Fun & excitement la Casa de Pensii

Am fost azi cu mama la Casa de Pensii.

Cine urmărește de mai demult acest blog, știe că am avut relațiile pe pauză timp de mulți ani, pentru că eu nu eram copilul docil din care să faci femeie gospodină de casă, iar ea a refuzat să mă susțină la facultate. Ne-am reparat abia după ce am avut eu maturitatea de a înțelege temerea provincială de gura lumii și mentalitatea conformistă care le fusese băgată pe gât cu țeava, în regim de îndopare a gâștelor, de partid.

Între timp, mama ieșise la pensie, fără să fiu eu prezentă în viața ei. Și în parcursul ei profesional au fost 16 ani la Fabrica de Mobilă. Dintre aceștia, au fost și anii de facultate la seral, timp în care a confecționat lăzi pentru muniții. După facultate, a lucrat ca subinginer.

Când a ieșit decizia de pensionare, a descoperit că pe acești ani, au încadrat-o la grupa III, cu pensie mult mai mică, deși toți colegii ei erau cu grupa II, și muncise cot la cot cu ei.

În plus, unitatea o nominalizase să susțină cursuri de calificare în tâmplărie, peste programul normal de opt ore de muncă, pentru care primise încă un salariu și, implicit cum se întâmpla în fabrici pe atunci, i se reținuse contribuție pentru pensie.

Încă are diverse fișe și cataloage s-o demonstreze. Dar nu are un contract pentru că, minune, pe vremea lui Ceaușescu, untatea nu făcea contract separat cu tine dacă ți se atribuia un job suplimentar. Ți se trasa sarcina și sănătate.

Mă rog, și acum că ne înțelegem bine, am întrebat-o:

-De ce nu mergi să îți soliciți drepturile?

-Nu cred că are sens, nu îmi place să mă cert, nu blablabla.

Azi, că tot eram la Sfântu Gheorghe de ziua fratelui meu, am pus-o să ia dosarul în mână și să mergem la Casa de Pensii.

Înaintea noastră la coadă era un bătrân:

-Doamnă, vă rog frumos. Documentele s-au pierdut când a ars casa, dar sigur există și în evidența dumneavoastră un exemplar.

Vaca sinistră de la ghișeu:

-Domnule, ne prezentați documentele sau la revedere.

-Și nu pot face cerere să îmi dați ce aveți dumneavoastră?

-Am zis la revedere!!

-Dar, doamnă, stați puțin, am cotizat patruzeci de ani.

-Următorul!

Eram vag somnoroasă că era ora 9 dimineața și băusem vin roșu sec cu fratele meu toată noaptea, drept care, nu am intervenit. Nu mă iert că nu am făcut-o. Nu îmi reproșez reclame la sex work și ce alte prostii caută idioții de pe net să-mi impună să-mi reproșez, dar MĂ ZGÂRII PE OCHI că l-am lăsat pe acel bătrân să plece trist, înfrânt, umilit, pentru că o vită nu era dispusă să-l ajute cu niște documente pierdute.

Am urmat noi.

-Doamnă, am lucrat la Fabrica de Mobilă…

-Aha, și vreți grupa a II-a, a întrerupt-o prompt vaca. Nu se poate.

-Toți colegii mei au grupa a II-a.

-Colegii dumneavoastră s-au ocupat atunci. De ce veniți după 30 de ani??

-Stați puțin, intervin eu, faptul că vine acum anulează cumva munca de atunci și contribuțiile pe care le-a plătit?

Se uită surprinsă la mine.

-N… nu, nu anulează. Dar… ăăăă, nu noi hotărâm?

-Dar cine?

-Ar trebui să ceară adeverință de la angajator…

-Care angajator, doamnă? Fabrica de Mobilă s-a desființat acum 20 de ani și ceva.

-Păi și nu e treaba noastră.

Mama, mereu gata să renunțe de cum cineva scoate colții la ea:

-Hai, mamă, să mergem acasă.

-Eu nu plec nicăieri. Acești 16 ani sunt trecuți în carnetul de muncă. Domeniul, industria lemnului, e trecut tot acolo. Situația e cât se poate de limpede și vreau să știu ce pași trebuie să urmăm.

O voce de undeva din interiorul ghișeului:

-Zi-i să depună cerere.

-Depuneți cerere cu copie după certificat de naștere, copie după buletin și copie după actele care să arate natura muncii prestate.

-Și, continuă mama, am predat timp de trei ani curs de tâmplărie tot la Fabrica de Mobilă, am aici documente cu structura cursului și cataloage.

-Dar contract aveți?

-Păi nu se făcea pe atunci contract. Dar s-a reținut pensie.

-Dacă n-aveți contract, n-aveți adeverință eliberată de angajator și nu este trecut în carnetul de muncă, nu se ia în calcul.

-Și de ce s-a mai reținut pensie, dacă nu se ia în calcul? întreb eu. Cereți niște documente demonstrative care nu se făceau pe vremea lui Ceaușescu. Și refuzați să luați în calcul documente care se făceau concret.

-Da, face vaca. Dar angajatorul nu prea mai e prin preajmă să demonstreze că ați ținut curs, nu?

Devenise deja sfidătoare.

-Nu.

-Există undeva o arhivă a Fabricii de Mobilă? întreb eu.

-Nu e treaba noastră, mi-o retează vaca. Faceți cerere pentru ăia 16 ani, că ăia sunt în carnet, dar slabe șanse să obțineți ceva. Următorul!

În timp ce coborâm scările, eu:

-Trebuie să caut pe Google legea cu încadrarea în grupe de muncă.

-Lasă-i, face mama. Nu-i vezi cât de batjocoritori sunt?

Ba văd.

Pe drum, m-am contrazis cu mama. Eu, insistând să depună cererea și să se lupte pentru banii care i se cuvin de drept. Ea, că ce rost are, că nu vezi ce bătaie de joc. Plus, există ceva complet greșit în educația femeii tradiționale, o mentalitate iritantă care spune că lupta pentru bani e nedemnă și că o doamnă nu se coboară la de-astea.

Până o conving eu să depună totuși cererea aia, stau și meditez: măcar ei au cotizat senin și în necunoaștere de cauză că, în momentul în care își vor cere drepturile, li se va da cu flit, jet și bâști.

Noi, care știm deja asta, de ce mai cotizăm?

Foto: pixabay.com.

***

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram. Sau, mai nou, devino parte a comunității mele pe Reddit.