Mai colaborăm şi cu reviste de cultură

Julie Taymor: „Bănuiam că lui Bill Clinton o să-i placă Frida”

Lorena Lupu Comenteaza

Julie Taymor a regizat toate genurile artistice posibile: film, teatru dramatic, teatru de improvizație, teatru ritualic asiatic, musical și operă. A fost prima femeie care a obținut un „Premiu Tony“ (Oscarul musicalurilor). În mod ironic, și-a cucerit notorietatea internațională cu un proiect în care a fost musafiră: renumitul film „Frida“.

Părinţii tăi nu sunt artişti, ci persoane respectabile cu venituri decente şi o casă în suburbie. Cum ai reuşit să-i convingi că eşti cu adevărat un suflet de artist şi nu-i o fiţă trecătoare?

– Poate că principala calitate a părinţilor mei a fost libertatea deplină pe care ne-au dat-o, mie şi fraţilor mei. Nu ne-au ţinut închişi în casa lor frumoasă din suburbie, nu ne-au îndoctrinat cu idei burgheze despre viaţă, ci, de la o vârstă foarte fragedă, m-au lăsat să mă înscriu într-o trupă foarte serioasă de teatru pentru copii din Boston, unde erau primiţi copii din toate clasele sociale şi de toate etniile, atâta timp cât erau talentaţi. E bine să faci cunoştinţă de mic cu reprezentanţii unor culturi diferite: chestia asta îţi deschide mintea mai mult decât un munte de manuale informative.

Prin urmare, tu voiai să devii actriţă?

– Cu trupa aia, am jucat toate prinţesele din basme: Albă ca Zăpada, Cenuşăreasa, Frumoasa din pădurea adormită. Dar eram nefericită: le invidiam pe tipele care jucau vrăjitoare şi maştere.

OK, dar de ce ai virat spre regie?

– Se monta la Boston un spectacol uriaş, cu renumita Anne Bancroft, şi aveau nevoie de o fetiţă. Am fost recomandată, m-au chemat să mă audieze, iar după aceea, regizorul a spus: „Nu e bună, vrem o fetiţă blondă”. Atunci am avut un şoc îngrozitor şi mi-am dat seama că meseria de actor depinde în prea mare măsură de amănunte de-astea total insignifiante, care ţin doar de exterior şi n-au nici o legătură cu cine eşti tu sau cu ce anume ştii să faci. Am decis că nu voi lăsa chestia asta să-mi blocheze viaţa. Am prea multe poveşti de spus.

Interviul integral în revista Flacăra de decembrie.