Cum să nu fii o gazdă execrabilă

Ai o bucurie să chemi oameni acasă la tine şi să le dai de mâncare? Foarte drăguţ. Când eram eu copil, oamenii aveau joburi stabile din care chiar trăiau, nu-şi băteau capul cum să mai câştige nişte bani pentru rata la apartament şi şcoala particulară de fiţe a copilului care oricum chiuleşte, drept care, sâmbetele şi duminicile îşi chemau rudele pe la ei să le ospăteze. Sau prietenii.
Acum, slavă Domnului, obiceiul s-a mai rarefiat. De ce slavă Domnului?

Pentru că extrem de mulţi oameni sunt gazde execrabile şi preferi fără urmă de ezitare să te duci la un restaurant, să ţi se ceară 40 de lei pe o ciorbă şi 70 pe un fel principal, plus 30 de lei o bere, decât să înduri o gazdă execrabilă.

Tipuri de gazde execrabile:

A) “Dar mai serveşte, te rog!”

Tu mănânci cât mănânci, şi la un moment dat, te opreşti. La tine acasă sau la un restaurant, e ceva normal. Îţi speli farfuria, sau vine un chelner să ţi-o ia, exact cum e, s-o spele, end of story. Gazda execrabilă: “Vaaaai, dar numai atât? Hai, mai serveşte.” “Mulţumesc, e OK.”

Aici intervine a doua nedumerire şi eternă cauză de furie a mea: omul care insistă. Ce rost are insistenţa în univers, dacă nu depinde viaţa ta de ea? Da, dacă unul vrea să te arunce de pe o stâncă în gol, are sens să insişti să nu o facă, că ai minori de întreţinut. Dar de ce, ca bărbat urât şi gras, complet antisex, să insişti să te dai la o femeie care ţi-a arătat fără echivoc că nu e interesată? Şi de ce, dacă viaţa ta nu depinde de asta, să insişti să îndeşi mâncare cu sadism în cineva care-ţi spune fără echivoc că s-a săturat?
Eu, de câte ori văd fenomenul, îmi imaginez cum gazda scoate o ţeavă, mi-o bagă pe gât ca la gâşte şi începe să îndese haleală. Iar la final, mă taie pentru foie gras.

B) “Aşa ai fost tu întotdeauna, o pofticioasă!”

La genul ăsta de om, dacă ai demnitate umană, nu te duci să mănânci mai mult decât o dată. Pentru că ai senzaţia dezagreabilă că-ţi numără dumicaţii. Frecvenţa şi calibrul. Că face calcule legate de cât de des bagi linguriţa în gură şi cât de mult mesteci fiecare îmbucătură în parte. Că fiecare muşcătură din mâncare e trup din trupul lui şi sânge din sângele lui, ca la Isus. Şi la un moment dat, când înghiţi, face: “Aşa ai fost tu întotdeauna, o pofticioasă / o mâncăcioasă”, chiar dacă mănânci perfect normal, ba chiar maschezi un vag dezinteres faţă de conţinutul farfuriei.

C) “Ah, mă iertaţi, supa nu-i destul de galbenă, friptura / tofu-l nu-i destul de sărat(ă), garnitura e din cartofi culeşi săptămâna trecută!”

Genul ăsta de om e cerşetor de complimente. Şi n-are încredere în faptul că, dacă ceva e minunat, va veni natural din partea ta o reacţie apreciativă. Şi atunci, se comportă cu tine de parcă ai fi un tub de pastă de dinţi, din care trebuie să stoarcă laude, de undeva din străfunduri. Se urcă cu picioarele pe tine şi începe să apese, ba te şi rulează, să curgă complimentele mai bine. Practic, experienţa prânzului cu un astfel de om e una de asistent la o autoflagelare. Te aştepţi ca, pe la jumătatea mesei, să scoată hainele şi să se bată cu biciul că a greşit atât de radical mâncarea, în timp ce tu se presupune că trebuie să pui furculiţa jos, să-i smulgi biciul din mână şi să lingi sângele de pe el, în semn de apreciere.

D) “N-ai mâncat în viaţa ta aşa ceva!”

Cu gazda autolaudativă nu ţi-e clar ce să faci. Să o iei ironic? “Da, mă, logic că n-am mâncat, în containerul în care cotrobăi eu seară de seară sunt doar coji de barabule putrezite şi o juma de hamburgăr cu crustă de mucegai?” Să o iei pe linia aroganţei lui? “Ce vorbeşti, mă? Orice shaormar decent e un bucătar mai bun decât tine?” Să fii sincer? “Bă, dacă îţi sufli singur în fund cu atâta presiune, ia un pai lung, să ajungi mai bine?” Să fii profund şi meditativ? “Auzi, dar nu mai bine mă laşi să te laud eu, dacă e cazul?”

Oameni buni, nu mai fiţi gazde execrabile. E atât de simplu să fii o gazdă suportabilă. Cum? Făcând o conversaţie despre orice altceva din univers decât mâncarea pe care i-o dai musafirului şi urmărind discret reacţiile. Nu trebuie ca un om să geamă ca o curvă dintr-un film porno, să te prinzi că se simte bine. Şi e o dovadă maximă de prostie şi obtuzitate să-i ceri unui om să-şi pluseze starea de moment şi să se falsifice, doar ca să te simţi tu bine în orgoliul tău.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

4 Responses

  1. Lucian Iorga says:

    Sa intelegem ca nu vei invita niciodata la un mic si o bere? :))))

  2. Lorena Lupu says:

    Restaurantul e cuvântul magic. Aceiaşi bani, zero efort.

  3. Lucian Iorga says:

    Touche!!! 🙂

  4. Armpitbug says:

    Buna-mea ma forteaza sa bag in mine peste masura de fiecare data cand o vizitez. Ma intreaba cata supa de tomnaji de casa vreau, ii spun ca un polonic imi ajunge, si pe cand ajunge blidul la mine, da pe afara. Dar ea ma intreaba intotdeauna cat vreau. Daca vreau 2 sarmale, primesc 6, daca nu vreau carne in tocanita de pui, ea imi pune cateva membre sau/si organe. Ma intreaba ce si cat vreau sa mananc, se uita la mine, evalueaza situatia si apoi pune cat crede. Cateodata imi si spune inainte ca m-am cam implinit, dar tot nu scap sa-mi umple farfuria. Dar ea e simpatica. Pentru ea inca sunt nepotica scleptomana, chiar daca imi atrage atentia cateodata ca am ditamai curocu.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger