Un fenomen care mă deranjează personal, până în punctul în care aleg să evit persoanele, e următoarea situaţie: X şi Y sunt aparent împreună. Pentru că Y face o grămadă de lucruri pentru X. Şi X beneficiază cu tupeu de tot ce primeşte de la Y. Dar totodată X nu dă doi bani pe Y. Îl / o vorbeşte de rău, îl / o dispreţuieşte din rărunchii fiinţei, se văicăreşte infinit cunoscuţilor cât de greu e să îl / o suporte şi ce uriaşă favoare îi face pentru că îl / o tolerează, pentru că altfel, Y nu avea nici o şansă cu nimeni.
Şi, de obicei în această dinamică, Y e complet surd(ă) şi orb (oarbă) la lipsa de respect a tratamentului şi continuă să facă pentru X toate serviciile care au creat relaţia in the first place.
De ce interacţiunea este greşită pentru stima de sine a lui Y cred că e evident şi nici măcar nu e nevoie de explicaţii. Nu există sentiment mai jenant şi mai umilitor decât faptul că cineva îţi face o favoare tolerându-te, de zici că erai răsărit din tomberon sau ceva.
Nu înţeleg nici bărbaţii, nici femeile, care stau să se milogească de celălalt „pentru o șansă”. Celălalt te place sau nu te place. Când te place, se vede din cum se uită la tine, din cum uită să respire și din cum nu se poate opri să nu hihihihahaha. Dacă nu ai acest efect asupra celuilalt, îți asumi că nu e ce trebuie și că e cazul să cauți în altă parte. Și punct.
Niciodată nu vei avea cu un om „care îți acordă o șansă” conexiunea vibrantă, pasiunea autentică și momentele de râs necontrolat pe care le ai cu cineva care te place cu adevărat. prin urmare, de ce să cerșești o șansă lui X, care se uită la tine de parcă ai picat controlul de calitate, și să nu cauți în continuare?
Dar, cum punctam, acestea sunt lucruri evidente.
Hai să vorbim despre lucrul mai puțin evident: despre cum coexistența cu un atârnache îi afectează și starea psihică a lui X.
Faptul că X nu îl place cu adevărat pe Y e un adevăr care nu poate fi modificat. Da, X poate ajunge să depindă de tot ce face Y pentru el. Poate avea cu adevărat nevoie de serviciile lui Y. Dar asta, din păcate, nu prea are relevanță când vine vorba de a-ți plăcea cealaltă persoană sau nu.
Eram copil când am avut revelația că lucrurile pe care le faci pentru alții NU îți asigură iubirea lor. Maică-mea era nevasta slugarnică absolută, ruptă direct din manualul de neveste tradiționale, și totuși, taică-miu era sătul de ea ca de mere pădurețe și o trata cu un sictir de-mi venea mie, copil fiind, să-i foot una în numele ei. Eu nu m-aș fi măritat cu nimeni care să mă trateze așa ever, sau dacă tratamentul se schimba în timpul relației, i-aș fi dat cu degajarea terenului de la primele semne de lipsă de respect. Mai ales în genul de mariaj unde nevasta aduce și bani acasă, și face și toată munca în casă, orice alt tratament decât „te ador, zeița mea” e inacceptabil. Mai bine stai singură și dacă tot faci toată munca, măcar îți și folosești salariul integral pentru tine.
Dar să te forțezi să conviețuiești cu o persoană cu care nu îți place cu adevărat să conviețuiești e rău și pentru tine. Dacă principala ta preocupare e să-i cauți în permanență defecte celuilalt, să raționalizezi faptul că nu îți place cu adevărat, rezultatul e că te încarci de o negativitate care te trage în jos în primul rând pe tine. Indiferent cât primești de la acea persoană, faptul că îți stă perpetuu pe cap ca un ghimpe în talpă îți creează o stare de constant stres și iritare, care te otrăvește încet-încet.
Pentru că, nu-i așa, în tot acel timp, efortul lui Y e real, și tu, oricât de misecuvenist și de arogant ai fi, simți povara așteptărilor lui Y adunându-se asupra capului tău, și dacă nu îl placi cu adevărat pe Y, urăști din ce în ce mai mult să simți asta, cu fiecare zi care trece.
Apoi, deznodământul e mereu aceeași. Profitorul se combină pe neașteptate cu cineva care nu face pentru el / ea nici măcar 1% din câte făcea oaia de sacrificiu, dar măcar există chimie reală acolo. Iar oaia de sacrificiu behăie a frustrare că a făcut atâtea pentru nimic.
Nu are nimeni nevoie de această dinamică toxică în viața lui. Dacă nu îți place cu adevărat un om, asumă-ți asta și nu-i promite ceva ce nu poți livra. Nu există presiune mai neplăcută decât privirea și atitudinea lihnită a cuiva pe care nu dorești cu adevărat să-l atingi. Alege onestitatea. Poate că pierzi material, dar câștigi pace, și când ai pace, poți face tu toate lucrurile pe care le făcea Y pentru tine.
***
Dacă apreciezi acest articol, poți susține la rândul tău site-ul în singurul mod care contează. Aici. Pentru donații de 50 de euro sau mai mult, îmi poți propune tu un subiect. Pentru donații de 25 de euro sau mai mult, poți propune o poezie pentru cele 365 de zile de poezie.
***
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.
cred ca e chestie de ego, mandrie, aroganta pentru ambele parti.
de fapt x e magulit de ce face y atarnache pentru x, de cum se comporta y, chiar daca x e calcat pe nervi si sufocat uneori.
iar y atarnache nu poate accepta ca nu e absolutul pentru x, ca nu e cea mai buna optiune pentru x (explicatie reala pe care am primit-o de la o parasita care il implora pe el pentru inca o sansa: nu pot accepta ca e alta mai buna ca mine pentru el. pe moment n-am avut o replica utila)