Importanța orei de sport: din perspectiva unei foste scutite

Ieri s-a dat un proiect de lege care propune eliminarea notelor de la orele de sport și înlocuirea lor cu calificative. Pentru menajarea elevilor supraponderali.

Ca orice măgărie oficializată până la urmă, și aceasta vine după o lungă practică. Și anume, aceea a scutirilor de la sport, pe care leneșii deceniilor trecute le foloseau să se sustragă de la a se expune, a transpira și a fi văzuți în momentele lor vulnerabile de către alți copii. Și desigur, să nu-și strice mediile. Oh, eterna problemă a stricării mediilor.

Cu mintea de acum, regret din toată inima. REGRET DIN TOATĂ INIMA. Că mi-am luat scutire.

REGRET DIN TOATĂ INIMA că nu am făcut sport de mic copil.

Pentru că vedeți, voi, boieri dumneavoastră: la 40 de ani veți fi uitat de mult cum se rezolvă șirurile de funcții, diferențialele și integralele, veți bâjbâi extrem de vag printre țările africane și capitalele lor – dacă nu cumva ajungeți milionari și turiști, ceea ce vă doresc din suflet – veți uita anii între care a domnit Radu cel Frumos – dar veți avea în continuare mușchi (sau fleșcăieli), oase, articulații, și tot ce ține de un corp omenesc.

Și care vă vor durea mult mai puțin dacă v-ați impus o rutină sportivă.

Din acest punct de vedere, sportul ar trebui să fie o materie primordială, cam cum era la grecii antici.

Și nu pentru numărul de kilograme. “Să menajăm supraponderalii”. Cred cu tărie că aceștia, dimpotrivă, trebuie integrați în oră, iar problema eventualului bullying să fie atacată apucând taurul de coarne. “Nu e nimic de râs în faptul că Vlăduţ are burta şi picioarele mai grase decât ale tale. Noi suntem un colectiv, o echipă. Ce fac oamenii din echipă? Se susţin şi se ajută unii pe alţii. Noi o să-l ajutăm pe Vlăduţ să facă musculatură”.

Şi mă jur, nu greutatea e problema. Unii oameni au oasele mult mai late, arderile mai lente, şi implicit depun slănină pe ei de la sine. Aceşti oameni trebuie trataţi cu prietenie, respect şi civilizaţie, ca orice alţi oameni, iar acest lucru se poate educa DOAR luându-l pe Vlăduţ la oră, printre ceilalţi copii. E datoria ta de profesor să induci un model de comportament.

Problema reală e că, prin generaţii după generaţii de scutiţi, am ajuns toţi rigizi, sedentari, leneşi şi înţepeniţi ca sfintele moaşte. Indiferent de greutatea pe care o arată cântarul, la finalul zilei.

Şi cum evităm ca puştii să ia scutiri? În primul rând, printr-o programă REALIZABILĂ ŞI UTILĂ FIZIC.

Nu mai ştiu cum e acum. Dar îmi amintesc, când eram eu mică, de faptul că, din nimic, ţi se pretindea să sari pe capră, să te dai rostogol în aer şi să aterizezi pe saltea. Iar eu eram obeză cu mult înainte să fie o modă, şi imensă pentru vârsta mea. A doua zi am fost la doctor, mi-am inventat nu mai ştiu ce boală să obţin scutire şi am dus-o aşa până în a 12-a.

Ce nu mi-a spus nimeni, când eram copil mâncău şi băgam în mine prânzul la grădiniţă şi încă un prânz acasă, şi eram cât casa poporului, a fost ce urâtă mă voi simţi în adolescenţă, când îmi voi dori să fiu cea mai frumoasă prinţesă din lume.

Asta e partea cea mai enervantă. Că după copilărie, când NU te interesează, vine direct adolescenţa, când te interesează cel mai mult din lume cum arăţi. Şi suferi ca un câine bătut. Fiecare feedback din partea lumii că nu eşti îndeajuns de bun şi de frumos îţi frânge inima.

De aceea ar fi atât de important să-i deprindem pe copii cu sportul de mici. Şi să insistăm cu el, aşa cum insistăm cu matematica.

Desigur, nu cu săritura pe capră şi flic – flac în aer. Dar cu elementele care îl vor ajuta pe copil să menţină o greutate normală şi articulaţii bune. Alergare. Abdomene de diverse tipuri. Fandări. Flotări. Genuflexiuni.

Într-un număr realizabil şi rezonabil.

Şi vă spun eu că nu va exista un factor mai motivant şi confirmare mai măiastră pentru un copil introvertit sau unul plinuţ decât nota aia de zece, dacă pune osul la treabă.

Pentru că şcoala se termină, şi urmează viaţa. O interminabilă oră de sport, aş spune. Unde toate reţetele oricărei forme de succes implică exact ce am enumerat eu mai sus: să te expui, să transpiri şi să fii văzut în momentele tale cele mai vulnerabile.

Un program sportiv corect deprins din copilărie şi adolescenţă, repetat de trei ori pe săptămână, câte o oră, îi va fi mai util unui adult de 50, sau 60 de ani decât patru ani de meditaţii la ce ştiinţe exacte sau inexacte vă trebuiau atât de al dracu de tare la admitere şi din care nu vă mai amintiţi nimic acum.

Nu mai creşteţi generaţii de oameni bolnavi. Oricum, nu avem cine ştie ce spitale să-i tratăm.

Foto: Cindy Crawford.

***

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

9 Responses

  1. Alina says:

    Pai nu inteleg una din problemae. Adica un calificativ fata de o nota nu ar ajuta sa se scutească mai putini la sport?
    Si eu am fost scutita in liceu si nu pt ca eram grasa. M am scutit pt ca era imposibil sa fac anumite lucruri oricat de mult incercam. Si pentru ca profesorul de sport te umilea cand nu erai capabil, deci el era bullyul principal.
    Nu am putut sa ma dau niciodata peste cap pe capra (ceea ce si acum mi se pare periculos pentru ca am avut o colega care s a lovit f tare la gat cazand in cap)
    Si nu aveam rezistenta. Adica oricat ma chinuiam, 4 ture de teren de sport imi faceau pulsul sa ajungă la 200 si sa nu reusesc sa respir.
    E foarte important sa facem sport si nu e bine ca oamenii se scutesc. Dar nu inteleg de ce tre sa fie cu note. Adica si grasu si incapabilu trebuie sa faca sport atat cat pot. As fi vrut sa fac sport, dar nu mi am dorit sa fiu obligata de un barem sa fac sport pana cad jos daca eu efectiv nu reusesc sa fac cat altii. De ce tre sa evaluam ca unii pot mai mult sau mai putin neaparat?
    Trebuie schimbate cerintele in primul si in primul rand. Apoi calificative trebuie puse mai mult pe baza de prezenta si implicare decat pe capacități fizice.
    Si intre timp am aflat ca chiar aveam o boala carea facea atat de incapabila sa fac atata sport :)) deci nu m am scutit degeaba.

  2. Ideal ar fi ca sportul sa fie obligatoriu ca materie scolara dar fara note. Altele ar trebui sa fie metodele de convingere sa se faca sport. Bine ca acum copii celor care-si permit merg la inot, arte martiale, dans sportiv…dar majoritatea copiilor din ultimele generatii este bolnava si asta dintr-un motiv bine tintit de distinsii conducatori. Fain comentariul Alinei de mai sus!

  3. Nicu says:

    Sunt generatia anilor ’80 si recunosc ca si eu am avut scutiri medicale fara numar, din mai multe motive: 1. Toti profesorii de sport care s-au perindat erau niste bully sinistri care ucideau orice dorinta de a face sport 2. Lipsa crasa a conditiilor de igiena (transpirai ca porcul, nu aveai dus, nu aveai sapun, toaleta pe vremea aia era in fundul curtii scolii, trebuia sa te schimbi in hainele de scoala si sa stai prafuit si cu transpiratia pe tine pana la sfarsitul orelor, puteai sa racesti etc.) 3. Toti profesorii nu stiau altceva decat baschet/fotbal pentru baieti si volei pentru fete. Atat. M-am apucat serios de sport abia dupa 30 de ani, in ritmul meu, am slabit si mi-a fost foarte bine, atat fizic cat si mental. Dar sportul in anii ’80 era tortura, sau cel putin asa l-am perceput.

  4. Lorena Lupu says:

    Și în anii 90 la fel. Nici eu n-am înțeles bullyingul ca metodă de educație.

  5. Elev says:

    Amuzant, chiar ironic as putea spune, nu articolul în sine, ci ca profesorul meu de sport a distribuit articolul asta… Nu ma plâng de articol, dar faptul ca un cadru didactic care e principalul bully la ora de sport (nu va gândiți ca sunt vreo leguma sau vreun obez, am făcut atletism, ciclism, cross si acum fac sala, dar sunt un gimnast oribil adica statul în cap și în mâine sunt taboo uri pentru mine) a distribuit asta e complet hilar pentru mine. Chiar ma gândeam ca după mulți ani de sport făcut în cadrul scolii sa îmi iau o scutire pentru ca mi se pare ceva nefolositor, umilitor etc (pentru mine cel puțin), nu m am simțit mai sănătos după 40 de minute de gimnastica, nici după 40 de minute de sărit la groapa cu nisip, nici după 40 de minute de dat ture de teren.In viziunea mea ora de sport din cadrul scolii e cel mult folositoare pana în clasa a 8 a(as zice a 5 a, dar o sa vedeți de ce nu în următoarele rânduri pe care le scriu) pentru ca: nu promovează sănătatea, care pentru organism vine 70% din nutriție (lucru ce e 0 barat în învățământul romanesc) si restul din sport; o ora de sport (care practic sunt maxim 40 de minute) pe săptămână e absolut 0, o sa ramai la fel de gras si la fel de sănătos/nesănătos cu o ora de sport pe săptămână ; ora de sport e prost gândită, e repetitiva, același lucru ce îl faci în clasa a3a îl faci și în clasa a 12 a, de asta, din moment ce e aceeași tehnica nu vad rostul punerii în practica a orei de sport la nivelul liceului (nu o sa faci un leneș ordinar sa alerge doar ca tipi la el o ora pe săptămână, lucrurile astea vin prin educație nu prin forță), deși cum am zis mai sus ar trebui oprita la clasa a 5 a, elevii sunt destul de micuți și pot uita ce li s a spus in scoala primară, deci de aici prelungirea pana în clasa a 8 a. Ce fost pentru mine ora de sport? O mizerie, o materie la care am pierdut timp și energie. Ma distrez mult mai bine făcând sporturile pe care le vreau si care ma mențin sănătos (nu săritul la groapa sau mai știu eu ce alte lucruri asemănătoare).

  6. Lorena Lupu says:

    Nimeni nu ar trebui să țipe la elevi. Nimeni, niciodată.

  7. RB says:

    Si eu am avut scutire la sport, dar faceam karate in afara orelor de scoala. La scoala ma umileau colegii daca ieseam ultima la alergat sau nu reuseam sa sar mai mult de jumatate de metru. La karate, daca cineva radea de un coleg, era dat afara. La scoala, profesoara se facea ca nu aude jignirile colegilor, iar la karate, Sensei ne invata despre spiritul de echipa. La scoala, eram aia care nu poate sa alerge nici zece metri, la karate eram aia care a reusit sa ia cel mai repede centura galbena. Un an, cat am facut sport, pana sa imi iau scutire, profesoara imi spunea mereu cat de recunoscatoare trebuie sa fiu ca imi pune 7 si 8, cand eu merit 3 si 4. De fata cu colegii, evident. Daca as avea un copil si mi-ar spune sa il scutesc de la sport, as face-o pentru ca stiu cum se simte umilinta. Dar l-as duce la un sport, ce vrea el, pentru ca stiu si cat e de important sa faca miscare.

  8. Morbo says:

    Uram orele de sport. Am avut media 4 în t3 dintr-a noua (singura medie de 4 ever). Într-a 12-a era sa nu întru la bac pt ca nu am avut chef nici să-mi fac scutire. Eram ceva supraponderal din când în când în liceu. Dar am ajuns într-o forma super bună fizica din anul 2 de facultate, când nu m-a obligat nimeni sa fac mișcare, am făcut voluntar. Facultate în care m-a dus capul să-mi fac scutire la sport (parca în anul 1 se făcea). Eram cam stângaci la sport, de aia nu mi-a plăcut. Și mi se părea o super nedreptate ca să ma noteze pt scuipat plămânii la rezistenta cu aceeași pondere ca pt o lucrare la mate. Plus de colegii..Eu n-am făcut mișto de ei când am luat cea mai mare nota la bac din clasa.

  9. Morbo says:

    Ora de sport e, la alta intensitate, același lucru cum a fost armata obligatorie la romani: în teorie ceva, în practica un loc în care unor oameni li se da șansă să-și bata joc de alți oameni. Apropo, intr-a 12-a am prins incorporarea. În nici o zi nu am urat asa România.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger