Discriminareeee!

Din când în când, câte unui moş senil sau unei gospodine cu exces de foliculină îi apare câte o figură de bărbos în ciorbă, sau pe tavan, sau, de ce nu, pe tampon.

Şi, instant, respectivul sau respectiva începe să urle, să zbiere şi să ţopăie ca în reclame, pretextând că l-au văzut pe Isus.

Acum, întrebarea mea e una singură şi, sper, pertinentă. De unde ştiu ei că toate figurile astea răsărite ad hoc pe câte undeva sunt, în unanimitate, Isus?

Stau şi mă pun în pielea, să zicem a lui Ibrahim-bin-Mussa, homeless din zonă. Care o ardea şi el pe drumuri, povestind câte-n lună şi-n stele, să mai primească o pâine de la gospodari. Numai că ăla n-a avut ideea să-şi marketeze un brand, s-a mulţumit cu puţin şi a murit anonim într-un boschet.

Vă imaginaţi voi oftică şi tengură eternă pe bietul homeless mort anonim dacă mai apare şi el ocazional prin nori şi toate babele scuipă-n sân, înlăcrimate: Uite-l, maică, pe Isus?

 

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

1 Response

  1. Lotus says:

    Presupun că omul are tendința să caute miracole. Dacă pe bobul de grâu nu e chipul lui Isus ci al vecinului de coasă, parcă nu mai e așa o mare minune, că pe vecinul de coasă îl vede în fiecare zi. Cred că tendința asta e prezentă și la așa-zișii credincioși (ilustrați în textul tău), și la atei (goana după senzațional), și mai cred că ea vădește o anumită platitudine interioară. Când nu putem găsi un sens al vieții terne și monotone pe care o avem, căutăm focurile de artificii în afară. Atunci, brusc, suntem martorii unor lucruri excepționale și devenim importanți. Ceva trebuie să umple golul din noi, nu?

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: