Căutam de citit ceva la cafea, când mi-a picat sub ochi un articol. Despre actrițe, și despre cum eticheta de “dificilă” li se pune din aaabsolut, dar absolut orice. Pentru că sunt perfecţioniste. Pentru că vor să mai dea o dublă. Pentru că rolul feminin, adeseori scris de un scenarist bărbat, este mult prea schematic, mult prea “e ok să stai acolo şi să fii drăguţă”, şi vin cu idei care să infuzeze personalitate şi motivaţii. Pentru că nu vor să mai fie plătite cu nasturi pentru muncă în condiţii dificile. Pentru că au idei proprii. şi tot aşa.
După ce am terminat articolul, am stat să meditez: cam asta e eticheta care li se pune femeilor în toate domeniile. Numai că actriţele aleg să denunţe situaţia şi să protesteze împotriva ei.
Am fost făcută “dificilă” inclusiv în acea etapă a vieţii mele când mă dădeam peste cap să mulţumesc pe toată lumea. Şi de cele mai multe ori, eram dificilă strict pentru că, de la un punct al exploatării în sus, eram like: “Okkk, asta nu a fost în negocierea iniţială”. Sau eram dificilă pentru că nu cădeam cu cracii larg desfăcuţi de câte ori un gigel binevoia să mă bage în seamă. Sau pentru că nu puneam botul la BS şi întrebam, foarte drăguţ şi inofensiv, exact ce trebuia pentru a demonstra că interlocutorul mănâncă …
Mbun.
Practic, o femeie, în orice domeniu, este etichetată dificilă când este orice altceva decât un roboţel supus şi executant fără discernământ. Pentru că, de câte ori unii te vor pentru ceva, te vor cu aşteptări foarte fixe şi cea mai fină tentativă de negociere îţi aduce eticheta de dificilă.
Lucru de care bărbaţii nu se lovesc niciodată. Te aştepţi ca gigel să aibă perpetuu ceva de comentat, sau idei mai dăjtepte, sau să spună dacă îl nemulţumeşte ceva, şi pe toate astea, societatea le contabilizează drept “comportament bărbătesc normal”. Pentru ca un bărbat să capete eticheta de dificil, chiar trebuie să fie un bou cârcotaş pe orice idioţenie irelevantă, sau un mitoman care se încurcă în propriile minciuni, sau un ţărănoi lipsit complet de maniere. În rest, derapajele mici şi mijlocii sunt din categoria “lasă-l, dragă, că e băiat bun”.
După ce m-am prins cum merge treaba, am decis să renunţ la orice tentativă de a mai mulţumi pe alţii, în afara unui contract care să stipuleze clar ce primesc pentru asta. Dacă toate bunele tale intenţii şi toată implicarea sunt ignorate din cauza etichetei de “dificilă”, perfect. How about f***ing pay for my services and f*** the f*** off?
Şi, totodată, am renunţat la orice ezitare în a comunica ce nu e bine şi ce mă nemulţumeşte. Dacă tot ai un label, trăieşte cu el, right?
Paradoxal, cu cât am renunţat să mai mulţumesc pe alţii şi cu cât le-am prezentat din prima un modus operandi şi un fel de a privi viaţa, am început să aud mai rar eticheta de “dificilă”. Sau, poate, nu mi se spune în faţă şi sunt bârfită ca “dificilă” doar pe la spate, ceea ce mi-e ok.
Oamenii îi tratează cel mai frumos pe confraţii lor pe care îi mănâncă de c** pe la spate, dar de care se tem de fapt. Deci, fine for me.
Probabil că, între timp, a evoluat un pic şi societatea, sau cel puţin cercurile în care mă învârt eu, şi s-a mai nuanţat termenul “dificilă”.
Cert e că am recomandare pentru voi, gagici. Dacă vi se spune: Dragă, eşti dificilă, cereţi-le explicaţie. Ce vor să spună cu asta. Adeseori, dificultatea e mai mult în atitudinea lor, decât în ceea ce faceţi voi de fapt.
***
Dacă ţi-a plăcut acest articol, susţine site-ul cu o donaţie.
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.
Sunt inginer si cat am lucrat in Romania intr-o echipa unde eram singura femeie, am fost facuta dificila, defensiva (si in alte feluri, asta e doar ce imi amintesc) pentru ca nu acceptam sa fac munca ce nu placea nimanui si ma bagam cu indrazneala la aceleasi proiecte ca si restul lumii. Ei se asteptam ca eu sa ma dau la o parte din calea evolutiei lor si eventual sa le fac cafeaua si sa le scanez hartiile. Dar nu, eu ma ambitionam sa imi fac treaba pentru care ma pregatisem. Orice greseala imi era comentata, cand ei insisi dadeau rateuri grave, dar care bineinteles, ramaneau secrete. Urma apoi invidia pt ca castigam cat ei, apoi ca mi-am luat casa, masina etc. Plus sabotaj constant, barfe si in general orice se putea sa nu cumva sa invat ceva nou sau sa avansez. In fine, intre timp m-am carat in alta tara in Vest, iar viermii au ramas tot acolo, cu aceleasi neveste urate si supuse, pe gustul lor, iar eu imi vad de cariera. Si aici unde sunt exista misogini, numai ca orice spus la adresa mea dau a oricarei alte femei se poate raporta si ii poate costa pierderea jobului. Si la noi corporatiile functioneaza asa, doar ca fetele sunt educate sa ignore, sa taca si eventual sa creada ca problema e la ele, ca nu sunt suficient de…
pot folosi asta într-un articol separat?
Desigur. Multumesc. Ar mai fi de precizat ca foarte putine femei sunt in domeniu, sunt mai multe in India sau Middle East, culmea. Pentru ca la noi daca nu esti fiica sau iubita cuiva, nu ai loc de ei. Or fi si vreo 1%, cum am fost si eu, pe merit. Solutia nu e sa renunti, sa fugi, sau mai rau, sa te cuplezi cu vreunul din ei. Ci sa le futi muma-n cur de cate ori te simti discriminata. Corporatiile tin cont de asta, chiar daca mentalitatea generala e sa pleci capul, sa fii low profile, sa nu faci valuri. Daca feministele o tineau pe low profile, noi doua nu mai comunicam acum:)) scuze de mesajul asa de lung.