Acum o săptămână, a fost iniţiată o petiţie pentru retragerea nominalizării lui Andryi Zholdak, odată cu denunţarea abuzurilor de care acesta se face vinovat faţă de actorii cu care a lucrat. Diverşi martori au relatat ce au trăit. După câteva zile de tăcere, o actriţă abuzată de el a relatat şi ea experienţa. S-a găsit chiar un video în care individul îşi face self-snitching şi spune, negru pe alb, că se aşteaptă ca actorii să fie sclavii lui, să-i pupe mâna, că e nazist şi face lagăr de concentrare. Nu, nu-i pune nimeni în gură aceste vorbe, o spune el în persoană, descriindu-şi metoda de lucru.
“Dar un nivel oarecare de abuz e normal în artă”, se mai trezeşte câte un părerist.
În 2005, am avut un rol mititel de două zile de filmare şi câteva replici într-un film american, care se turna la Bucureşti. M-am dus pe platou obişnuită cu urlete, răgete, zbierete – “abuzul normal în artă” de la români. Spre surprinderea mea, pe platou se vorbea cu un respect absolut, nimeni nu ridica tonul la tine, dacă greşeai, lumea avea răbdare şi îţi spunea să respiri adânc, să te calmezi, eventual strecurau o glumă, să te scoată din panică. În scurt timp, te simţeai înviorat, energizat şi cu creativitatea full on.
Atunci am văzut că se poate şi altfel, şi “abuzul normal în artă” e doar un mit românesc. O modalitate a unor masculi egocentrici să compenseze pentru varii carenţe din viaţa personală răzbunându-se pe oameni brainwashed să creadă că arta înseamnă abuz şi că dacă nu eşti masochist, nu eşti talentat.
Revenind la Zholdak şi la abuzurile lui autoconfesate: Petiţia a fost semnată până în prezent de 2.200 de artişti şi iubitori de teatru. În niciun univers normal şi sănătos cu capul, omul ăla nu ar mai fi lăsat să preia cârma unui spectacol, şi în multe ţări mai civilizate, ar avea de răspuns în faţa legii pentru faptele lui.
Dar ce face UNITER de o săptămână?
Se face că plouă.
Nu doar că nu ia absolut nicio măsură legată de Zholdak, dar publică în serie luări de poziţie ale “marilor maeştri”, care o fac cu ou şi cu oţet pe iniţiatoarea petiţiei, o regizoare indie pe nume Carmen Lidia Vidu, într-o încercare absolut lamentabilă de a trimite discuţia pe arătură şi de a-l scoate pe extremistul autoconfesat, pe abuzatorul autoconfesat Andryi Zholdak curat ca lacrima.
Ceea ce a scris Vidu pe pagina ei e un lucru pe care îl şuşotesc toţi actorii şi regizorii în culise, şi anume, că UNITER are o “clientelă” de vreo zece regizori şi treizeci de actori preferaţi, şi că ignoră cu absolută seninătate orice altceva se întâmplă teatral în România. Şi mulţi actori se dau extrem de indignaţi online de atitudinea lui Vidu, dar prinde-i la o bere în centrul vechi, cu garda jos, şi o să-ţi înjure UNITER care i-a ignorat şi în acest an, chit că rolul a ieşit fabulos. Cu condiţia ca discuţia să rămână între voi.
Ce a greşit Vidu, însă, a fost să se refere la vârstele “monştrilor sacri”. Discriminarea nu e pe criterii de vârstă. Sunt nenumăraţi regizori şi actori de 50, 60 şi 70 de ani pe care UNITER îi tratează ca şi cum n-ar exista. Plus că vârsta e o simplă cifră. Cea mai banală dovadă a faptului că vârsta e o simplă cifră e modul în care mă hărţuiesc pe mine vreo cinci inceli că am trecut de mult de vârsta TikTok, dar sunt atâţia puşti de 20 de ani care nu trec de 500 de followeri nici cu slujbe, iar eu am sărit recent de 10.000, şi dacă ai fost vreodată prezent pe un live al meu, ştii că I’M KILLING it. Asta pentru că TikTok nu are un UNITER al lui care să mă ignore deliberat, lol.
În plus, ageismul e o politică păguboasă pentru că toţi înaintăm în vârstă şi, în scurt timp, noi vom fi boşotârcii de 50, 60 şi 70 de ani. Iar cum karma tinde să fie o căţea şi să-ţi întoarcă rahaturile pe care le faci, rişti să auzi şi tu la 50, 60 şi 70 de ani că gata, ţi-ai trăit traiul, crăpi dreq odată, ceea ce o cruzime gratuită. N-am văzut om mai harnic şi mai inimos ca doamna care îmi face mie curat. Şi are 67 de ani. Şi spiritul unui om de 25.
Dar remarca aia ageistă, făcută total random într-o postare de social media, a devenit cumva argumentul principal al atacatorilor lui Vidu. Şi e aproape amuzant să vezi cum crema teatrului românesc, Tompa, Purcărete şi, ultimul venit, Andrei Şerban, se aliază s-o spurce pe fata asta de parcă ar fi criminala teatrului românesc.
Disproporţia reacţiei tuturor acestor monştri sacri legată de ceea ce a afirmat ea ar fi aproape hazlie, dacă n-ar fi tristă. Tompa se plânge de “extremismul” protestatarilor antiUniter într-o scrisorică în care apără un nazist autodeclarat. Andrei Şerban se aliază cu UNITER acuzând de violenţă extremă nişte oameni a căror violenţă s-a rezumat, până acum, să facă nişte referiri (total deplasate, de acord) la vârsta lui. Şi ignoră cu seninătate violenţa cât se poate de reală pe care o practică Zholdak acolo unde chiar contează: în procesul de lucru.
Şi ce mai fac toţi: bat toba mult, lung, insistent, pe faptul că, la un moment dat în tinereţe, Vidu a fost prinsă cu droguri. Uimire: în căminul UNATC, lumea creştea marijuana la ghiveci. Dacă ştiai pe cine trebuie, puteai să te spargi în ce mod voiai tu.
Dar ce e esenţial: consumul se întâmpla în timpul liber şi NU afecta munca. Spre deosebire de violenţa lui Zholdak, care se întâmpla inclusiv în timpul spectacolului.
Şi tot esenţial: Vidu n-a presat, n-a forţat şi n-a obligat pe nimeni să consume droguri. Spre deosebire de Zholdak, a cărui pretenţie la sclavie reunea pe oricine avea ghinionul să facă parte din echipa tehnică sau artistică a spectacolelor lui.
Una peste alta, instituţia care conduce şi ghidează viaţa teatrală din România are priorităţi interesante. Printre ele: demolarea imaginii unei creatoare care a îndrăznit să formuleze în scris sentimentul de “tavan de sticlă” de care se plânge toată lumea off the record. Şi protejarea unui abuzator dovedit. Grija faţă de siguranţa actorului în procesul de lucru e în continuare nulă.
Şi mă mai întreabă lume: Loreno, când te vedem pe o scenă?
Nu ştiu, frate. Când o să-mi treacă scârba.
***
Acest site îşi poate continua activitatea doar cu susţinerea cititorilor. Aici.
***
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe Tiktok.
Sh*t They Say