Icon: Diego Maradona

Ieri, unul dintre cei mai mari fotbalişti ai lumii, Diego Maradona, a murit la 60 de ani în urma unui atac de cord. Pe 3 noiembrie suferise o operaţie pe creier, care avusese succes, dar organismul lui slăbit a abandonat lupta. Am reţinut cuvintele unui comentator sportiv care a spus: “Azi a murit o parte din copilăria mea”.

Maradona a fost parte din copilăria tuturor băieţeilor pasionaţi de fotbal din blocul meu. Prima ştire pe care eu, preocupată primordial de cărţi şi muzică, am recepţionat-o despre Maradona a fost în 1994, când l-au dat afară din FIFA pentru un test antidrog care i-a ieşit pozitiv pentru efedrină. Acesta a întrerupt în mod brusc şi şocant una dintre cele mai glorioase şi mai meteorice cariere din fotbalul momentului.

În 1994, lumea nu era bolnavă de ură gratuită, ca acum. Îmi amintesc viu cum toţi bărbaţii din bloc, din blocul vecin, din blocul de vizavi şi toţi prietenii lor au înjurat FIFA şi “interesele ţărilor bogate care l-au lucrat pe la spate”. Azi mi se pare ridicol. Zici că veniseră ţările bogate şi-i puseseră efedrină în ceiuţ sau ceva. Dar eliminarea din FIFA nu i-a ştirbit cu nimic statutul de vedetă, de idol absolut al bărbaţilor, de personificare a ideii de fotbal. Chiar mă uitam cu invidie de copil crescut fără tată cum toţi tipii ăştia îi arătau lui Maradona adoraţia  necondiţionată cu care soţiile şi copiii lor nu se întâlneau niciodată. Dacă mă întrebai ce vreau să fiu, soţia unuia sau fotbalistul lui preferat, aş fi răspuns fără ezitare: fotbalistul lui preferat, că măcar pe ăla îl iubeşte vizibil.

În 2007, artistul francez de origine spaniolă Manu Chao îi dedica o piesă, intitulată “La Vida Tómbola”, pe discul La Radiolina. Piesa a fost utilizată de cineastul sârb Emir Kusturica în 2008, în documentarul “Maradona by Kusturica”, un film în care sârbul se dovedeşte a fi un fanboy cu ochii mari, asemenea tuturor vecinilor mei de bloc.

Şi punctez: acest lucru se întâmpla la 14 – PAISPREZECE ANI – după ce FIFA pusese capac cu cruce pe cariera lui Maradona.

Asta înseamnă să fii legendă.

Urmăriţi clipul melodiei “La Vida Tómbola”. E de o simplitate absolută. Chao şi un co-chitarist cântă pe stradă, sprijiniţi de un zid, cum probabil că făceau pe la începuturile carierei lor de copii sărmani de ghetou. Brusc, apare Maradona însuşi, care îi priveşte. Remarcaţi cum, la contactul vizual cu Maradona, Manu Chao parcă e pătruns de foc sacru, şi cum începe să cânte de trei ori mai intens decât înainte.

Acesta era efectul Maradona.

Şi urmăriţi cum pe Maradona, de la un punct încolo, aproape că îl buşeşte plânsul. Pentru că înţelege. Viaţa lui, de slumdog millionaire, a motivat şi a inspirat milioane de băieţei de condiţie joasă să creadă în ei înşişi, să lupte şi să spere.

 

*

Diego Armando Maradona s-a născut pe 30 octombrie 1960, într-o familie extrem de săracă şi cu mulţi fraţi şi surori, într-o cocioabă care avea o singură formă de apă curentă: cea care venea prin acoperiş. Fotbalul, în care şi-a dovedit incredibilul talent, creativitate şi agilitate de mic copil, a fost salvarea lui dintr-o viaţă de lipsuri şi umilinţe.

Puteţi căuta pe YouTube clipuri cu Maradona pe teren. N-o să vedeţi un sportiv practicând un sport. Ci un copil al străzii luptând din răsputeri pentru ziua de mâine. Chiar dacă între timp, devenise o vedetă şi un nume celebrat în toată lumea latino, Maradona a continuat să joace cu fiecare fibră a fiinţei lui până în secunda în care a fost obligat să iasă de pe teren.

Oameni care au habar despre fotbal vă vor scrie despre detalii tehnice, cum ar fi forţa, viteza, imprevizibilitatea jocului, controlul impecabil asupra mingii şi dribblingul absolut fabulos. Eu, ca habarnist, vă pot scrie doar despre modul în care construia strategie de victorie, şi o făcea cu o generozitate dublată de autoritate care l-au făcut să fie căpitan de echipă pe toată durata carierei lui internaţionale.

El a condus echipa naţională a Argentinei – spre a doua lor Cupă Mondială, în 1986. Deşi finala a fost împotriva Germaniei de Vest, cea mai legendară victorie a rămas cea din sferturi, împotriva Angliei, în care a înscris două goluri. Unul dubios, în care a atins mingea cu mâna, numit “Mâna lui Dumnezeu” de fani, şi unul elegant, glorios şi legitim, considerat de mulţi cel mai frumos gol din istoria fotbalului. (Dacă bag aici ceva de genul “dar ce poate fi frumos într-o minge care intră într-un dreptunghi de metal cu o plasă?”, mă dau gigeii jos de pe internet, hihihi.)

*

“Chiar dacă aş juca un milion de ani, nu m-aş putea apropia de Maradona. Şi nici nu mi-aş dori. El e cel mai mare fotbalist care a trăit vreodată”, spunea într-un interviu Lionel Messi despre Maradona.

Totuşi, suişurile şi coborâşurile şi-au spus cuvântul. Alcool, droguri, abuz alimentar: toate au contribuit la erodarea sănătăţii acestui om atât de talentat, a cărui carieră a fost atât de brutal întreruptă, taman pe când mai avea atât de multe de făcut.

Dar microbiştii, fanii lui, i-au făcut dreptate: când FIFA a lansat în 2000 Premiul FIFA Player Of The Century, internetul l-a votat pe Maradona în proporţie de 53%. Să nu se lase mai prejos, FIFA a nominalizat un comitet de critici, care i-au dat brazilianului Pele, celălalt mare fotbalist al vremii, acelaşi titlu, şi până la urmă, au fost premiaţi amândoi.

Şi, ca să închei într-o notă personală. Maradona a fost un om haios şi simpatic. Iată.

 

***

Dacă ţi-a plăcut acest articol, susţine site-ul cu o donaţie.

 

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

Ce le-a fătat mintea

 

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger