Alexandra Uşurelu: M-am îmbogăţit din muzică. Sufleteşte.

E greu de crezut că poate exista o afinitate între un promotor al satirei, cum sunt eu, şi o fiinţă asumat şi definitiv angelică, aşa cum e Alexandra Uşurelu. Ce ne leagă şi ce mă face să o susţin? Faptul că, exact cum procedez şi eu, sfidează regulile unei pieţe dominate de o multitudine de clişee, majoritatea antiartă, şi îşi vede de drumul ei. Oamenii care procedează astfel se recunosc şi se respectă între ei, indiferent de diferenţele de tendinţă.

Şi după cum se vede, traseul propriu dă roade. Când am cunoscut-o acum trei ani pe Alexandra, cânta în cluburi mici de jazz, cu cam 50 de locuri.

Acum, pe 18 ianuarie, Alexandra Uşurelu îşi deschide anul cu un eveniment de anvergură: concertul #Pur, un concert simfonic, în cadrul căruia va fi acompaniată, pe lângă propriul band, de Muse Orchestra, în sala mare a Teatrului Naţional. 900 – 1000 de locuri, depinde pe cine întrebi. O creştere fulminantă, cu o minimă promovare din partea mass media tradiţională.

TROLLYWOOD: De ce #Pur şi nu #Axion?

ALEXANDRA: Pentru că ne-am dat seama că aşa percep oamenii muzica noastră: ca pe ceva foarte curat, solar şi de suflet.

TROLLYWOOD: Asta e partea pe care o ştim despre tine. Spune-ne ce nu ştim.

ALEXANDRA: Va fi un concert cu orchestră, vom fi nouăsprezece pe scenă şi piesele noastre vor suna de nouăsprezece ori mai frumos. Sper. Iar ce nu știți despre mine cred că știu doar părinții și soțul. Deci, dacă ştiți despre mine, știți aproape tot, ați aflat din cântece.

TROLLYWOOD: Văd că mai nou e o modă să fii simfonic. Bine, nu-l bănuiesc pe Alex Velea de tendinţe simfonice, dar remarc că, în ultima vreme, toate trupele care ştiu ceva muzică şi chiar unele care-s pe lângă îşi testează valenţele simfonice.

ALEXANDRA: Am avut un concert cu orchestră anul trecut şi am vrut să-l readucem în scenă pentru că a ieşit foarte bine. Şi cred că această prezentare este cea mai potrivită pentru cântecele mele. As fi “simfonică” in fiecare săptămână. Poate așa m-aș vedea mai des și cu tine :).

TROLLYWOOD: Adevărul e că nu te-ai aliniat niciodată la „piaţa muzicală”, aşa cum e ea înţeleasă în România.

ALEXANDRA: Aşa e, sunt anapoda. În sensul că nu ne luptăm să fim la televizor şi la radio. Noi doar propunem un conținut original pe media, iar câteodată se potrivește “în program“.Mergem numai după cum simţim şi după cum ne simţim publicul.

TROLLYWOOD: Apropo: există un ascultător tipic de Alexandra Uşurelu? Şi dacă da, cum arată?

ALEXANDRA: Să te uiți pe net, te prinzi repede ce fel de oameni ascultă Alexandra Ușurelu. Chiar înainte de Crăciun, am vrut să fac o surpriză oamenilor care au cumpărat primele bilete la concert şi am fost să-i colind.

TROLLYWOOD: Adică ai fost la ei acasă?

ALEXANDRA: Da.

TROLLYWOOD: Şi dacă aveau dezordine?

ALEXANDRA: N-am intrat în casă, am stat la uşă și le-am cântat. Noi producem acest concert simfonic de la TNB, avem rapoarte de la site-urile de bilete cu cumpărătorii. Şi i-am căutat după nume pe primii trei, le-am scris pe Facebook că vreau să le trimit o surpriză. Apoi, tehnicianul nostru suna la uşă: „Bună ziua, am un colet din partea Alexandrei Uşurelu. Sunteţi acasă?” Şi toţi au zis: Da, cobor eu şi-l iau. Și le-am cântat și s-au bucurat.

TROLLYWOOD: Aha. Deci aveau dezordine.

ALEXANDRA: Posibil, dar e treaba lor. Când deschideau poarta să-şi ia coletul, ne vedeau pe noi. A fost emoţionant. Când deschideau poarta şi ne vedeau pe mine şi pe Bobby (Bobby Stoica, pianistul, compozitorul, soţul şi omul renascentist al Alexandrei, n. r.) erau atât de emoţionaţi. Pur şi simplu, mi s-a tăiat vocea; abia am mai putut să cânt. Am filmuleţul pe Facebook.

TROLLYWOOD: Ce colind ai cântat? „Deschide uşa, creştine?”

ALEXANDRA: Nu. De obicei, când suntem invitaţi să cântăm în timpul sărbătorilor de iarnă, cântăm tot piesele noastre. Dar de data asta am cântat „Colindăm iarna”. Și-au deschis ușile cu drag, “creștinește” ai putea spune.

TROLLYWOOD: Cum îţi percepi evoluţia, de când te-ai lansat şi până acum?

ALEXANDRA: Eu simt că m-am îmbogăţit. Sufleteşte, vreau să zic. E o şansă unică să te expui în faţa unor oameni, aşa cum eşti, iar ei să se bucure de tine, aşa cum eşti. E un privilegiu.

TROLLYWOOD: Eu numesc chestia asta „să placi în termenii tăi”. A fost un pariu pentru tine să placi în termenii tăi?

ALEXANDRA: Nu cred că aș plăcea în alți termeni decât ai mei.
Dar nu m-am gândit atât de departe. Ştii, eu am terminat Management, după ce am făcut Mate-Info la Liceul Lazăr în Bucureşti. Recunosc că sunt foarte organizată şi sunt conştientă de tot ce se întâmplă în jur. Dar, în acelaşi timp, sunt o visătoare şi tot ce mă interesează e muzica. De aceea, după ce am simţit că îmi pierd vremea cu economia, în primul an de facultate m-am înscris la Şcoala de Arte.

TROLLYWOOD: Până atunci n-ai cântat niciodată?

ALEXANDRA: Ba da. Cântam la toate evenimentele liceului. Eram foarte timidă. Dacă mă puneai să vorbesc pe scenă, mă pierdeam. Dar cântatul era OK. Muzica a jucat un rol important în devenirea mea ca adult. Am tot schimbat şcoli, la un moment dat părinţii mei s-au despărţit.

TROLLYWOOD: Ca şi ai mei, ca ai tuturor.

ALEXANDRA: Probabil, din păcate. Eu m-am mutat cu tata, sora mea a rămas cu mama până la începutul clasei a noua. După un semestru în a noua, m-am mutat aici, la Lazăr, când mama s-a mutat la Bucureşti. Adevărul e că niciodată nu mi-am dorit să fiu doar cu unul sau doar cu celălalt. Mi-aş fi dorit să fiu cu toată familia.
Cred cumva că toate lucrurile astea m-au ajutat să-mi arăt acum sensibilitatea în muzică. Au contribuit la felul meu de a simţi lucrurile. Cumva, toată această lipsă de stabilitate m-a făcut să fiu eu foarte hotărâtă şi sigură pe mine: nu m-am apucat niciodată de fumat sau de altele, cum mai fac copiii.
ASE-ul n-a fost degeaba, de fapt, pentru că Bobby şi eu avem label-ul nostru, nu am semnat cu o casă de discuri, nici măcar pentru distribuţie. Iar în firma asta, noi ne facem managementul, noi ne organizăm concertele, campaniile, tot. În timp ce Bobby compune, eu fac comunicarea. Mă simt foarte bine că pot să contribui cu ceva şi la munca asta şi nu rămâne totul pe umerii lui Bobby.

TROLLYWOOD: Când ţi-ai descoperit timbrul ăsta vocal special?

ALEXANDRA: Acasă, cu tatăl meu. Tatăl meu cânta mereu. Mi s-a părut mereu că e ceva ce vine dinăuntrul lui, ceva ce nu se poate cumpăra la magazin, să aibă şi alţii. Emoţia care se transmite prin muzică mi se pare un mod extraordinar de a dărui. Ai mei nu m-au încurajat, pentru că eram foarte sensibilă şi timidă, şi nu-şi imaginau că o să ajung pe scenă. Dar eram şi foarte prietenoasă, şi asta m-a ajutat să mă integrez.

TROLLYWOOD: Cum ţi-ai conturat stilul?

ALEXANDRA: Nu mi-am căutat un stil, am vrut pur şi simplu să cânt ce îmi plăcea. Printr-un prieten, am ajuns la studioul lui Walter Dionisie, care a compus „Preţul corect” şi mi l-a propus, probabil pentru că vedea în mine ceva din mesajul acelui cântec. Walter căuta o voce în genul Evei Cassidy, iar eu eram fană; prima piesă pe care am înregistrat-o în studioul lui a fost „What A Wonderful World” în versiunea Evei Cassidy. În scurt timp, am ajuns la concluzia că am nevoie de cântece originale, nu coveruri, pentru că vreau să transmit cu mesaj; şi aşa am ajuns să lucrăm împreună. Am avut şi câteva concerte. Primul a fost la Centrul Cultural Nicolae Bălcescu, şi a venit şi tata să mă vadă. Tata, om serios, vertebral, comisar la Garda Financiară, a venit la concertul meu şi a plâns. I-am cântat un cântec pe care mi-l cânta el mereu când eram micuță „Un’ te duci tu, mielule”.
Apoi, am început să cânt cu un band acustic.

TROLLYWOOD: Cum se numea?

ALEXANDRA: Nu era un band propriu-zis, fiecare se prezenta cu numele lui.
Bobby venea des la concertele noastre. L-am cunoscut când am înregistrat un cântec cu Vunk. Apoi, a devenit spectatorul nostru permanent. Studioul lui e foarte aproape de Centrul Vechi, unde cântam noi. Îi plăcea atmosfera de la concertele noastre.

TROLLYWOOD: Îi plăceai tu.

ALEXANDRA: Nu ştiu. Asta trebuie să-l întrebi pe el. Pe atunci, Bobby cânta la clape la Voltaj. Eu nu prea ascultam Voltaj, nu mă prea regăseam în muzica lor. Pe atunci eram doar prieteni buni; povesteam diverse chestii, ne înţelegeam excelent. După ce a ieşit din trupă, am cântat împreună. Am avut eu un turneu de licee în 2012, la Sfântu Gheorghe, iar el s-a oferit să cânte în turneu cu mine la pian și chitara. A fost foarte frumos. Pe scenă, s-a creat o conexiune cu totul specială între noi. Şi atunci ne-am dat seama că între noi nu e doar o prietenie. De atunci, cântăm împreună. Şi tot împreună am decis să lansăm primul album, pentru că aveam toate acele piese frumoase şi luminoase, şi era cazul să le adunăm. De atunci primesc și mesaje de genul: „Fetiţa mea adoarme numai pe muzica ta!”.

TROLLYWOOD: Pe primul album l-aţi avut guest star pe Mircea Vintilă, care cântă şi la acest nou concert.

ALEXANDRA: Da. El ne-a sunat, după ce i-a trimis cineva pe YouTube piesa „Preţul corect”. Ne-a invitat să cântăm la Festivalul „Florian Pittiş”. Domnul Vintilă l-a abordat direct pe Bobby: „Măi, Bobiţă, Alexandra are o voce extraordinară. Vreau să cântăm împreună”. Noi ne pregăteam să lansăm „Ceva se întâmplă cu noi”. Aveam piesa înregistrată, clipul filmat. Iar lui Bobby i-a venit brusc ideea: „Nu vreţi să cântaţi în noua piesă?” „Ba da”. I-a scris versurile și partea sa muzicală. A doua zi le-a înregistrat în studio. A treia zi a filmat partea lui din clip. Şi gata duetul. Toate colaborările mele au fost aşa, pe neaşteptate.

TROLLYWOOD: Care e povestea celuilalt colaborator al tău, Dan Byron?

ALEXANDRA: Costin Oprea a fost şapte ani chitarist în trupa lor. Din ianuarie anul trecut, de la concertul de la ARCUB, noi am cântat cu el. Ne-am ataşat foarte mult de el. Bobby îl cunoştea din liceu. Pe atunci, au avut o trupă împreună. Acum câteva săptămâni, Costin a murit. Şi am decis să facem împreună un moment în memoria lui Costin. Ne e tuturor foarte greu fără el.

TROLLYWOOD: De ce ţi-ai făcut obiceiul ăsta, cu concerte în ianuarie?

ALEXANDRA: Sincer? E o perioadă mult mai liberă. Oamenii nu sunt bombardaţi cu tot felul de spectacole, ca în restul anului. Iar noi nu avem atâtea canale de comunicare ca artiștii mainstream. Îmi doresc să transform evenimentul din ianuarie într-o tradiţie.

TROLLYWOOD: Ce cânţi la concert?

ALEXANDRA: Piese de pe albumul „La capătul lumii” şi câteva cântece noi. Avem unul care e aproape gata, are şi videoclipul filmat; singura chestie care-i lipseşte este titlul. Contează titlul, dacă muzica e frumoasă? Glumesc. Îl alegem noi până săptămâna viitoare. De cum îl aflăm, ţi-l zicem.

Foto: Gina Buliga.