De când mă ştiu, intrarea fericită în Noul An e dirijată de bagheta care conduce cu mănuşă de catifea Orchestra Filarmonicii din Viena.
Când eram copil, admiram măreţia sălii, eleganţa vestimentaţiei publicului, splendoarea aranjamentelor florale şi imaginile magnifice din Palat. Erau lucruri pe care nu le vedeam în viaţa mea plictisitoare, printre blocuri gri, şi la care tânjeam.
La asta, s-a adăugat în timp dragostea mea pentru muzica jucăuşă, veselă şi spumoasă a Strauşilor – întotdeauna mi s-a părut că aceasta e echivalentul muzical al şampaniei.
Iubesc stema habsburgică, iubesc caii albi, magnifici, care dansează cu atâta graţie, iubesc oglinzile imense şi perdelele de catifea. Asezonate cu polci şi valsuri. Şi cu încărcătura emoţională a maturizării mele treptate.
Dunărea albastră, 2005.
Sh*t They Say