Gaudeamus

Bizară lighioaie mai e şi scriitorul/criticul/poetul român. În patru zile de târg, am procedat exact ca la un exerciţiu de improvizaţie pe care l-am învăţat de la Vlad Massaci (pe când făceam şi eu improvizaţie). Exerciţiul era aşa: cei doi improvizatori joacă două personaje, un loc şi o temă dată, dar nu au voie să pună decât întrebări. Primul care uită şi face o afirmaţie, pierde.

Loc: Gaudeamus
Temă: Târg de carte
Personaj: modest, n-a lansat nimic anul ăsta, deci stătător în propria bancă.

Şi am scăpat, în patru zile de târg, punând doar întrebări.

Scriitorul/poetul/criticul român e nevorbit. Când dă de unul care pare că ascultă, e cuprins de o turuială atât de zbuciumată, încât uită să mai respire. Nici nu trebuie să îi pui două întrebări, una este mai mult decât suficientă. O să îţi facă capul nu calendar, ci tiraj de 10.000 de calendare. Pentru că ţine în el de un an întreg, ba poate chiar de mai mulţi, că există şansa ca la târgul de anul trecut să fi dat de oameni mai vorbăreţi decât el.

Scriitorul/poetul/criticul român are impresia că persoana/opera/exegeza lui e cel mai important lucru din lume, şi implicit şi lucrul pe care tu mori să îl afli. Îţi va spune ce formulă literară foloseşte, cât e el/ea de inaccesibil/ă, şi totuşi aproape de cititor. Îţi spune din ce s-a inspirat, ce vroia să spună la pagina 84 şi n-a înţeles nimeni, şi ce sinuozităţi plurisemantice se ascund în banalul gest cu care eroul pune periuţa de dinţi mereu strâmbă în paharul cu buline mereu albe la aceeaşi oră dimineaţa. Şi va crede sincer că te interesează toate acestea. Nu va fi în stare să facă diferenţa dintre un zâmbet de circumstanţă şi unul din toată inima. Sau poate nu a văzut niciodată un zâmbet din toată inima.

Scriitorul/poetul/criticul român se crede geniu nedreptăţit şi pe nedrept ignorat. Îţi va face o amplă panoramă a bisericuţelor şi găştilor de critici, a oamenilor care-l nesocotesc pe nedrept, care au propriile lor interese şi care scriu doar pe bani.

Scriitorul/poetul/criticul român e o divă. Chiar dacă a debutat alaltăieri, e evident pentru el că e “faimos pe Internet”. Iar dacă e şi membru al Uniunii Scriitorilor, e clar că nici nu mai trebuie să îi pui întrebările din exerciţiul de improvizaţie descris mai sus. El o să şi le pună singur, el o să le şi răspundă, iar dacă din întâmplare ajungeţi în acelaşi pat, îşi va băga penisul în propriul cur, se va fute pasional şi încrâncenat, în timp ce tu vei sta să urmăreşti scena cu gura căscată, îşi va ejacula pe propria faţă şi va exclama apoteotic: “Mamăăă, ce bun am fost!”

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

No Responses

  1. Malko says:

    ai o parere prea buna despre scriitorul/poetul/criticul roman.. cel putin la partea cu penisul :)))
    nevorbiti sunt multi, si adevarul este ca si eu am invatat sa ascult aici, departe. nu stiu daca este un defect ar popoarelor cu radacini latino comune. oricum am auzit pareri conform carora anglo-saxonii percep vorba lunga ca semn de anxietate si nu ca forma de comunicare. I’m really sorry for my neighbours! Well, fuck them!

  2. Lorena Lupu says:

    băi, nici când am lansat Bătăuşu’, şi a citit Marius Manole din carte şi s-au adunat vreo 200 de persoane – ceea ce e imens în condiţii de târg – nu am agresat oamenii cu atâta inflamare de ego. (Mi-era clar că vin pentru Manole, nu pentru mine.)

  3. esti cam nedreapta cu literatii si cam modesta cu tine, lorena. te-ai gandit ca intrebarile puse de tine, chiar si standard, chiar si una singura, pot fi teribil de stimulatoare de ego?:)
    @da,malko, exista si logoree nevrotica , chiar si-n depresii se confirma asta.

  4. Lorena Lupu says:

    consemnez doar ce am văzut şi am auzit. iar eu sunt modestă în general.

  5. Laurentiu says:

    Eu unul n-as judeca cu atata asprime specia asta. Daca manifestarile descrise semnalizeaza
    “as fute si eu ceva, fie-va mila, faceti-va pomana”? Ă?
    De avut in vedere:
    a)imprastierea prin viu grai/semne grafice a unui tip dat dracu’ de feromoni.
    b)word of mouth marketing.

  6. Lorena Lupu says:

    1. asta a fost acum 6 luni.
    2. ăsta era un interviu. în interviu e normal să vorbeşti despre ce eşti întrebat. dar nu şi în timpul liber al altora, nonstop, 24-7.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: