Disponibilitatea de a pisălogi şi aceea de a recompensa

Acum jumătate de oră, am primit un reproş care m-a făcut să râd şi cu anusul. “Nu mă preocupă nevoile reale ale oamenilor, aşa cum ar trebui să mă preocupe”. Venit din partea unui cetăţean care, desigur, nu donase ever in his life în contul blogului, dar trecea peste peretele meu de Facebook precum comisia de cenzură, povestindu-mi care subiect e adecvat şi care nu, de parcă aş fi fost secretara lui personală, iar wallul meu, pagina de Facebook a firmei.

Şi, colac peste pupăză, funestul “Poţi mai mult”. De parcă m-ar interesa să fac demonstraţie gratuită de talent şi virtuozitate literară cu fiecare status pe Facebook. De parcă unui dansator i-ar cere cineva să facă 50 de piruete şi 40 de flic-flacuri când iese la colţ să cumpere cafea.

Serios, şi tu poţi mai mult. Mă uit în contul de donaţii. Jale mare pe ianuarie. Jur că poţi mai mult. Mai mult decât nimic, cel puţin. Şi, pe măsură ce tu dovedeşti mai mult, poate o să mă intereseze şi pe mine să dovedesc mai mult. Între timp, nici unul dintre noi nu are vreo obligaţie faţă de celălalt.

*

Trecând peste asta, ura mea faţă de pisălogi mai are o cauză fundamentală. Şi anume: pisălogii. nu. recompensează. niciodată.

Am lucrat până acum în presă şi la spectacole independente. Presa se finanţa din publicitate, spectacolele parţial din sponsorizări, parţial din buzunarul personal din dotare. Şi am remarcat două mari patternuri de comportament:

a) Pisălogul mocangiu

b) Generosul tăcut.

Pisălogul mocangiu e ăla care te toacă la cap ad infinitum, te freacă iar şi iar şi iar şi iar, îţi trimite munca înapoi de zece ori, şi la final, se apucă să renegocieze şi ratecard-ul, până te scârbeşti şi o laşi cum vrea el, iar după, îi blochezi orice cale de comunicare.

Generosul tăcut e de obicei cel care cere clar şi limpede ce vrea, nu-ţi caută nod în papură, dacă face o obiecţie e perfect întemeiată şi vezi şi tu ce vrea să spună, iar fee-ul e la timp, poţi pune ceasul după el.

Şi exact acest pattern îl văd şi în cazul cititorilor mei.

Ăia care chiar donează se fac rar auziţi public. Rar îmi dau like. Pur şi simplu nu le place să se amestece cu toţi maţe fripte coate goale. Când au ceva de zis, o fac politicos, ba chiar amical. Au conştiinţa valorii timpului altuia.

Ăia care hau-hau-hau-hau toată ziua sunt cei care au impresia că stresul pe care ţi-l aduc zilnic e o formă de răsplată adecvată. În fond, te-am motivat punându-ţi nervii pe bigudiuri, nu? Acum arată şi tu că poţi mai mult.

Sincer, nu mă interesează să am continuu zarvă şi hărmălaie. E timpul să nu mai mergem pe trafic nediferenţiat, ci pe trafic de calitate. Pentru că hau-hau-hau nu sunt nici spectatori de teatru, nu cumpără nici cărţi, pur şi simplu îţi consumă timpul şi îţi iau aerul degeaba.

Pe scurt, ce încerc să spun e că disponibilitatea de a freca la icre şi cea de a recompensa sunt invers proporţionale. Posibil pentru că frecangiul la icre trăieşte cu iluzia că nu are ce recompensa, că timpul şi atenţia ta i se cuvin, că trebuie mulse până la ultimul strop, aşa cum stoarcem tubul de pastă de dinţi.

Şi ce mai încerc să spun e că nu mă interesează să corespund acestui pattern de consumator. Mulţumesc, dar nu, mulţumesc. Paşol na turbinca.

 

 

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

4 Responses

  1. Dan says:

    Pai de ce nu faci si tu reportaje despre industria de panificatie?

  2. Lorena Lupu says:

    Fac. De indata ce fabrica de paine cumpara un advertorial, cu contract pe PFA-ul meu, ma duc personal sa le aflu povestea si fac.

  3. Dan says:

    Nu ma refeream la paine din aia fina, cu tipla si reclame la televizor, ci la painea omului de rand. O parte faina, patru parti afanator, daca o strangi in pumn se face mai mica decat o minge de ping pong.

  4. Lorena Lupu says:

    sigur. contul pentru dedicaţii şi comenzi se găseşte sus în sidebar.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: