-Eu vreau să arăt bine în coşciug. O să zic s-o cheme pe doamna Măriuţa, să-mi pună părul pe bigudiuri.
-Aaa, eu am dat comandă la Avon, să-mi iau creion de sprâncene. Am aşa sprâncene urâte şi albe, măcar la groapă să fie frumoase.
A treia stă, cugetă o clipă…
-Io m-am gândit să îmi pun şi io inel în buric ca astea tinere. De ce să nu fiu şi io modernă?
Ce le-a fătat mintea
Da’ ce, tu ai regizat spectacolul de ieri? Sau poate tu l-ai
subtitratsupratitrat, şi nu ştiu eu? 😉Aprops de stricat seri…uite, ca tot nu ma las, as vrea sa-ti mai stric una. Ia uita-te pe site-ul circului globus si zi-mi ce parere ai de “Micul Paris”. Mi-ar placea sa merg. Nu vrea nimeni sa mearga, cica toplessul la cabaret e de moda veche *rolling eys*. Eu il vad ca pe un show reusit.
Am citit prezentări ale acestui spectacol. Mi se pare o iniţiativă interesantă. Acum, depinde şi de modul în care această iniţiativă a fost pusă în aplicare.
Ma duc sa iau bilete? doua? :D…Tocmai mi-a venit in minte iar.Sper ca nu crezi ca daca ai venit cu mine o data, mi-o iau in cap si “ma bat pe burti cu tine” =)) =)) ca promit ca e ultima oara.
am si eu o babuta pe care nu pot s-o uit
La Tv ( nu-mi amintesc postul ), acum citiva ani , un reporter
care pune aceeasi intrebare mai multor sateni , ajunge si la o
babuta , asa pe la 70-75 de ani
” – Maica ! daca te-ai intilni cu pestisorul de aur , ce ti-ai dori
?
– pai .. sa aiba macar 3-4 kile ! ”
faza a evoluat in banc , cel putin eu am promovat-o ca banc , dar e
autentica
Ce astai banc? Hai sati zic eu un banc dealui Teo cu pestisoru de aur ca sa vezi ce te razi. Cum zice pestisoru de aur la tigan? Pestisoru de aurom! HA HA HA! Teai prins frate? (rasete si din sala!)
Si astai autentica, de la Teo de la Cafe Deco. Neaparat sa mergeti, imediat dupa lobotomie!
@datatroll
mersi !, de amu ma uit la Teo ..
Fata, io te-am pricopsit c-o leapsa, ca ma simteam prost daca nu o dam la tine 🙂 Da’ nu te-am linkuit, desi mi-a venit. Am zis “stop” :)))
Logic…mai devreme sau mai tarziu, pe toti ne preocupa viitorul propriu si ideea de moarte. Fiecare intelege asta dupa propriul stil de gandire, dupa ceea ce il/o preocupa, nu? Cand ajungi la o varsta cand o parte din cei din aceeasi generatie cu tine au tulit-o spre taramul cela fara de intristare si suspin, parca incepi sa te gandesti mai mult la momentul respectiv. Si daca tii la traditii si ai anumite credinte, incepi si iti faci planuri si pregatiri dupa ce-ti trece prin minte – poate ca urmasii nu se pricep la treburile astea, sau poate doar te gandesti ca in momentul ala or avea alte treburi de rezolvat si vrei sa ii ajuti, sa ii pregatesti, cat poti, acolo … Si cu bunica-mea am trecut prin asta. Si ea avea hainele ‘de moarte’ pregatite, si ne facea periodic instructajul (unde le gasim pe toate) In ultimele saptamani (stia ca n-o mai duce mult) mi-a zis si ce meniu vrea pentru parastas si cand trebuie facute toate astea. Ea n-a vrut inel in buric sa fie ‘moderna’, ca pana a intrat in coma a avut mintea acasa, (slava Domnului!) dar m-a rugat ca pentru priveghi sa am grija sa o machiez frumos, sa nu se scarbeasca lumea cand o vede, si se gandea ea ca poate asa o sa le fie tuturor mai usor sa isi aminteasca de ea asa cum era in momentele ei cele mai bune. Cred ca asta vrea multa lume: ca atunci cand nu mai e, sa lase in urma amintiri frumoase, si nu imaginea de la priveghi. Si bunica-mea avea oroare de poze si filmari pe la inmormantari, cum am si eu. Acuma daca tanti respectiva a spus-o in gluma, inseamna ca sta inca bine, daca nu si-a pierdut simtul umorului pana la varsta asta…Daca vorbea serios, poate se gandea ca daca in viata nu si-a permis sa faca nebunii de genul asta, moarta n-o s-o mai afecteze atata daca nu-i place cuiva 😛
Cert e ca si eu imi doresc sa fiu in toate mintile pana mor, si sa fiu in stare sa am grija de mine, ca sa nu fiu o povara pentru cei ramasi dupa mine. Dar poate e prea tarziu…treaba cu mintile e indoielnica … hmmm.
sint la servici , vanzari nema , cafeaua cu numarul “n” ..
citesc comentariul postat de Anthea si incerc sa ma gandesc serios la cum as vrea sa fie cind as da coltul !
ma trec fiorii dar ma ambitionez ..
“cind o veni timpul as vrea sa ma retrag ca elefantii in cimitirul lor … ”
dar … dar … ahhh !
caut pe net sa vad daca nu cumva elefantii se retrageau sa moara numai in “Tarzan” si peste ce dau ? :
” noi , de fapt , ne tragem din elefanti ” citat din micutul darwnist dadatroll !!!
si mai realizez ca la elefanti e matriarhat curat .. si-mi imaginez parerea femelei elefant despre mascul
parca nu i-as da apa la moara lupului nostru
Deci !
Ma mai gandesc !
Pai daca despre asta au vorbit toata viata, despre ce altceva sa vorbeasca la batranete?
cam ce au facut 3 babe din voi 🙂
Foarte tare discutia…
Cand eram mica ii spuneam bunicii mele ca vreau sa fiu mereu “tanara, tanara si frumoasa”. Acum, sper sa ma pastrez cat mai mult asa :). Si recunosc, mi-e o frica de moarte teribila, de-aia m-am gandit la vorbele mele de copil si am ajuns la concluzia ca m-as criogena :))
Am uitat sa va povestesc partea mai draguta a lucrurilor…Pe la vreo 12 ani eu si vara-mea ne-am pus sa ne gandim ce-am face daca am sti dinainte momentul exact in care vom muri. Si bineinteles ca nu ne-am pus problema ce se intampla dupa, unde ne-am duce si ce-am face acolo (care acolo pe vremea aia era inca un sinistru pat de norisori si ingerasi cu harpe, ca eram sub influenta bisericismului ortodox). In schimb, pana la ora H am fi avut totul pregatit: de la hainele ‘de moarte’ si sicriul in care ne-am fi culcat cu juma de minut inainte, pana la invitatiile trimise familiei si amicilor care ar vrea sa ne zica ‘la revedere’, si la meniul de parastas, din care ne-am fi infruptat si noi, alaturi de invitati la ‘pre-priveghi’. Ca sinucigasii, ne-am fi impartit avutul, ca sa nu se chinuie nimeni cu mosteniri si procese si chiar ne-am fi aprins singure lumanarile la cap, ‘sa nu murim fara lumina’ 😛 Cat ne-am mai amuzat pe tema asta…si inca imi vine sa rad cand ma gandesc. Nu prea aveam notiunea de ‘lugubru’ si putine lucruri ni se pareau scarboase, asa ca n-aveam probleme sa ne gandim si ce s-ar intampla cu cadavrele dupa aia. (Cum spuneam, sufletul nu il luam in calcul, dar n-avem greturi sa vorbim de viermi sau sa anuntam ca vrem la crematoriu dupa ce-om da coltu’ :)) )
Intre timp lucrurile stau un pic altfel 😛
Deci, mey, mai banat, casa stiu sa te trec la lista cu aia care mau banat.
Deci vad ca nu mai banat. Deci poti sa stergi comentarile astea.
Am ezitat îndelung să răspund la acest şir interminabil de mesaje dar, hai… treacă de la mine. 🙂
Isa: hai, măăăi. A fost super.
Merlin: geniaaaal. babele astea sunt super!
Ligia: despre inele în buric? pe vremea lui ceaşcă? you must be kidding…
Claudiu: iar nu înţeleg ce încerci să spui. mi-am uitat pricepătorul acasă.
Ada: Nu pot decât să-ţi urez tinereţe fără bătrâneţe, ca-n poveşti. 🙂
Anthea: Eu nu mă prea gândeam la moarte în copilărie. Mă gândeam la măritiş. 🙂
dadatroll: băi, paranoia! ia pastile!
Eu nu lol…se marita Roaba lu’ Dumnezeu cu toporu’ lu’ Dumnezeu. Ne jucam si cu ideile astea, dar cand eram mai mici, ca asa e frumos, sa visezi cand nu stii exact despre ce e vorba. Explorezi ideile pana ti se par normale si cand nu te mai gandesti, PAC te mariti si iti dai seama cum era de fapt 😛 Si cu moartea e cam la fel…te gandesti cat poti, sa nu-ti mai fie frica de ‘necunoscut’ si cand ajungi acolo afli cum e de fapt.
Si ia zpune, are vre-un rost sa imi scuz lipsa de semne de punctuatie prin foame? Hai ma, ca sunt fata saraca, nici semne de punctuatie n-am :S Asta e bonus de la orele de lb. si lit. Ro., la fel de urate mie ca si cele de mate si fizica …