Lucruri de care NU e cazul să-ți fie rușine

Omul modern nu se mai luptă cu animale sălbatice, nu mai recoltează buruieni din câmp, nu mai trăiește în peșteră. De aceea, duce o viață pe care ne place s-o numim “socială”. Adică, e înconjurat de o mulţime de alţi oameni: la muncă, în cercurile de prieteni, în cercul familial, în cercul vecinilor, şi de când cu social media, şi în grupul de oameni online care ne înconjoară.

Unii dintre aceşti oameni ne vor binele, vor să ne construiască, să ne transmită energie pozitivă şi afecţiune. Iar alţii, evident, vor să ne strivească, să ne minimalizeze, să ne vampirizeze respectul de propria persoană, să ne facă să ne îndoim de noi şi să ne inoculeze ruşine.

Desigur, un exerciţiu periodic de autoreflecţie, o discuţie prietenească a ta cu tine, să vezi ce faci greşit şi ce poţi face mai bine, e ceva ce ar trebui practicat în fiecare dimineaţă, la cafea. Dar să nu confundăm asta cu lăturile pline de venin pe care ţi le aruncă diverşi cocalari sau cocălărese, din diverse motive care nu au legătură cu tine şi nu te interesează.

Taman de aceea, hai să trecem în revistă subiectele pentru care nu ai de ce să te ruşinezi, pe care nimeni nu are de ce să ţi le arunce în faţă şi la care reacţia sănătoasă trebuie să fie ceva de genul:

via GIPHY

 

A) Vârsta.

Recent, a fost vestita tornadă din Călăraşi. Şi un jeg a postat la el pe perete ceva de genul: Păcat că n-a luat femeile peste 30 de ani. Eu nu l-am onorat cu un reply: în fond nici voievodul nu se încurca la vorbă cu orice talpa ţării. Dar dacă aş fi făcut-o, ar fi fost ceva de genul: Păcat că n-a luat IQ-urile sub 70.

Pe un jeg random de pe Facebook îţi e uşor să-l ignori, să-i dai jet din listă şi să uiţi că a existat. Dar la un moment dat, o prietenă – excelent profesionist – a lucrat la un alt jeg. Ăla o abuza verbal constant şi la un moment dat i-a spus ceva de genul: Zi mersi că ai un job la 32 de ani ai tăi, că eşti deja bătrână.

Say what, b*ch?

În secunda în care unul aduce vârsta voastră în discuţie, şi nu are vreun motiv obiectiv s-o facă (exemplu: medic nutriţionist stabilind necesarul de calorii); singura voastră reacţie trebuie să fie:

via GIPHY

Nu contează ce cifră scrie la tine în buletin, contează ce ştii să faci şi ce valoare poţi să aduci în vieţile altora.

Mai ales că asta cu vârsta e armă cu două tăişuri: cât eşti tânăr, e urmată de “Mda, habar n-ai de lume şi viaţă”, iar când eşti matur, de “Serios! Păi, eşti literalmente cu un picior în sicriu.”

Da, într-o aventură romantică e ok să-ţi spui vârsta, că acolo se lucrează la un nivel de conexiune cât mai profund, şi mai bine să auzi că e o problemă cât încă nu te-ai implicat emoţional.

Restul lumii nu are treabă cu vârsta ta, şi dacă-şi face, e bine să pui piciorul în prag repede. De exemplu, îmi scrie mie una: “Vai. Lorena, te citesc te plac blablabla vrăjeală”. Îi răspund politicos: “Mulţumesc, mă bucur”. Şi o dă brusc din fundul grădinii: “Dar tu câţi ani  ai?”

Dafuq, nu vrei să mă întrebi şi câte plue am supt, mă enervez eu şi aleg să ignor. Trec vreo şase luni, hopa aceeaşi idioată cu un comentariu speculând despre câţi ani am.

“Dă-te-n morţii mă-tii de proasta dracu’ inadecvată, cu mă-ta care nu te-a educat să străinii nu se trag de brăcinari ca neamurile tale din cort, nu ţi-am răspuns privat, drept care, e semn că e cazul să mă freci public la icre? Răspunsul final e: nu e treaba ta.” Şi, desigur.

via GIPHY

B) Greutatea 

Nu contează câte kilograme ai, contează la câte kilograme te simţi tu bine. Dar indiferent câte kilograme ai avea, nu e motiv de abuz verbal din partea nimănui.

Singurul lucru pe care nu e corect să-l pretinzi e disponibilitatea erotică a cuiva care nu e atras de tine. Dar stai: genul ăsta de pretenţie nu e corect nici la 100, nici la 75 şi nici la 50 de kilograme.

În rest, ai dreptul să trăieşti cum vrei tu, să arăţi cum vrei tu şi să îţi organizezi viaţa cum simţi că îţi e bine. Şi chiar dacă, să zicem, nu ţi-e bine, dar nu găseşti dieta adecvată şi o arzi pe slăbit – îngrăşat; în continuare nu datorezi nimănui să tolerezi abuz verbal, insulte şi umilinţă pentru asta.

Te jigneşte cineva din senin că eşti gras(ă)?

Deja ştiţi reacţia:

via GIPHY

Arta autentică e universală şi mereu actuală. 

Nu mănânci din banii lor, nu îţi faci abonament la sală din banii lor, nu îţi iei îngheţată de un kilogram noaptea de la nonstop pe banii lor, prin urmare, dă-le flit. Dar nu doar aşa, din vârful pămătufului. Dă-le flit cu sete, din fundul rărunchilor tăi ampli, să simtă că s-au luat de persoana greşită.

Nu-i educi doar pentru tine. Îi educi pentru toţi următorii graşi care îi vor ieşi prostului în cale. Dacă şi-au luat perpulisul de la tine, garantat vor fi mai precauţi data viitoare.

C) Condiţia materială / statutul social. 

Rahatul ăsta începe de timpuriu, cu diverse vaci din familiile prietenilor tăi care te întreabă “Cine sunt părinţii tăi, puişor?” ca să ajusteze nivelul de protocol accordingly.

Şi o metodă subtilă de umilire – manipulare a ticăloşilor e să caute să te facă să te simţi prost tu cu tine dacă nu ai bani, maşină scumpă, vilă în cartier de lux şi alte rahaturi inutile similare.

Sincer? Banii sunt minunaţi, dar numai ca mijloc, nu ca scop final. Sau, ok, şi ca scop final, dar pentru a-ţi înfrumuseţa viaţa, nu pentru a flutura din ei megaloman spre săraki.

Sunt maşini, telefoane, notebooks, whatever la preţuri medii sau mici, care funcţionează sclipitor. Eu tastez acest text pe un HP de 1500 de kei. Mi-a pocnit vechiul laptop, un Lenovo de 3000 de lei, şi l-am cumpărat pe ăsta temporar, până îmi intrau nişte plăţi pe care mizam în trei săptămâni. Dar îşi face treaba atât de bine pe tot ce-mi trebuie, încât nici nu realizez că valorează jumătate din cât costa ăla.

Iar vila aia din cartier de lux, cu vecini ultra scârboşi şi plini de fiţe şi aere? Honestly, dude, n-aş da parcurile verzi interminabile şi populaţia mereu simpatică şi caldă din cartierul Titan nici dacă de mâine aş începe să fac 100.000 de euro pe lună.

Poţi să-ţi stabileşti condiţia materială şi statutul social care te fac să te simţi tu. Mie îmi place să fiu artist freelancer, colaborator pe proiecte cu mai mulţi parteneri, să stau “semicentral” (cum scrie pe siteurile de imobiliare) şi să am puţin mai mulţi bani decât cheltuiesc trăind confortabil. Nu-mi refuz nimic, dar nici nu poftesc la restaurante de lux de patru ori pe săptămână. Sunt happy aşa. Şi cine caută să-mi inducă vreo vinovăţie legată de cum crede el sau ea că ar trebui să trăiesc are parte de – aud?

via GIPHY

D) Muzica, filmele, etc. tale preferate. 

E un motiv pentru care încep fiecare recenzie la Game of Thrones cu “Dacă vii să te lauzi etc. etc. etc.”

Am dreptul la muzica şi filmele mele aşa cum ai şi tu dreptul la muzica şi filmele tale, şi ca să arăt că nu e nimic de dispreţuit nici măcar în fanii manelelor, atâta timp cât ei ca persoane sunt oameni buni şi decenţi, am publicat acum ceva vreme şi un Top 10 manele.

Şi, da, am întâlnit mulţi, mulţi manelişti decenţi şi cumsecade. Stau în cartierul Titan, remember?

Singurele criterii valide de dispreţuit alte persoane sunt: a) ticăloşia b) prostia c) misecuvenismul.

În rest, lasă oamenii să găsească bucurie în ce vrea sufletul lor că au o singură viaţă şi nu au de ce să renunţe la plăcerile lor pentru că aşa vor A şi B.

Mai degrabă A şi B ar merita nişte:

via GIPHY

E) Orientarea sexuală. 

Sigur: cu precizarea că partenerul dorit trebuie să fie adult şi să poată exprima consimţământ valid.

În rest, nu e treaba nimănui cine te atrage, pe cine iubeşti, ce îţi place să faci în pat şi cum, şi nici nu trebuie să accepţi vreo formă de minimalizare sau umilinţă derivată din faptul că “nu eşti normală”.

Nu, gigeii care te agasează pe tine n-au fost numiţi judecători supremi în tribunalul normalităţii.

Nu, nu s-au întâlnit la o cafea cu Dumnezeu, care să-i fi numit apostoli propovăduitori ai normalităţii.

Nu, nu ai de ce să admiţi hărţuire pe subiect, şi nu ai de ce să pierzi vremea cu oameni care te tratează ca pe ceva mai prejos pentru asta.

Nici măcar cu propria familie, dacă familia nu înţelege.

Să-şi vadă de vieţile lor, sau dacă nu:

via GIPHY

F) Nevoia de singurătate. 

E îngrozitoare presiunea asta socială care ne îndeamnă pe toţi să trăim după acelaşi tipar, când un curs elementar de psihologie, lecţia unu, o contrazice.  Lecţia unu e aia care vorbeşte despre cele două tipuri majore de personalitate: introvertit şi extrovertit.

D-apoi să mai intrăm şi în nuanţe.

Nu, nu e nimic anormal în a prefera să stai singură cu un vin şi o pisică. Înseamnă doar că eşti introvertită, şi jumătate din populaţie e în secret ca tine. Şi mulţi dintre ăştia se dau peste cap să se nege pe ei şi să mimeze un chef de socializare pe care nu îl au nici cu slujbe de la un sobor de popi.

Nu datorezi explicaţii nimănui pentru nevoia ta de singurătate şi linişte, câtă vreme e timpul tău liber. Cine are nevoie de tine te ia cum eşti. Iar cine nu?

Pariez că puteţi anticipa ce vine aici.

via GIPHY

Lol, ţeapă.

Permiteţi-vă luxul să fiţi fericiţi exact aşa cum sunteţi şi vă va fi mult mai simplu să eliminaţi zgomotul de fond nedorit.

***

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.

 

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading