Despre burtă

Stăteam de vorbă cu niște prietene. Despre cum am pus toate un număr considerabil de kilograme în pandemie. Ele, cu oarecare îngrijorare. La modul “Noroc că am ţâţe, să mai distragă atenţia de la burtă”.

La care eu am sărit în sus: Băi, soro, dar de ce să distragă atenţia? Până la urmă, oameni suntem, supuşi intemperiilor, bolilor şi îngrăşării, şi guess what, e ok. E ok să ai burtă. Da, am zis-o, e ok să fii un om imperfect cu burtă.

Păi da, dar bărbaţii o să zică…

Ete, rahat. Eu încă nu am întâlnit bărbat complexat de faptul că are burtă. Dacă i se atrage atenţia că are burtă, face o glumă şi se scoate, sau se bate mândru pe burtă să se laude cu proprietatea lui, şi cu asta, subiectul e închis. Poate că ar trebui să luăm notiţe. Să nu ne mai torturăm cu ură faţă de propriile corpuri şi să căutăm mereu să distragem atenţia, ca şi cum am fi într-o perpetuă boxă a acuzaţilor şi trebuie să justificăm fiecare gram ca pe o crimă de război.

Şi femeile fac burtă, şi femeile au burtă, şi femeilor le place mâncarea bună, şi femeile iau a doua porţie de lasagne sau de musaca proaspătă aburindă, şi ASTA E.

Dacă nu am mai permite niciuna să fim hărţuite pe acest subiect, de parcă am fi fotomodele gratis, şi de parcă orice gigel care trece pe acolo ar fi angajatorul nostru care ne plăteşte să menţinem imaginea, la un moment dat, hărţuirea ar înceta.

De ce, când vine vorba de burta bărbaților, auzi opinii de genul “Mie burta mi se pare chiar sexy”, iar când vine vorba de femei, pui un centimetru de burtă şi se năpustesc hoarde de hateri pe tine, femei included, să te facă grasă şi să te povăţuiască să slăbeşti musai?

Pentru că bărbaţii au tendinţa să riposteze cu ia, hai sictir, iar femeile, cu aoleu, oare chiar sunt urâtă şi grasă, şi poate chiar nu merit iubită.

Hai să vă zic eu un adevăr despre dragoste.

Când îţi place cu adevărat un om, când ţii la el sau ea, eşti sedus inclusiv de defectele lui sau ei. Te atrage inclusiv burta lui sau a ei. Eşti complet neimpresionat de o burtă oarecare de pe stradă, dar când e burta cuiva la care ţii, îţi vine să ciupeşti, să muşti şi să cânţi “Cărniţăăăăăă” pe un ton de soprană de operă.

Taman de aceea: nu mai interiorizaţi pretenţiile nerealiste ale proştilor. Am burta mea, sunt pionieeer, şi mă mândresc cu eaaa, sunt pionieeer.

***

Dacă v-a plăcut acest text, puteți susţine activitatea siteului cu o donaţie.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

***

Ascultă Jet pe Spotify, cumpără piesa pe iTunes sau pe Amazon Music.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

6 Responses

  1. E.O. says:

    Eu vad ca sunt mai multi barbati care tin la silueta lor, decat femei. Astia care se bat pe burta pe care o cara cu roaba de colo-colo sunt din vechea generatie, casatoriti de la 20 de ani si care s-au blazat.
    Asa ca, hai sa ne ducem burtoaicele, si barbati si femei, la sala, si la dieta, ca burta o fi naturala, dar nu e normala. Mai ales in ziua de azi si in conditiile in care putem sa alegem ce mancam.

  2. Doru Aftanasiu says:

    Am avut și eu burta mea. Tare mândru mai eram! Doar că… apăruseră odată cu ea și alte probleme. Și când m-am plictisit să gâfâi câte juma’ de oră după ce mă încheiam la șireturi ori după ce urcam vreo șaișpe trepte maxim, când m-am săturat să mă doară toate celea de la o singură aplecare, când m-au răzbit durerile de coloană care veneau fix când îmi trebuiau mai puțin, am zis: gata, fratello! Așa chiar nu mai merge. Prea multe ocale! Și dă-o dracului de treabă, eu le car, nu altcineva. Am băgat-o-n mă-sa de artă culinară, am șters din dicționar pentru o vreme o grămadă de expresii dragi mie (alcool, dulciuri, carne de porc, pâine etc) și am trecut la pornografia numită în termeni generici „dietă”. Deci… m-am dezbrăcat de vreo treijdouă de kile. Multă lume îmi critica înainte „acordeonul”. Pe mulți îi ustura sub noadă faptul că eram prea gras. Și, dacă eram văzut mâncând, în nouăzeci la sută din cazuri în loc de „poftă bună!” auzeam „iar mănânci, băi, nesătulule?”. Normal că le întorceam urările folosindu-mă de proverbe înțelepte în care le pomeneam mamele, tații, unchii, mătușile, ori le ziceam: „Te uiți la burta mea cea mare? Mai bine uită-te la p… ta cea mică, fiindcă acolo e adevărata jale.” Ei, nu zi, că după ce am slăbit au apărut alți îngrijorați: „Dă-o dracului, măi omule, că te-ai uscat de tot, vrei să ai probleme?”, „Hai, bre, că de-acuma exagerezi, ai slăbit prea tare!”, „Auzi, știi ce? Nu mai ai niciun haz.”, „Cine ți-a zis că ești sexy așa? Pari doar și mai bătrân. Ia ridică tricoul un pic! Sigur îți atârnă pielea acum.” Evident, nu mă pot abține și le zic mereu ăstora din urmă ce le atârnă lor de fapt. Da’… ce voiam eu să zic: bre, indiferent de comentarii, acum nu mai am probleme cu inima. Adică e mișto, nu zic, să fii malac (n-ai idee ce partituri faine îți aduce grăsimea pe scenă), dar asta strict dacă poți să duci. Unde nu… faci ca Doru: te dai cocotă și slăbești.

  3. Morbo says:

    Ohoo, e plin de barbati complexati de burta. Am fost si eu, acum vreo 12 ani, de aia am si slabit.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: