Cum genul horror a fost şi este plăcerea mea vinovată, am ajuns să văd atât de târziu Monster: The Ed Gein Story pentru că mi-au spus câţiva prieteni că e teribil de prost. Dar cum ieri seară s-a contramandat o ieşire în oraş, m-am pomenit cu timp liber neprevăzut, şi am zis: Dar cât de prost poate să fie.
Am dat fuga până la Carrefour din colţ pentru o sticlă de vin, m-am aşezat pe canapea cu aparatul de tors în poală şi am apăsat cu sete play.
Verdict: Mai bine revedeam Tăcerea mieilor. Sau Psycho. Ambele inspirate din povestea lui Ed Gein, dar realizate cu o profunzime psihologică pe care această miniserie Netflix pur şi simplu nu o atinge.
Motivul pentru care The Jeffrey Dahmer Story şi The Menendez Story au avut atât de mult succes a fost abilitatea scenaristului, a regizorului şi a protagoniştilor de a surprinde umanitatea antieroului. Nimeni nu se scoală într-o dimineaţă cu soare şi zice: De azi, bag cuţitul în oameni, că aşa vrea muşchiul meu. Decizia de a alege crima vine în urma unor crize personale intense, dublate cu boli psihice netratate, şi, pentru că ambele miniserii îşi dau timp cu povestea şi construiesc tensiune până la prima crimă, sângele ăla vărsat are greutate şi miză.
În cazul lui Ed Gein, avem două scene generice cu mă-sa urlând la el, nişte scene cu el travestit şi, next thing u know, îi dă lui frati-su în cap.
Povestea reală a lui Ed Gein e mult mai complexă. Ed învăţa bine şi avea note mari, citea mult şi aşa a şi ajuns să fie impresionat de toate ororile Holocaustului. Bonus: mă-sa ultrareligioasă afectată mintal de divorţul de ta-su îi interzicea să iasă din casă şi să aibă prieteni, pedepsindu-l pentru încercarea de a fi amabil cu alţi copii. Să fi început serialul cu o astfel de scenă şi îmi dădeai cu totul alt vânt în pânze.
Ed suferea de schizofrenie, nu de retard, cum îl joacă Charlie Hunnam în cea mai abominabilă prestaţie actoricească a vieţii sale. Păcat că nu există Zmeura de Aur şi pentru televiziune. Charlie o merită cu vârf şi îndesat.
Totul e fake în prestaţia lui Hunnam. Vocea, intonaţiile, accentul. Când deschide gura, ai impresia că auzi cuie zgâriind o masă de tablă. Cu o monotonie de-ţi vine să-ţi arunci laptopul pe geam. Mimica. Comportamentul. Eu am crescut în oraş mic. Dacă te purtai atât de evident şi strident dubios, nu apucai să comiţi prima crimă, că te ridicau cu potera de mult.
Ed Gein cel real îşi câştiga banii de buzunar ca babysitter şi era, spune legenda, foarte bun la asta. Aşa a şi ajuns să comită atâtea crime fără să se prindă nimeni că el e făptaşul. Se ascundea in plain sight. Un timid binevoitor şi simpatic, care noaptea dezgropa cadavre şi-şi confecţiona scrumiere din ele. Asta surprind perfect şi Tăcerea mieilor şi Psycho. Cât de normal e criminalul în serie – până când nu mai e, şi efectul asupra publicului e „Holy shit, să-mi dau una!”
Hunnam joacă o caricatură unidimensională, de un cringe sinistru care erupe de cum apare pe ecran, de zici că e magaiot. Scena aia cu copiii pe care îi bagă în sperieți cu bucăți de cadavru e nu doar teribil de imbecilă, în cel mai gratuit mod, dar e exact opusul realității. Unde, să zicem, Gein i-ar fi ademenit cu o inocență dulce și cu bomboane, apoi i-ar fi băgat de vii în mașina de tocat, într-o criză psihotică.
Pentru că protagonistul îți devine îngrozitor de antipatic de cum apare pe ecran, povestea devine dureros de neinteresantă, și cringe-ul nu face decât să se acumuleze. Ceea ce ar fi putut fi o paralelă captivantă cu povestea lui Hitchcock și a studiului de caracter al lui Perkins devine un delir inutil și iritant: ca atunci când Călin Georgescu nu are nimic relevant de răspuns la o întrebare și începe să bată câmpii cu dacii, fructele de pădure și lupul tânăr care se uită la apa limpede.
Știți de ce slasherele filmelor 80, cele care se bazau pe festival de gore, durau doar două ore? Pentru că atât tolerează un spectator, până începe să se plictisească de redundanța mațelor înșirate pe tavan. Și contrapunctau monstrul caricatural cu un erou sau o eroină extrem de relatable, cu care țineai.
Aici, nu avem eroul sau eroina relatable, avem doar această caricatură ineptă și oribilă, care pare să sufere de retard 80% din timp, apoi, când trebuie să-și ascundă o crimă, coeficientul de inteligență îi crește brusc la 250 și scade imediat după, înapoi la 70. Sorry, nu așa funcționează inteligența la om.
Și la final, tot Ed Gein ne ceartă că nu îi vedem umanitatea. Arată-ne, fă, umanitatea, să avem ce vedea, și să ai bază să te victimizezi.
Nu vă pierdeți timpul cu acest eșec absolut lamentabil. Aici aveți un review la Psycho. Iar aici, unul la Tăcerea mieilor. Așa se construiesc antieroi.
***
Dacă ți-a plăcut articolul, arată-ți susținerea cu o donație.
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da follow pe Facebook şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.
Sh*t They Say