Azi, prietenii mei de pe Facebook au râs de o “ştire” de pe Adevărul. Un filmuleţ celebru de pe youtube cu pisici care vorbesc. “La 30.000.000 de milioane de views pe Youtube, au învăţat şi ăia de la Adevărul funcţia embed”.
Problema cu presa românească şi cu online-ul e impresia asta a patronilor şi a managerilor, absolut tâmpită, că oamenii vor câte zece texte pe zi – şi că le vor repede. Nimic mai fals. Omul nu trăieşte doar pentru siteul tău. Mai merge la piaţă, mai face o ciorbă, mai trage de fiare, mai vorbeşte la telefon cu o potenţială cucerire, pe scurt, mai şi trăieşte. Deci, apucătura asta complet cretină, să postezi fără număr pe zi, e calea sigură spre a) necitire şi b) spre o suprastresare a poporului de pe wallul tău de Facebook cu 700.000 de linkuri.
Eu, una, nu cred că un site ar trebui să publice mai mult de patru materiale pe zi. Dar acelea, nene, să fie materiale. Slow content.Făcut de oameni diferiţi.
Înainte, aveai de făcut un text, să zicem, despre fenomenul stand-up comedy în Bucureşti. Te duceai, vorbeai cu principalii performeri de pe piaţă, cu cârciumarii care-i găzduiau, cu cei mai înfocaţi fani, cu cei mai înfocaţi hateri, cu începători şi visele lor. Era muncă de o săptămână, dar la final ieşea o frumuseţe de text, vast, complex, din care cititorul avea o imagine clară şi exhaustivă despre stand-up comedy în Bucureşti.
Se numea slow content.
Se năştea încet şi – nu încetez să subliniez – ERA PLĂTIT CA ATARE.
Azi, în rarele ocazii când nu eşti luat de prostul proştilor: (“Auzi, noi îţi publicăm texte dacă ni le dai” “Da. Pe ce bani?” “A, nu, nu trebuie să plăteşti”) te duci la trusturile astea mari care mai şi plătesc, în scârbă, cu zece milioane pe lună, un băieţaş sau o fetiţă ca webbie. “Dar de banii ăştia livrezi 4 – 5 – 6 chestii pe zi, să facă fiecare trafic”.
Ar trebui să fii Speedy Gonzales să poţi documenta ca lumea şi transcrie nu 4 – 5 – 6 chestii pe zi, ci măcar una.
Şi atunci, ăla sau aia face fast content. Chestie prefabricată. Caută pe gugăl şase căcaturi cheap şi le trânteşte pe site-ul trustangiului. Oricum e dezgustat de penibilul sumei, aşa că nu se stresează.
Şi aşa a ajuns online-ul media românesc o jale generalizată. E rezultanta directă a foamei de trafic, a neînţelegerii crunte legate de mecanismul scrierii unui text care să aibă realmente conţinut şi a proastelor plăţi. Online-ul românesc e dărăpănat ca orice chestie pe care o storci de orice potenţial, dar în care nu investeşti nimic.
Nu-i înjuraţi pe Alinuţa Popescu, Vasilică Ionescu şi Mirciulică Pulescu pentru că e tot ce pot livra. Realmente, la viteza şi banii ăia, E TOT CE POT LIVRA. O zic eu, care am preferat să nu scriu, decât să scriu pe nimic, sau pe repede – înainte.
Ce sa spui cand pe Freelancer lumea angajeaza “scriitori” cu trei lei pe articol? E vorba de educatie, de curajul de a fi diferit si de verticalitate.
Si revenim iar la educatie. Mergi impotriva curentului, cand cineva te citeste. Marea masa, vorba lui Gheara, mai sus, se uita la Jean de la Craiova style. Iar astia care scot bani din cititori multi, scriu despre Jean si BDragusanu. Prind la mase.
esti frumoasa, talentata si desteapta! ai o frumusete expresiva si dramatica si o inteligenta feroce ..nu e pupincurism, e un compliment sincer, de la femeie la femeie; nu sunt lesby(scuze ca spun asta dar nu vreau sa se speculeze urat), sunt doar incantata sa vad femei -fete ca tine, curajoase si ancorate in realitate