De ce nu iubim paietele

Mă învârteam eu pe nişte site-uri de haine, căutând o rochie nouă de seară, când m-a lovit trăsnetul. La propriu. Şi nici măcar n-aveam metal la mine. Pur şi simplu, mă uitam la tone de rochii sinistre, antipatice cu corpul uman şi decorate cu un munte de paiete.

WTF?

Înţeleg orice, în materie de ţoale. Jur. Înţeleg croiul în V, care să dea iluzia de siluetă chiar şi în cazul persoanelor dizabilitate din punct de vedere al cântarului. Înţeleg corsetul, pentru că dacă te excită extrem de tare un anumit tip, oricum nu poţi respira, aşa că măcar ai pe ce să dai vina. Înţeleg decolteul dorsal, cu vedere la curbura feselor şi îl înţeleg pe cel frontal cu vedere la buric, pentru că-i dată ca s-o dai, nu să mergi cu ea în rai. Înţeleg dantela rafinată, care descoperă savant tot ce acoperă. Înţeleg hainele decupate în zone neaşteptate, care sugerează: “Aşa e şi viaţa mea sexuală”. Înţeleg fustele cu despicătură, care să zică “munceşte, dacă vrei să vezi ceva. eu sunt accesibilă DOAR pe aici.” Înţeleg fermoarul în zona pubiană, pentru a evita reacţiile de tip: “Îmbracă-te, că nu te mai…”

Aşadar, înţeleg aproape orice perversiune a artei vestimentare. Dar să mă lovească trăsnetul şi a doua oară, – tot fără metal –  dacă înţeleg nevoia de a sclipi precum sorcova.

OK, nevoia de a sclipi precum sorcova să zicem că o înţeleg. E, să zicem, una proastă ca noaptea, dar dornică de atenţie. Nu poate străluci prin spirit, prin replici, prin farmec personal? Străluceşte prin paietele cusute de tanti Getuţa croitoreasa pe o rochie sau o bluză care mergea perfect şi fără.

Sau e una care vrea să sublinieze că are banu’ gros cât cuprinde. Când exista aristocraţie, se foloseau diamante, rubine, safire, etc. Parvenitul vrea doar să pară, nu să fie. Şi atunci, a înlocuit simbolul adevărat al bogăţiei cu o chestie ieftină, sclipicioasă, în formă de monedă, care să sugereze fie că purtătoarea e deţinătoare de opulenţă în formă fără număr, fie că acceptă şi cash.

Serios, nici măcar costumele de latex din sex shopuri nu mi se par atât de vulgare ca hainele cu paiete. Alea măcar recunosc cinstit că slujesc unui singur scop, şi anume acuplării cu picanterii. Paieta însă se duce la serate, la petreceri, la operă, la teatru, face pe cucoana, dar asta nu-i schimbă adevărata natură.

OK, dar am o singură întrebare. Cum le spălaţi? Şi la a câta spălare ruginesc? Şi după ce ruginesc, aruncaţi articolul vestimentar cu totul? Au încetat bărbaţii să poarte zale, pentru că erau incomode şi nasol de întreţinut, şi am preluat noi trendul?

Eu am o relaţie de tip long term cu hainele mele. Le vreau longevive, fidele şi neschimbate. Ca iubirea adevărată. Orice cu paiete mi se pare un f*tai episodic asumat, care durează o noapte, două, trei şi adio.

Dacă nu poţi fi a mea pentru totdeauna, prefer să nu fii a mea deloc.

 

***

Dacă v-a plăcut acest text, susţineţi activitatea siteului cu o donaţie.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

***

Ascultă Jet pe Spotify, cumpără piesa pe iTunes sau pe Amazon Music.

***

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

2 Responses

  1. Lala says:

    Cam aşa e, există o singură categorie care are o scuză să poarte aşa ceva: cele a căror vârstă este scrisă cu o singură cifră!

  2. Traian says:

    asta mă pregăteam să comentez: fiicei mele de 4 ani îi plac mult paietele, mai ales alea cu 2 feţe, care schimbă culoarea modelului când dai cu mâna peste ele 🙂

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: