Această postare a fost inspirată de o discuţie care s-a născut pe pagina mea, după ce am postat clipul despre problemele lui Puya: că nu poate să le spună femeilor cu gabarit mai solid “grase” şi femeilor care muncesc în domenii adulte termenul cu “c”. La care explicam că o viaţă trăită pentru a jigni gratuit oameni care nu ne afectează în mod real cu nimic şi care nu ne datorează raport e o viaţă trăită greşit, iar versiunea corectă e să te orientezi spre lucrurile şi oamenii care te bucură (gen, nevastă-ta), şi să nu mai arunci termeni violenţi spre cei şi cele care au o listă de priorităţi diferită de a ta.
Desigur, ploaie de jigniri de la discipolii Andrew Tate şi, printre ei, un părerolog: păi, pentru civilizaţie, îţi trebuie bani.
Bani? Pentru a nu fi ţărănete prost degeaba?
Sigur, îţi trebuie bani pentru a trăi confortabil, îţi trebuie bani pentru a susţine un proiect ca acest blog (donaţii aici) dar pentru decenţă umană elementară NU îţi trebuie bani.
Iar acesta e primul subpunct al postării de azi:
a) Nu, pentru un comportament de bun simţ NU îţi trebuie bani.
A-i trata pe oameni cu decenţă umană elementară, a spune ce-ţi stă pe suflet într-un mod care să nu încalce demnitatea altuia e gratis. E un proverb vechi care spune că “Politeţea nu costă nimic, dar face toţi banii.” Pentru că, spre deosebire de greutatea şi moravurile unor doamne (care obiectiv NU te privesc şi NU te afectează), vorbele urâte, atitudinea agresivă, termenii insultători rănesc şi traumatizează.
O recunoaşte automat şi cocălăretele infect, când postează o înjurătură, tu îi răspunzi pe măsură, apoi grohăie că a fost jignit şi se dă victimă, deşi tonul agresiv a fost iniţiat de el şi tu nu ai făcut decât să-l serveşti cu atitudinea pe care ai încasat-o.
Sigur, pentru a înţelege că un lucru care nu-ţi place ţie nu le place nici altora trebuie să ai un anumit nivel de inteligenţă. Genul de inteligenţă de care nu se fac vinovaţi nici Puya, nici susţinătorii lui.
Să ai un minimum de politeţe e total gratuit. Să ai nivelul de civilizaţie în care, dacă nu-ţi place numărul de kilograme al cuiva, te uiţi în direcţia opusă şi te abţii de la urlat incoerent ca maimuţa e total gratuit. Să ţii o uşă pentru tanti Miţa de la tine din bloc e total gratuit. Să ajuţi un bătrân să-i dai conserva de pe raftul de sus în care nu ajunge la magazin e total gratuit. Să nu jigneşti oameni care nu-ţi datorează nimic pentru alegerile lor care nu te privesc e total gratuit.
b) Să înveţi lucruri noi.
Evident, pentru o educaţie formală, finalizată cu o diplomă, îţi trebuie bani dacă facultatea e cu plată, nemaivorbind de costul vieţii dacă facultatea e în alt oraş. Dar pentru a învăţa lucruri noi nu îţi trebuie bani. Internetul oferă oportunităţi de studiu ca niciodată până acum, fie că vrei să înveţi o limbă rară, sau cauţi să afli cum se schimbă un neon.
Sunt nenumărate articole online pe orice subiect şi nenumărate tutoriale, filmate sau scrise, explicate în detaliu, legate de orice activitate. Azi, poţi învăţa cum să faci mâncare din Malaezia şi tot ce ai de plătit e coşul de ingrediente.
Nu ai nici o scuză pentru ignoranţă. Informaţia e disponibilă şi motoarele de căutare sunt gratuite.
c) Să te binedispui
Până la urmă, dacă nu suferi de o boală incurabilă, restul problemelor se rezolvă într-un mod sau altul. Stresul şi necazurile de diverse tipuri sunt inevitabile, pentru că suntem oameni şi trăim vieţi imperfecte în condiţii imperfecte. Dar e alegerea ta dacă te laşi copleşit sau cauţi să te calmezi, să faci haz de necaz, să te concentrezi pe soluţii şi să decantezi umorul din fiecare situaţie.
Şi nu, nu spun să fii iresponsabil, spun să vezi jumătatea plină a paharului şi să cauţi moduri în care poţi să adaugi la jumătatea plină. Iar genul acesta de optimism atrage în viaţa ta oameni mai agreabili şi situaţii mai plăcute.
d) Să fii recunoscător în fiecare zi pentru câte ceva.
Acum două săptămâni, am lansat noua mea piesă, Mulţumesc.
As expected, nu are elemente de controversă, înjurături, protest, rebeliune, e doar o dezvăluire a iubirii faţă de viaţă, prin urmare, face cu greu 3.000 de views, pentru că ipocrizia românească e aşa: ţipăm la oameni că se degradează dacă fac lucruri care ni se par imorale, în schimb îi ignorăm şi nu-i susţinem când propun lucruri cu adevărat frumoase. Clipul lipsit de dislikes nu interesează pe mai nimeni. E bun, e mişto, nu avem ce înjura, deci ne facem că nu există.
Dar odată cu lansarea melodiei, am postat zi de zi câte un motiv de recunoştinţă pentru ziua în curs pe social media. O cafea bună. Ceva dulce. Un ghiocel în parc. Mâţă jucăuşă. Nişte fructe. Genul ăsta de detalii ne fac să ne dăm seama cât de frumoasă e de fapt viaţa noastră, imperfectă cum e ea. Mai ales comparată cu viaţa vecinilor noştri aflaţi în război. Dacă ai un acoperiş deasupra capului, ceva de pus pe masă, oameni cu care să schimbi câteva vorbe afectuoase şi o mângâiere, o haină curată şi apă la robinet, ai mai multe motive de fericire decât milioane de alţii de pe această planetă. Bucură-te de ele.
e) Să faci periodic un declutter.
Greşim adunând MULT în jurul nostru. Mulţi oameni, unii care exercită influenţe dubioase. Multe haine, multe obiecte, multe vorbe, multă maculatură inutilă.
Să începi să sortezi balastul din jur şi să rămâi cu ceea ce îţi dă periodic bucurie e imperios necesar şi, din nou, e 100% gratuit.
Iar care ragi la mine că declutter nu e în româneşte şi tu vrei româneşte la mine pe site, îţi mai dau o dată linkul de donaţii. Iată-l. Vreau să-i văd pe ăştia care mă tot freacă la icre cu pretenţii aiurea că încep să şi ofere ceva la schimb pentru pretenţiile lor. Spre deosebire de donatorii adevăraţi, cărora le scriu eu să-i rog să propună un subiect şi-mi răspund: A, nu, nu, fă ceea ce faci, că e foarte bine.
f) Să refuzi să încasezi rahat de la câte un idiot care-ţi otrăveşte viaţa
Dacă idiotul e ca ăştia din paragraful precedent, 100% pretenţii şi nimic de oferit, #marşînplm e de la sine şi nu are nevoie de prea multe formalităţi. Dar dacă idiotul e şeful, părintele sau partenerul toxic de care depinzi financiar, recomand eforturi de a ieşi din situaţie, un job mai bun, care să-ţi ofere autonomie şi condiţii decente, să realizezi şi pe plan uman declutterul de la punctul 5.
Şi da, să renunţi la bani presupune să ai tu bani, dar şi până atunci: să cânţi în minte “Dă-te-n sloboz cu mă-ta” în timp ce vorbeşte ipochimenul e gratis.
***
Acest site îşi poate continua activitatea doar cu susţinerea cititorilor. Aici.
***
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe Tiktok.
Sh*t They Say