Ieri seara, am fost la sinagogă pentru sărbătoarea Purimului. O să vedeți curând în ce context.
Dar dacă tot am fost, am participat și la celebrare, și după doi ani de restricții, mi-a prins minunat.
Purimul e o sărbătoare extrem de veselă și de luminoasă.
Din diverse motive, periodic, unor regi și împărați li se tot punea pata pe evrei și decideau să îi extermine. De ce? Diverși istorici au diverse teorii, dar, strict pe bază de observație, mie mi se pare că e cam așa: evreii, cultural și ca mentalitate, sunt mai dificil de dus de nas și forțat să pupe c**, ceea ce nu era prea bine, dat fiind că antichitatea și epoca medievală se bazau pe manipularea grosieră a maselor și menținerea lor artificială într-o servitudine neplătită, cu promisiunea raiului după moarte.
Altfel, nu îți explici cum s-a ajuns ca un gigel să se aroganțească la un sat de țărani: voi sunteți iobagii mei și îmi datorați zeciuială, bir și să-mi și munciți pământul moca, iar ăia au prestat asta timp de secole cu mici revolte finalizate în băi de sânge pe care, desigur, bogatul nu le aplica cu mâna lui, ci prin intermediul altor sărăntoci prost plătiți și aburiți cu promisiunea raiului după moarte.
Și pentru că evreii au fost mereu dificil de agățat în acest mecanism social de exploatare și abuz, diverși conducători decideau periodic să-i extermine, să nu cumva să dea idei și restului lumii, cum că poți trăi și fără să fii prost sau marionetă.
OK. În acest caz, hitlerul a fost un înalt funcționar persan pe nume Haman, iar poporul evreu a fost salvat de regina Estera. Drept care, 14 martie a rămas sărbătoarea eliberării.
Ortodoxia are și ea multe sărbători fericite, care presupun că s-au întâmplat lucruri pozitive, pentru care ne bucurăm. Dar slujba e similară uneia de comemorare a unei nenorociri: enoriași care stau spăsiți în genunchi, chinuiți de reumatism și icnind de durere, în timp ce popa cântă monoton și fără emoție.
La sinagogă, veselia chiar înseamnă veselie. Templul e decorat cu flori și baloane, oamenii poartă măști și costume amuzante, lumea râde și se bucură liber, și nu simți nici o secundă presiunea dogmei care te chircește și te reduce la nivelul solului.
Nici pe rabin nu l-am văzut încercând să impună autoritatea aceea strivitoare și anihilatoare a unui popă. Da, e trimisul lui Dumnezeu, dar e un trimis care livrează mesajul fără să încerce să te bage sub patrafir și fără să-ți sugereze că e mai presus de tine și că datorezi umilință și rușine generică.
Am întrebat discret la intrare ce trebuie să fac, să mă integrez și să nu fiu nelalocul meu, de vreme ce nu cunosc tradițiile. Mi s-a răspuns: Nu dați mâna cu rabinul, că asta fac bărbații, în rest, simțiți-vă bine și atât.
Tsss. Comparați asta cu pupat mâna popii, cu îngenuncheat, cu batic în cap și privirea plecată.
Și copiii aleargă liber. Mamele ortodoxe i-ar fi țâțâit de mult, să stea cuminți, și unele le-ar fi dat un dos de palmă să-i pună la locul lor. În sinagogă, copiii se jucau nestingheriți, se bucurau de sărbătoare și unii chiar dansau bucuroși pe muzica tradițională. Sinagoga le permitea să fie copii.
Dacă mă duc la biserica ortodoxă, când mai apare o obligație imposibil de omis, ca un parastas în familie, o fac mereu cu silă, stres și îndur liturghia ca pe un chin fără sfârșit, așteptând cu pasiune momentul în care o s-o tulesc pe ușă. În sinagogă nu am avut această anxietate nici măcar o secundă. Nu am avut nici măcar priviri răutăcioase și sfredelitoare de la doamnele din jur. Unele mi-au zâmbit, altele erau ocupate să danseze cu copiii lor. Se pare că nu am fost subiect de analiză și bârfă, cum ar fi fost cazul dacă nimeream într-un grup de pupătoare de moaște.
În sinagogă, m-am simțit tratată ca un om liber, nu ca oaia Domnului. Și cred că asta îmi doresc eu de fapt de la o religie.
***
Dacă v-a plăcut acest text, puteți susţine activitatea siteului cu o donaţie.
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.
***
Ascultă Jet pe Spotify, cumpără piesa pe iTunes sau pe Amazon Music.
Frumos. Referitor la babele rele din biserică are Părintele Calistrat un clip amuzant în care vorbește despre “stafidele ortodoxe” care analizează fustele scurte ale enoriașelor tinere.