De ce n-a reclamat femeia imediat?

De câte ori presa tratează un viol, o agresiune sau o hărţuire sexuală, mereu apare comentac gigel cu unul şi acelaşi comentariu. De ce victima a aşteptat o lună / două / trei / zece / un an / douăzeci până să vorbească.

De cele mai multe ori, comentac gigel e bărbat. Bărbat fiind, nu a fost niciodată în situaţia în care a persoană mai solidă şi cu mai multă forţă fizică a căutat să se folosească de asta pentru a-l exploata pentru plăcere personală.

Dar uneori, comentac gigica e femeie. O femeie care a avut noroc de o familie echilibrată şi protectoare şi de un mediu de viaţă unde nu a hărţuit-o nimeni, şi atunci nu are reper pe care să-l ia în considerare.

Pentru aceşti oameni e acest articol. Şi pentru mine, pentru ca data viitoare când se mai discută o situaţie de genul, să dau direct link, să nu pierd 20 de minute din timpul meu să conving un gigel că peste abuz nu se trece ca trenul interregio prin Cucuieţi.

În general, când ţintesc o victimă, agresorii aleg o persoană pe care o simt vulnerabilă şi nepregătită să opună rezistenţă. Un clişeu tradiţionalist învinuieşte victima că purta fustă scurtă / se machia / etc. Realitatea e că de femeile minijupate, stridente şi care inspiră forţă se iau gigeii cel mai puţin, pentru că acelea îi intimidează. O femeie cu încredere în forţele proprii ştie cum să-i ia, să-i facă să se simtă ultimii oameni, şi dacă ei insistă mai mult decât e cazul, ştie unde să-i reclame, să-i facă să răspundă pentru faptele lor.

Deci, cele cu fustă scurtă şi machiaj intens sunt cele care au parte de cel mai puţin abuz.

Persoanele vulnerabile, cele care nu sunt pregătite să reacţioneze prompt şi hotărât când un agresor îşi lansează atacul / hărţuirea / tentativa de viol / orice altă formă de abuz, au nevoie de TIMP să înţeleagă ce li se întâmplă.

Unele experimentează o jenă cumplită.

Altele, în special cele crescute în familii toxice, unde copilul e ţap ispăşitor pentru toate problemele, pot recurge la patternul mintal în care au fost crescute şi să se învinuiască pentru abuz. Oare ce am făcut eu, dacă gigel se comportă aşa.

Altele se confruntă cu frica de a nu fi crezute, sau de a deveni “feministe” “nebune” care “au ceva cu bărbaţii”.

Altele aveau o relaţie apropiată cu agresorul şi au impresia că, dacă vor ignora abuzul / tentativa de viol / orice altceva, vor reuşi să menţină ce au avut înainte de asta. Deşi e fals. Odată ce o relaţie între două persoane a alunecat pe poteca toxicităţii, nu mai ai ce salva. Dar persoanele lipsite de experienţă nu ştiu asta.

Altele, pur şi simplu, nu sunt pregătite ÎN ACEL MOMENT de tot scandalul care urmează în momentul când raportezi un abuz: întrebări intruzive şi invazive, pretenţii repetate să povesteşti iar şi iar cum a fost şi să retrăieşti momentul cu asta, negări, minimalizări şi discreditări de la agresor, prietenii lui şi toţi băgătorii de seamă online care ţin cu agresorul pentru că visează la lumea ideală în care ar putea dispune de orice femeie după placul lor fără ca ea să protesteze, întrebări umilitoare legate de fusta pe care o purtai şi aşa mai departe.

Iar altele pur şi simplu nu au bani de un avocat bun, de taxi până la IML şi orice alte cheltuieli necesare pentru a-ţi dovedi statutul de victimă.

Pe lângă asta, e cazul să luăm în calcul consecinţele psihologice ale abuzului / hărţuirii: stres posttraumatic şi în multe cazuri depresie, dacă victima e predispusă la acest lucru.

Un abuz, stimaţi telespectatori, nu e ceva cotidian, ca un drum până la Mega Image să-ţi iei o pâine. Un abuz te marchează. Un abuz arde, doare, te demolează pe interior, te face să plângi în duş în timp ce retrăieşti iar şi iar momentele de teroare.

Şi da, în timp ce ţi se întâmplă toate astea, te zbaţi să supravieţuieşti, nu să dai cu subsemnatul la circa de poliţie sau să sintetizezi tot ce a fost într-un dialog cu un avocat.

Să ajungi acolo, ai nevoie de timp.

De aceea, legea dă 30 de zile victimei, în anumite situaţii, şi până la trei ani, în altele, să depună plângere. Şi da, unii au nevoie chiar de mai mult timp, pentru că nu toţi pot să aterizeze în picioare.

Înainte să contestaţi atitudinea unei victime a unei abuz, încercaţi să vă puneţi în situaţie. Iar asta vă va feri de întrebări fără sens în viitor.

***

Dacă v-a plăcut acest text, puteți susţine activitatea siteului cu o donaţie. Aici.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.