The night is dark and full of spoilers

Acum că toată lumea a avut timp berechet să vadă episodul introductiv din sezonul al optulea și final al lui Game of Thrones, zic că a sosit timpul să povestim puțin.

Recunosc, m-am uitat la episod de două ori. O dată, luni noaptea la ora 4.00, și o dată în aceeași zi, seara la 20.00, la petrecerea HBO destinată ultimului sezon, la micul teatru Apollo 111.

N-am putut dormi în noaptea respectivă. Îmi pusesem deșteptătorul, dar la câtă emoție am acumulat în doi ani de când aștept serialul, nu am pus geană pe geană.

(Aici prevăd că o să vină troli scârboși, ăia care vin să-ți explice că nu e cazul să suferi pentru Notre Dame și e cazul să suferi pentru ce li se pare lor că e cazul să suferi. Scurt disclaimer: mie nu mi se dictează nici pentru ce să sufăr, nici pentru ce să mă bucur, nici pentru ce să mă emoționez.

Articolul are titlu, în titlu se sugerează despre ce e vorba, dacă îți place, citești, dacă nu, nu.  În rest, sănătate la neamuri.)

Deci, mă bucuram că vine Game of Thrones ca un copil la desenul lui animat preferat.

Când a început cu defilările de trupe ale lui Dany în Winterfell, însă, semn că moartea e după colț – m-a bușit un plâns. Plângeam ca retardata în garsoniera mea din Titan, și probabil că ceva similar experimentau și cei doi vecini – dreapta și sus – care-și puseseră alarmă la ora 4 dimineața. Unul, mai tradițional, un țrrr țrrr clasic. Al doilea, iubitor de anatomie feminină, mă făcuse să sar din fotoliu cu “My Anaconda Don’t / My Anaconda Don’t etc.”

Revenim: intrau trupele în Winterfell şi Lorena mea bocea cu o cană de lut Game of Thrones primită de la HBO într-un sezon precedent, umplută cu un vin unguresc sec.

Pentru că abia acum m-a pocnit o revelaţie: în numai cinci săptămâni, e gata. Magia celui mai popular serial al deceniului 2010, cel care a reuşit să stârnească pasiuni mondiale într-o eră când tot ce îţi place azi e deja uitat mâine, magia unei poveşti şi a unui univers nespus de frumos şi de misterios ia sfârşit pentru vecie.

Şi în aceste cinci săptămâni, va fi urât, cu cadavre şi zombalăi, şi o parte din personajele tale preferate vor muri pe câmpul de luptă.

Dar dacă e să fim foarte oneşti, magia e gata cam după ce a explodat septul din Baelor. Şi de când s-a terminat orice urmă de material literar consultativ de la George R. R. Martin. Au rămas cei doi D, Dan şi Dave, care sunt scenarişti onorabili, dar nu ştiu să creeze poveste, mit, magie. Şi ce au făcut în sezonul 7 a fost să simplifice la maximum intriga şi să omoare cu toptanul personaje, fie că era cazul, fie că nu. Singurele două momente care au arătat a Game of Thrones-ul nostru iubit au fost moartea lui Viserion, pe de o parte, respectiv reuniunea în Dragonpit din episodul final, pe de alta.

Acum, să revenim la episodul nostru, deschiderea oficială a sezonului 8. Vizita lui Jon şi a lui Daenerys a fost ca un fel de replică peste timp şi implicit o reverenţă adusă acelui prim episod magic, care a lansat povestea: vizita regelui Robert Baratheon şi a reginei Cersei, în căminul pe atunci plin de tineret şi de voioşie al familiei Stark.

Numai că între timp, toţi copiii (rămaşi în viaţă) au crescut. Și le-a pierit complet voioșia.

Multe, multe cadre de acum sunt replici ale cadrelor din acel prim episod, inclusiv replica Sansei, adresată lui Daenerys: “Winterfell e al tău, maiestate”. Exact ca Cersei, Daenerys o complimentează pe Sansa pentru frumuseţea ei, numai că, de această dată, Sansa nu e câtuşi de puţin impresionată. Dimpotrivă.

Pe de altă parte, dacă vizita regală din sezonul 1 a fost întâmpinată cu belşug şi ospeţe, cea de acum, cu trupele de Dothraki şi Unsullied, e primită de Sansa într-un mod absolut lipsit de ceremonie: Cu ce îi hrănim?

Sigur, situaţia e complet opusă şi miza de cu totul alta, pentru că se pun bazele unei mari bătălii. Şi tocmai din acest motiv, gelozia vizibilă a Sansei şi nemulţumirea lorzilor nordici sunt atât de meschine şi de deprimante. Cazuri clasice de ţară care arde şi babă care se piaptănă.

Poate că John ar fi trebuit să aducă un wight şi pentru sala de consiliu din Winterfell. De vreme ce ăla din King’s Landing a bătut atâta drum în van.

Referiri la episodul 1 din sezonul 1 sunt şi scenele lui Jon în criptă, respectiv în pădurea de weirwood, unde se regăseşte cu Arya.

Şi apropo de un aspect pe care nu l-am remarcat la ora 4 dimineaţa, când o ardeam pe întristare: dialogul din acest episod e bun. Chiar bine scris, cu multe poante, şi replici dozate impecabil să livreze informaţie şi impact.

Dar ce lipseşte din episod e imprevizibilul. Exact ce i-a făcut pe oameni dependenţi de acest serial. Te aştepţi ca Sansa să fie reticentă la Daenerys, te aştepţi ca Bran să o ardă rece şi profetic, te aştepţi la o revedere punctată de ironii între Câine şi Arya, te aştepţi ca Arya şi Gendry, acum oameni mari, să aibă o formă oarecare de flirt. Chiar şi în schimbul de replici dintre Sansa şi Tyrion mi s-a părut că desluşesc o formă oarecare de flirt, dar una mai detaşată şi mai sarcastică, precum Sansa însăşi.

Ceva îmi spune c-o s-o văd pe Sansa cu ochi albaştri cât de curând. Că în sezoanele finale, toate aceste decese sunt enunţate în prealabil: X şi-a luat nasul la purtare, deci X moare.

Sansa face prostia de a trimite un copil mic să aducă oamenii din Umber la Winterfell. Ţi-e clar din secunda în care îl pune pe drum şi-i spune că nu are foarte mulţi însoţitori să-i dea că e cazul să-ţi iei adio de la mititel. De ce, Sansa? De ce să trimiţi copilul în braţele morţii? Şi ce copil frumos. Alții moare și-așa n-are.

Și evident, data viitoare îl regăsim pe copil țintuit de perete, înconjurat cu raze din membre însângerate de oameni. Faza cu copilul mort din fundal, care deschide ochi creepy să se uite la Tormund tăifăsuind liniștit în necunoştinţă de cauză, mi-a dat vibes de Chucky, păpuşa ucigaşă, Exorcistul şi The Thing.

Și aici am o problemă. Numiți-mă nebună, dar am o problemă cu asta. Game of Thrones nu era un film horror. Nici măcar masacrul de la Hardhome, avalanșa zombilor în toate formele lor de descompunere, nu s-a bazat pe efecte de baubau, ci pe drama miilor de wildlings care mureau.

Faptul că vom avea cinci episoade de World War Z nu mă încântă foarte mult. Nu asta era Game of Thrones pentru mine.

Alt personaj care pare redus mintal e Cersei. Cersei care, în tot episodul, are o singură problemă de copil cu handicap: De ce nu mi-ați adus elefanți, bruhuhu.

Really, biatch?

Și aici n-o întreb pe ea, ci pe omul care a scris scenariul.

Cel mai intens callback e la final de episod: când Jayme soseşte la Winterfell, mascat în călugăr sau pur și simplu îmbrăcat în modă avangardistă all-black. Şi, cum  dă cu ochii chiar de Bran. Care îl priveşte lung, a “ştiu ce ai făcut astă vară”.

Întâlnirea aia, cu toată încărcătura ei de acuzații, vinovăție, regrete, mi s-a părut mai Game of Thrones decât tot ce am văzut până atunci.

 

***

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

5 Responses

  1. RB says:

    Nici nu mi-am dat seama ca acel copil mort de la finalul episodului e acelasi pe care l-a trimis Sansa in Umber :))

  2. antigelu says:

    Un epilog de o ora.

    Când ai doar 6 episoade si e ultima serie, poate puteau sa dea drumul la show chiar din primul episod.

  3. antigelu says:

    Adică un prolog de o ora. Bucti.

  4. Lorena Lupu says:

    păi nu, că de când se vede Dany cu Sam se accelerează un pic lucrurile.

  5. antigelu says:

    Au accelerat lucrurile si in episodul al doilea al prologului.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger