Mama şi eu (III)

Deja e toamnă târzie, un vânt rece biciuieşte obrajii trecătorilor, iar eu în continuare postez mesaje de ziua mamei. Tocmai am transpus în realitate clişeul favorit al zgârciţilor: nu sărbătorim pe 8 martie, ci în fiecare zi.

Mesaje de iubire fierbinte, mesaje de durere interminabilă. Mamele, îngeri şi demoni ai pruncilor lor.

Aşadar, mamelor, e momentul să conştientizaţi câtă putere deţineţi asupra copiilor voştri. Cum cuvintele voastre au puterea să-i îmbolnăvească sau să-i vindece. Responsabilitatea care vine cu această putere. Şi mânuiţi-le cu grijă. Până nu e prea târziu.

 

Ioana şi mama ei, Irina 

ioana

1. Prima mea amintire cu mama este legată de momentul în care încercam să ne desenăm una alteia portretul, iar eu eram ferm convinsă că al meu e foarte mişto, mai mişto decât al ei. Menţionez că aveam vreo 3 ani şi că am găsit recent foaia pe care se află operele de artă. Mama mea a fost obsedată cu păstratul tuturor rahaturilor copilăriei mele. Nu-ţi poţi imagina ce am văzut pe foaia aia. Un profil decent de copil de trei ani care aducea destul de binişor cu mine şi o catastrofă din dungi, cu un ochi mai mare şi unul mai mic, o nară mai sus şi una mai jos, dinţii pe frunte şi părul ca un fir de telefon. Bine, şi-acum sunt convinsă că sunt un talent, bine naibii că nu trebuie să trăiesc din asta. :))
2. Mama şi eu obişnuim să ne povestim toate tâmpeniile, să stăm la bere şi la vorbă, să mergem la film şi la teatru, să râdem de să ne crăcănăm pe inside jokes – cam tot ce fac nişte BFF-uri pe care le despart din greşeală vreo 30 de ani. 😀
3. Mama îmi spune de multe ori că fumez prea mult, că o să-mi arunce blugii ăia tăiaţi la gunoi, că atunci când te încalţi cu adidaşi nu te dai cu ruj, că ar trebui să încetez cu vopsitul, că o să mă mănânce gândacii dacă nu fac naibii curat, că port toate tinichelele, că „boștoagele” mele sunt oribile (se referă la bocanci, e pe jumătate olteancă, deh…) şi, desigur, că se miră şi ea cum de a putut să facă un copil atât de frumos şi deştept. 😀
4. Nu i-am spus niciodată mamei că …fuck! Momentul adevărului, eh? Bine… Uhm, mamă, mai ştii blugii ăia lălâi ai mei, pe care ţi-am zis că mi i-a dat o prietenă? Erau de la primul meu iubit, dar nu-l înghiţeai şi nah, eram în liceu şi ştiam că o să mi-i arunci dacă-ţi zic, aşa că… asta e. Ai spălat ani de zile blugii lui George. Îmi pare rău, mamă. 🙁
5. Aş vrea ca mama şi eu să mergem la un concert împreună, dar tre’ să construiesc o schelă imensă pe care s-o aşez, ca să aibă şi vizibilitate şi să stea şi jos, pentru că e mama MEA şi mama MEA nu stă în picioare. Şi eventual cu un scripete ceva care să-i transporte berea până sus. Pentru că mama MEA iubeşte berea şi eu o iubesc pe mama MEA.  😀

 

Irina şi mama ei, Claudia

IMG_0276

  1. Prima mea amintire cu mama este că aveam obiceiul prost ca, în fiecare seară, la 10 minute după ce se băga și ea în pat hop și eu cu foamea.
  2. Mama şi eu obişnuiam să facem piața.
  3. Mama îmi spunea de multe ori că sunt neîndemânatică. Şi chiar sunt.
  4. Nu i-am spus niciodată mamei că mi-e dor de ea. Mi-e tare dor.
  5. Aş vrea ca mama şi eu să ne vedem la fel de des, ca atunci când eram în țară.

Ciprian şi mama lui, Florica

12825418_598972540256049_1269056535_n

  1. Nu am amintiri cu mama.
  2. Mama şi eu nu avem nimic în comun. Crede-mă că am încercat tot ce e posibil şi imposibil.
  3. Mama îmi spunea de multe ori că sunt de căcat.
  4. Nu i-am spus niciodată mamei că o iubesc.
  5. Aş fi vrut ca mama să mă iubească, să nu ajung la 35 de ani să o urăsc. Aveam nevoie de ea, să o simt aproape. Nu am vrut să mă las de şcoală din clasa a 7-a. Nu simţeam nevoia să o văd în baie cu venele tăiate, nu am vrut să o văd la şcoală beată moartă, nici să mă dea afară din casă la 17 ani. Voiam să pot să îi spun MAMĂ şi să pot să îi ofer acuma la bătrâneţe sprijinul meu. Nu pot să o sun de 8 martie să îi mulţumesc că m-o fabricat.

Cristina şi mama ei, Geta

“Nu am poză cu mine şi mama, dar uite poza ei. Pe 14 martie ar fi fost ziua ei de naştere”.

geta

  1. Prima mea amintire cu mama este: eu, pe la 3-4 ani, încercam să mă îmbrac cu o rochie de-a ei, să-i încalţ pantofii cu toc şi să mă rujez. Ea îmi spunea ce bine îmi stă! Mama chiar era frumoasă, şi, pe lângă asta, ştia să poarte lucrurile, era prinţesa mea şi încercam să o imit.

  1. Mama şi eu obişnuiam să ne certăm rău pe tot felul de nimicuri, după care, fiecare se închidea în camera ei. Nu ne împăcam, pur şi simplu, treceau zile întregi fără să ne vorbim. Acum, îmi dau pumni în cap pentru fiecare prostie pe care i-am spus-o şi aş vrea să mă ierte.

  1. Mama îmi spunea de multe ori că sunt propriul meu duşman, că nu am încredere în mine, că trebuie să am mai mult curaj! Că viaţa unui om, cu bune şi rele, reflectă alegerile pe care acesta le-a făcut cândva, conştient sau nu, că totul stă în puterea minţii, de fapt. Am ştiut aceste lucruri de la ea cu mulţi ani înainte să aflu de existenţa discursurilor motivaţionale.

  1. Nu i-am spus niciodată mamei că o admir. Nu era niciodată stridentă sau falsă, nu se punea în situaţii penibile, se purta firesc în orice împrejurare, felul ei de a fi era un amestec fantastic de blândeţe, eleganţă şi fermitate. După ce s-a stins, m-am întrebat care e lecţia ei pentru mine şi de ce ne-am întâlnit pe pământul ăsta ca mamă şi fiică. Cred şi sper că mi-am dat seama. Fiecare poate să îşi facă viaţa plăcută (măcar să încerce!) sau mizerabilă, depinde ce alege.

  1. Aş vrea ca mama şi eu… sunt prea multe de spus aici. De exemplu, nu avem poze împreună. Poate o să ne regăsim cândva, pe lumea cealaltă (am ajuns să sper din tot sufletul că există!), atunci chiar nu ne vom mai despărţi şi vom avea o veşnicie la dispoziţie să facem ce vrem.

 

Gabriela şi mama ei, Constantina 

 

“Nu am nici o poză cu mama mea”.

1. Prima mea amintire cu mama este de când aveam câțiva ani. Bănuiam că ascunde ceva important sub rochiile ei modeste, din pânză topită, aşa că am rugat-o sa mă lase să o văd când face baie. Atunci nu ştiam că maică-mea avea cel mai frumos păr pubian pe care o să îl văd vreodată. Încadrat perfect între coapsele ei de femeie tânără, părea că face parte dintr-o altă lume.

2. Mama şi eu obişnuiam să facem împreună pâine. De fiecare dată când frământa coca, mă lăsa şi pe mine să mă joc în făină. Turtițele şi covrigeii din aluat de pâine erau cel mai bun desert de pe pământ.

3. Mama îmi spunea de multe ori: dă-i dracu de nori, că şi mâine sunt tot acolo, pune mâna şi scrie, că te omoară ta-to.

4. Nu i-am spus niciodată mamei că o iubesc. Nu i-am spus niciodată niciun cuvânt frumos. Nu am apucat, aveam nouă ani când a murit.

5. Aş vrea ca mama şi eu să ne mai întâlnim cândva. Fie şi sub forma unui smoc de iarbă, a unui pumn de țărână sau a unui fir de praf. Privind de departe, încă facem parte din acelaşi univers şi vom face parte pentru totdeauna, deci nu sper în zadar.

 

Diana şi mama ei, Vali

“Nu am nici o poză cu mama mea”

1. Prima mea amintire cu mama? În primii ani, am crescut la bunici,  aşa că prima e aia când mama învăţa pentru specializare şi a trimis-o pe sor-mea să-i aducă nu ştiu ce tratat de prin bibliotecă, şi cum sor-mea era mai mocăită, eu, peltica, îi răspund: Ştiu eu care, ştiu eu care, aia de făcut copii din raftul 3. Aşa s-a spulberat povestea berzei. Ghinion. Învăţasem să citesc prea devreme.

2. Ce obişnuiam să facem? Ne culcuşeam care prin fotolii, care pe jos (mie îmi place să stau pe jos turceşte) şi râdeam până aproape vedeam zorii. Dar asta când eram studentă şi ne adunam acasă şi eu, şi sor-mea. Astea două râd cu lacrimi, şi atâta râdeam, că la un moment dat nici nu ne mai aminteam de la ce am început.

3. Mama îmi spunea de multe ori că… Toată copilăria mea, când ajungeam în casă, auzeam numai “ce-ai mai făcut, idioato” că, deh, eram copchil cuminte şi nu făceam de două ori acelaşi lucru.

4. Nu i-am spus niciodată mamei că… Sunt mai multe pe care nu i le-am spus şi probabil că nu i le voi spune niciodată.

5. Aş vrea ca mama şi eu să ne plimbăm mai mult împreună. Cred că ne-am distra copios. Aş vrea să am mai mult timp să mă văd cu ea. Să stăm aşa, ca fetele şi să nu ne mai preseze timpul ăsta care uneori pare că stă pe loc, alteori galopează. Şi nu înţeleg după ce criterii se produce staţionarea, respectiv galopul.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger