De ce ne enervează băieţii buni

Un clişeu pe care îl aud frecvent de la diverse relicve masculine ” “Băi, sunt aşa un băiat bun, şi totuşi, curvele nu se uită la mine, ies cu burtoşi şi cu bătăuşi”.

Ce e greşit în această abordare?

Gen, însăşi premisa:

A) Ce te face să crezi că eşti un băiat bun?

Mulţi dintre ăia care se declară cu gura mare băieţi buni îţi explică: Nu bat femei şi nu le abuzez. Asta în timp ce te abuzează pe tine psihic, insinuându-ţi iar şi iar ce frumos ar fi dacă ţi-ar trage-o.
Nu se întreabă în ce măsură interacţiunea cu ei este plăcută, sau minimum suportabilă, şi dacă nu cumva interlocutorul trebuie să-şi pună la bătaie toate rezervele de politeţe ca să-i îndure.

Mulţi dintre ăia care se declară băieţi buni sunt plicticoşi la culme, previzibili, inoportuni şi extrem, dar extrem de surzi la reacţiile interlocutorului. Nu descifrează iritarea, plictiseala, enervarea, dorinţa nedeclarată de a fi expulzaţi într-un univers paralel din care să nu poată reveni niciodată.

Nu, prietene, a nu bate femei nu te califică la băieţi buni decât cel mult în Codex Valachorum Vasluiae, anno domini 1645. Evaluează mai pe larg ce te îndreptăţeşte să soliciţi imperativ atenţie şi ce motiv ar avea omul să ţi-o acorde, considerând că grila lui de interese nu se suprapune neapărat peste a ta, şi determină singur dacă eşti băiat bun sau labagiu inutil şi plictisitor.

B) Ce te face să crezi că bunătatea trebuie răsplătită neapărat cu sex?

Eu fac o grămadă de lucruri pentru o grămadă de oameni. Am prieteni care caută de lucru şi le pun pile la oameni care au joburi de dat. Am prieteni care au nevoie de un anumit specialist şi-i ajut să-l cunoască. Am prieteni care au probleme sentimentale şi eu sunt recycle bin-ul lor emoţional. Am prieteni care au perpetuă nevoie de confirmare, să poată funcţiona, iar eu le ofer confirmare. Pe scurt, destul de mult timp al meu e alocat altora.
DAR nu mi se pare nici o secundă că vreunul ar trebui să mă fută pentru asta. Poate Barton 🙂 , dar prefer sincer să-mi dea o bere, dacă stau mai bine să mă gândesc, pentru că sexul alterează destul de mult dinamica unei prietenii.
Faptul că încerci un şantaj insinuând că cineva îţi datorează vagin pentru că eşti bun (deşi dacă-l întrebi pe interlocutor, poate că el îţi va spune că nu te găseşte bun de nimic) anulează orice bunătate.

C) Ideea că femeile sunt o masă amorfă, compactă, care funcţionează după aceleaşi mecanisme, e de o prostie absolut halucinantă şi ar trebui să te azvârli în toaletă şi să tragi apa după tine de jenă că ţi-a dat asta prin cap.

Stephen Hawking e bărbat, Horia Tecău e bărbat, Lars Ulrich e bărbat, Mark Zuckerberg e bărbat, Jean Paul Gaultier e tot bărbat şi Florin Salam aşijderea. În rest, sunt şase fiinţe atât de diferite în ceea ce oferă omenirii şi vor să spună încât ai zice că vin din specii complet diferite. Să-i argumentezi tu Vasilicăi că e de căcat că nu te fute pe tine, bărbat bun, când Marioara se fute cu graşi e de un retard care ar merita bătăi cu lopata în cap. Multe şi apăsate, până înţelegi ideea de individualitate şi, când vorbeşti cu O PERSOANĂ, nu ai impresia că vorbeşti cu masa amorfă “femeile”.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

29 Responses

  1. valentin says:

    Băieții buni de care vorbești sunt, în general, în competiție cu cineva, când, de fapt, ar trebui să fie în competiție cu ei înșiși. Mie mi s-a reproșat că mă cred deștept dacă spun ceva diferit de ei, dar, de fapt, vorbesc din experiență, citite și auzite. Nu-i așa că sunt băiat bun? Că știu și eu o tipă care nu mă bagă în seamă. Am fost și mârlan, recunosc. Forțat să fiu, dar am fost.

  2. Ana Barton says:

    Îuliu! Şi dă ce să te fut taman io, asexuala, nonsexuala, anacronica şi arhaica Pământului?!

    Bine, da’ să fie bere Zăganu. 🙂

  3. Ibacau says:

    Să-i argumentezi tu Vasilicăi că e de căcat că nu te fute pe tine, bărbat bun, când Marioara se fute cu graşi e de un retard care ar merita bătăi cu lopata în cap.

    De pus in rama si poate predat si in scoli!!

  4. Radu says:

    mai, tu chiar ai vorbit serios de LorenaLine? a sunat careva? 🙂

  5. Octavian Thor Pleter says:

    Imi place mult! Am ras, m-am delectat cu expresivitatea unor propozitii gen ”Gen”, dar in primul rand trebuie sa confirm justetea analizei. Perfect punctat!

  6. Antonio says:

    plm.. 😀

  7. Ce mai faci Lorena? Nu ne-am mai vazut de pe vremea Yahoo-ului. 😉

  8. Kathy Bates says:

    Din câte au apărut prin presă, cel mai bun dintre liderii politici români ar fi fost Ceaușescu, cel mai bun dintre administratori ar fi fost Adrian Năstase și cel mai bun dintre intelectuali Petre Țuțea.

    Destul ca să privești cu suspiciune pe oricine se laudă că el e bun.

  9. Gabriela says:

    poate pentru ca unii din baietii aia buni nu misca nici un deget sa te cucereasca, sunt evitanti pana la Dumnezeu, si te intrebi de ce naiba ia vrea sa pornesti la drum cu unul de care trebuie sa tragi tu vesnic ca de minunea lumii. Sunteti buni, nimic de zis, incercati sa fiti si vii !

    • Alex says:

      Posibil ca multi sa nu aiba tupeu sa se puna cu asa o femeie. Barbatii se tem ca vor fi pusi in situatii incomode, deranjante sau incontrolabile de femei care net sunt mai destepte sau au calitati superioare lor.

      Ideea de conducere prin conses sau de comun acord este inca noua in societatea romaneasca.

  10. carmenica07 says:

    Mie îmi place cum băieții ăștia buni se transformă într-o secundă în gospodine isterice și cum te transferă din echipa fetelor bune fără de noroc, în echipa curvelor care au umblat cu toți proștii.

  11. cosmin says:

    E misto ca toate colegele o dau cu baietii rai care bat si fut , dar acasa le asteapta aceiasi tipi banali , anosti care se cred superhaiosi cand baga un banc citit pe net.Mai usor cu ipocrizia. Refuz sa cred ca cititoarele tale ar coabita cu vreun zmardoi sau cocalar

  12. ed says:

    Fa da ce limbaj!….direct la inima m-a lovit…..simt cum se umple de sange….devine anginoasa…..imi place fay!

  13. XYZ says:

    Uhmmm! Interesant articolul, “m-am ras”, daaar usor incomplet! Acuma nah, cred ca ai vrut sa punctezi doar “baietii buni” de care te-ai izbit in mod direct.

    Buun, destul pentru uvertura!
    Daca imi permiti am sa imbunatatesc profilul baiatului bun, pe care nu il vrea nimeni pentru ca este atat de plictisitor incat dupa un timp chiar incepi sa iti doresti sa fie crima legala!

    So, alti baieti buni:
    1.1 – Baiat bun – cu indulgenta unei terte persoane: “E baiat bun sa sti, e de casa!”. Po’ ce femeie a anului 2015 vrea un baiat de casa in pula mea! Viata ii scurta, fuck that shit!

    1.2 – Baiatul bun din cauza ca idoata de ma-sa i-a bagat in cap treaba asta. “Mama tu sa-ti iei o femeie frumoasa si desteapta asa ca tine. Vezi ca toate proastele o sa incerce sa te ‘inclice’ (mama care emite acest mesaj, fireste, este o idioata, tembela si nefututa a carei experienta sexuala incape intre doua gaturi de bere)”. Cred ca de aici provine baiatul bun din articolul tau :), dar deocamdata profilul este incomplet, so keep on reading!

    1.3 – Baiatul bun – metafora de cartier – ala care stie, rezolva si are pe cineva care stie pe cineva. “Te trimit la Fane ca ala are pe cineva sa nu mai stai la coada”. Asta care, intre “baieti”, este “valabil”.

    1.4 – Baiatul bun – super cocolosit de toate femeile din familie. Asta cross-bread cu 1.2, formeaza exact cazul tau :)). Asta e baiatul la care matusa-sa face referiri de genu’ “E un baiat de zahar”, mdaa te pisi pe el, e gata ceaiul! Sa il fut! Probabil a avut la 17 ani o intalnire aranjata de ma-sa pe combinatie cu vecina de la 3, cu fi-sa care, exaaaaact, e fata buna! Sunt sigur ca tipa i-a propus un oral pe sest si cacatu’ a lesinat. Imbecilul dracu’!

    Bine bine dar, cum ramane cu baiatul rau atunci?
    In acceptiunea mea umila de om neavizat, baiatul “rau” este tipul cool care arate bine, chiar daca, de la natura, este urat ca munca, stie sa vorbeasca si mai ales sa conduca o conversatie daca este cazul. Tipul asta e atent la detalii “din umbra”! Este neglijent in mod intentionat. E usor badaran, dar doar cat sa iti dea tie un pic de panica. E porc din cand in cand din aceleasi considerente. Nu o sa scape nici o ocazie sa te dea pe spate cand te astepti cel mai putin. Se imbraca bine si miroasul de parfum se simte doar daca esti foarte, foarte aproape. Cand te afisezi cu el o sa fi sigura ca totul o sa fie ok! De ce? Pentru ca tipul asta e destept si inteligent si nu se va speria de vreun topic neastepat sau va sti cum sa evite o situatie penibila.
    Sper din suflet ca asa arata baiatul rau si nu e nici pe departe burtos si caftangiu!

    Ca sa inchei cu un cliesu, este de la sine inteles de ce “Fetelor bune le plac baietii rai” 🙂 !

    • Alex says:

      Din pacate marea majoritate a baietilor rai sunt burtosi si caftangii! 😀 Cu unele exceptii in care sunt doar caftangii 😉

  14. Adi says:

    Din comentarii m-a atras o replică și anume: „Băieții buni de care vorbești sunt, în general, în competiție cu cineva, când, de fapt, ar trebui să fie în competiție cu ei înșiși.” Mi se pare o chestie destul de interesantă, un om (tip sau tipă) în căutare de evoluție personală pe… ce plan o fi, să fie atractivă, iar evoluția aparentă în raport cu altcineva să fie luată drept o bătaie de joc, cum este, de altfel, ha ?

    Dar din postarea ta deprind o chestie importantă: Doar pentru că-ți acorzi singur un titlu, nu înseamnă nici pe departe că ai vreo tangență cu acel titlu.

    • valentin says:

      Ok, eu am scris comentariul respectiv. Da, evoluția aparentă în raport cu altcineva e o bătaie de joc. A ta personală, părerea mea. Cum fac ăștia: ”bă, eu-s mai bun ca ăla, că am prieteni, am prestanță, am cașcaval etc.”. Dacă ajungi să compari așa o să ai o surpriză. Celălalt n-o fi mai bun ca tine, dar se găsește unul.

  15. Alex says:

    De unde atata agresivitate mai? vezi ca iti scade din feminitate

  16. Mihai007 says:

    … sexul pentru un baiat bun e o rasplata? adik e baiat bunutz, primeste vaginutz?

  17. Ma.s says:

    nu te cunosc, dar dupa comentariul asta…regret:)

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading