieriste, când cele mai detestabile şi oribile monumente de egoism pe care le-am cunoscut vreodată sunt femei casnice.

Nu, nu toate. Nu săriţi cu cotcodacul, că beau un vin şi mâine dimineaţă, când public textul ăsta, o să am un uşor hangover și risc să vă răspund dezagreabil.

1. Casnicele tind să fie de un misecuvenism feroce. 

Şi aici mă refer în mod specific la combinaţia  om bun şi muncitor – vacă împuţită.

După ce am terminat facultatea, a trebuit să plec din cămin şi sî mă mut cu chirie. Dar, pentru că nu aveam venituri strălucite, nu am avut bani de un apartament singură, şi am închiriat în regim “cameră  cu gazda în casă”. Am trecut prin trei băbăciuni, toate văduve casnice, până când am învăţat lecţia: găseşti oameni de vârsta ta şi închiriezi cu ei, că altfel ajungi la Obregia.

Un om normal cu care ai un raport comercial are faţă de tine respectul normal faţă de un client. Dar nici una dintre babe nu considera că are de ce să ofere vreo formă oarecare de respect unui om care plăteşte lunar o sumă pentru o cameră. Te trimiteau ba colo, ba încoace, aveau perpetuu aşteptarea să le cumperi lucruri şi nu-ţi dădeau niciodată banii pentru că, damn it, asta făcuseră cu soţii lor şi acest raport încercau să-l extindă şi asupra ta, chit că tu nu le juraseși nimic la altar și nu aveai de ce.

Și atenție: nu mă refer la momentul când merg eu la cumpărături și te întreb dacă vrei și tu ceva. Când plătesc factura la curent și mă fac că uit să-ți cer jumătate. Când îmi cumpăr mie o înghețată și îți iau și ție, că stăm în aceeași casă și e nasol să te uiți cu poftă. Mă refer la exploatare directă și pe față. De parcă li s-ar fi cuvenit..

Iar mie îmi piere rapid orice bunăvoință și amabilitate când, în loc să arăți apreciere dacă îți ofer ceva, tu începi să îmi ordoni ca și cum tot ce am e al tău.
E ca și cum, în loc să-i apreciez pe cei care susțin blogul ATUNCI CÂND VOR ȘI POT, aș începe să-i frec la melodie să plătească și aia, și aia, și aia.

Un singur dude se oferă să întrețină o vacă din asta, și subit vaca ajunge la concluzia că tot universul are obligația să-i plătească pentru toate mofturile.

Iar dacă protestai, te făceau troacă de porci şi te ţineau într-o criză de isterie interminabilă, care explica de ce erau toate trei văduve.

Întreţinându-le, bărbaţii ăia buni creaseră nişte monştri entitled, aşa cum nenumăratele limbi în fiecare cotlon al anusului pe care le-a luat Bendeac în perioada lui de succes la tv au creat complexul “buricul pământului”, care poate râde de femei violate, pentru că el e mai presus decât ele.

2. Casnicele nu înţeleg ideea de job. 

Dacă aţi citit mailul zdrenţei ordinare, aţi văzut. Soţul făcea mutre când venea obosit de la muncă. Ăsta era şi reproşul babelor când veneam de la joburile de opt ore pe care mi le-am luat după ce am terminat facultatea. Voiam să merg la mine în cameră, să dorm şi să îmi scriu primele romane. Ele, care se jucaseră un pic de-a mopul şi aspiratorul în timpul zilei, aveau chef să se vaiete, să trăncănească, să mă frece la cap cu diverse rahaturi care nu mă interesau, şi dacă îmi ceream scuze şi explicam că mă duc în camera mea, că sunt obosită, urma drama.

Şi apropo de dramă

3. Casnicele se plictisesc foarte tare acasă, aşa că au perpetuu nevoie de dramă. 

Reproşuri. Insinuări. Invadarea intimităţii. Remarci legate de puţinii prieteni pe care îi aduceam acasă, până când m-am deprins să mă văd cu ei numai în oraş. Apoi, reproşuri că nu aduc pe nimeni acasă.

Eu, sincer, empatizez profund cu orice bărbat care aude 20 de minute de ţipat pe tema colacului de la WC sau a scrumierei uitate la baie. Dramele astea lungi şi intense mi se par admisibile doar dacă real se întâmplă ceva grav, şi să fooţi nervii altora doar ca să-ţi condimentezi tu viaţa e o cruzime inutilă.

GET A F***G JOB, B**TCH!

4. …şi de interese amoroase noi. 

Cel mai recent am stat la o casnică în 2015, când am avut un gig temporar în Oradea, şi prietenii mi-au aranjat prin prieteni cazare la hârca asta, care stătea fix în centrul oraşului, într-o casă bătrânească.
Tot văduvă, tot casnică. Tot nevasta unuia care o suflase în c*r toată viaţa, până când izbutise să vampirizeze complet ultima suflare din bietul om.

M-am simţit ca şi cum mă întorsesem în 2005, după terminarea facultăţii. Nu doar că încerca să mă trimită încolo şi încoace ca pe o slugă proastă, dar se mai şi aştepta să-i analizez amorurile romanţioase de pe Facebook, pe care le agăţa cu nişte poze de acum 15 ani. Nişte gigei care voiau să fwootă şi ei ceva, şi pe care îi plictisea cu ejaculaţiuni lirice, până când încetau să-i mai răspundă, apoi le scria lung, singură, ignorând faptul că o ignorau.

Casnica se plictiseşte acasă, unde totul e monoton, şi soţiorul nu mai e romantic ca în perioada curţii. Şi admit. E greu să fii romantic cu una care îţi cere bani de tampoane. O femeie care depinde de tine să-i cumperi hârtie igienică şi batiste de hârtie nu mai are pic de mister. Ce să recucereşti, când tu tragi la jug, ca boul?

5. Dar nivelul maturizării emoţionale rămâne la exact vârsta la care a luat-o ăla în custodie. 

Cum apare maturizarea omului? Prin efort, muncă, diverse situaţii dificile pe care le rezolvi mai bine sau mai prost, după posibilităţi, disciplinarea propriei persoane şi aşa mai departe.

Dar când stai acasă şi altul are grijă de tot, maturizarea nu intervine. Drept care, mintal şi emoţional, rămâi gâsculiţa pe care a luat-o el acasă, că sâsâia a abandon pe lângă gard.

Mesajele private cu gigeii ale casnicei de 60 de ani erau pişarea absolută a râsului. Modul absolut tembel şi naiv în care punea botul la toate vrăjelile şi testele lor, ca o… Nu, nu ca o adolescentă. Aş jigni adolescentele din ziua de azi. Ca o ţărancă proastă şi lipsită de repere is more like it.

Şi bărbaţii sunt răăăi când se prind că vorbesc cu proaste. Oh, my god. Citeam ce miştouri crunte făceau de ea, de cum se prindeau că dă în gropi, şi cum asta nu își dădea seama că romanţiozitatea ei prost plasată e penibilă cu bulbuci chiar şi pentru persoana din poză, darămite pentru cea reală.

6. Şi bonus: absenţa oricărei înţelegeri faţă de valoarea banului. 

Toate hârcile astea cheltuiau mult peste valoarea pensiei lor de urmaş. Jecmănindu-şi chiriaşii şi copiii. Luau credite  scumpe pe motive absolut tâmpite, gen brăţările magice care te vor face să ai noroc, vrăji sau tombola aia prin poştă în urma căreia vei câştiga sigur 3667 de milioane de lei, dacă îţi cumperi două rahaturi de care n-ai nevoie, la suprapreţ.

Când îţi faci Provident să cumperi rahaturi de la teleshopping, eşti mai ignorant economic decât prevede legea.

Nici nu mă mir că seriile de Real Housewives au atâta succes. Sunt expozee de prostie şi misecuvenism. Dar ăştia care vor să facă umor ar trebui să iniţieze un Real Housewives of România. E demenţă ce poate face statul acasă şi lipsa grijii faţă de ziua de mâine din oameni.

***

Dacă îţi place acest blog, fii un partener la menţinerea lui.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

***

Ascultă Jet pe Spotify, cumpără piesa pe iTunes sau pe Amazon Music.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

2 Responses

  1. Ioanad says:

    Mai e si tipul casnicei de la țara, de moda veche, are grija de casa, curte, muncind mai mult decat daca ar fi casiera la mega, fara confortul dat de mașini de spălat sau altele din cauza sărăciei si convinsă ca nu are ieșire, ca acelasi model l-a vazut si la ai ei probabil. Desi ea scrie corect gramatical, coerent, si atat e de ajuns ca sa caute un job onorabil sau măcar o colaborare online. Si un job ar ajuta-o sa fie mai bine văzută de bătrâni sau măcar sa scape de gura lir demoralizanta

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger