Fericirea ca formă de viaţă

Din când în când, îmi apar pe feedul de Facebook statusuri de oameni care le fac reguli altora. Categoria “ce ar trebui să scrieţi ca să-mi placă mie”. De obicei, postez câte o miştocăreală mică sau trec mai departe.

Zilele astea, însă, am dat de un status care mi-a transmis o doză ceva mai mare de “wtf”. Nu ştiu exact dacă e faptul că un om poate avea în mod real problema asta sau dacă e pur şi simplu faptul că m-am simţit vag vizată. “Vag vizată” neînsemnând că o să schimb vreodată ceva definitoriu pentru mine doar pentru că un oarecare are o problemă, ci în sensul de “chiar dacă prin absurd ar fi aşa, care pușculița mea ar fi problema ta?”.

Persoana asta, pe care după bunul meu obicei nu o voi nominaliza, pentru că nu mă interesează să atac un om sau altul, ci o mentalitate – avea următoarea dramă: “Băi, ăia din listă, care nu postaţi decât despre cât sunteţi voi de fericiţi, sugeţi p**a. Vreau să vă asumaţi dramele exact cum facem noi, că să ştiţi că nu ne păcăliţi cu fericirea voastră, că sigur ascundeţi mari drame pe dedesubt şi cum povesteam mai la deal, sugeţi p*** de ipocriţii dracului.”

Mie statusul ăsta mi-ar fi inspirat extrem de multă milă, dacă nu era pe acolo şi subtila pretenţie de autoritate şi de “las’ că ştiu eu”. Mi se pare că nimic nu blochează un dialog real mai mult decât “las’ că ştiu eu”. Un om care presupune că ştie tot dinainte are zero interes să afle lucruri în timp real, şi dacă ai zero interes, am şi eu zero interes să pierd timp valoros explicând lucruri care nu te interesează.

Deci, vino la mine cu “las’ că ştiu eu” şi ai 100% şanse să aterizezi direct cu gura în basculanta mea de p**e.
OK, dar omul nu venise la mine, dădea doar reguli şi regulamente de la tribuna imaginară a contului său de Facebook, şi simplul gând că ar putea exista mai mulţi oameni care să gândească aşa m-a determinat să iau animalul de coarne şi să scriu această postare.

Fericirea, dragii tatii, este o formă de viaţă.
Fericirea înseamnă să te iubeşti foarte mult pe tine. Sincer şi din toată inima. Să faci lucruri frumoase pentru tine, să investeşti în tine, să te pedepseşti când greşeşti, dar cu măsură, să te recompensezi când faci lucruri bune, să te bucuri sincer când ţi se întâmplă lucruri mişto sau, când nu se întâmplă, să faci să se întâmple.

“Dar Lorena, asta este o doctrină egoistă!”
Nu. Pentru că un om care nu se iubeşte pe sine este complet incapabil să ofere interacţiune de calitate altora. Un om care se tratează pe sine ca pe un căcat îi va trata şi pe alţii ca pe nişte căcaţi. Un om care se mulţumeşte cu puţin va pretinde şi altora să se mulţumească cu puţin. Şi un om care pune mereu răul înainte le va pretinde şi altora să pună răul înainte.

Drept care, dragi lăcrămoşi care ne suspectaţi pe noi, zâmbitorii, că ne şi vă minţim, scoateţi-vă un pic capul din propriul anus şi respiraţi adânc oxigenul din jur.
Ai o singură viaţă. O singură dublă de film.
Tu alegi dacă e un kkt de la un capăt la altul sau dacă e o poveste frumoasă. Şi poţi influenţa cursul ei secundă de secundă, prin oamenii pe care-i laşi să se apropie de tine, prin scopurile pe care ţi le defineşti şi prin micile şi marile lupte pe care le dai. E ca un joc pe care îl poţi parcurge văicărindu-te ca o babă, sau cu bucuria şi extazul copiilor conectaţi la jocul lor preferat.
Da, uneori iei şi kill. Asta e viaţa. Important e să îl iei ca pe şutul în cur care te va proiecta înainte, nu ca pe un “hauleuuu, ce mă faaac”.
Iar pe mine mă veţi vedea văicărindu-mă public abia în secunda în care voi fi plătită pe fiecare “vai” în parte. Altfel, cum zicea nu ştiu care stand up comedian celebru – mi-e lene să-i iau pe toţi la rând pe youtube, să văd care era: “Mi-am adunat toate vocile fricoase din minte şi le-am zis Brenda. Şi de câte ori Brenda deschidea gura, i-o tăiam: Ştii ceva, Brenda? Ia mai taci în pula mea!”

Eşti singura persoană care te poate face fericit(ă). Şi singura care se complace să stea în căcat.
Ceea ce e problema ta. Atâta timp cât nu ai şi de la noi pretenţia să ne scufundăm în căcat cu tine.

Restul lumii, mergeţi la o bere că e frumos afară.

Foto: Amalia Savinescu.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

6 Responses

  1. George says:

    fericirea, patriotismu’, credinta, dragostea, bai fratilor nu se declara, cu surle si trambite asa cum isi declara o minoritate in zilele noastre, apartenenta la invers.
    pare un pic in ciuda tehnologiei, da trairile astea nu se sheruiesc ostentativ, nici in asteptarea aplauzelor, nici in asteptarea likeurilor.
    altfel, de condamnat sunt doar politicienii, ca tot vine campania. :))

  2. Lorena Lupu says:

    se sharuiesc exact cum are chef autorul să le sharuiască şi cui nu-i convine are tot dreptul să dea x din colţ.

  3. George says:

    P.S. sa moara mama, m-am gandit de multe ori, cand aveam cotu’ de fb, sa-mi sheruiesc si eu fericirea mea. :)))
    adevarata fericire. da’ ma dadeau astia de pe fb afara. asa ca m-am dat eu singur. :))))

  4. Lorena Lupu says:

    oh well.

  5. Nautilus says:

    Băi, ăla din listă, care nu postezi decât despre cât eşti de Preafericit, sugi pula. Unor călugăraşi mai bine dotaţi.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger