Nu ştiu dacă a remarcat cineva, ocupaţi cum suntem cu scandalurile zilei, noul proiect de lege privitor la întărirea autorităţii organului. E fresh scos din mintea odihnită a doamnei Carmen Dan şi-i dă flăcăului cu insignă şi cu chef de harneală protejată de stat drepturi infinite să se joace cu tine, plătitor de impozite, după cum îi pofteşte inima.
Dixit Carmencita: “Nevoia acestor schimbări reprezintă răspunsul instituţional la o realitate socială, reflectată în creşterea numărului de agresiuni îndreptate împotriva personalului Ministerului Afacerilor Interne.”
Realitatea de pe teren: organul se bagă-n seamă relativ antipatic cu tine pentru că eşti pe drum şi nu-i plac ochii tăi albaştri. Tu îi rogi iniţial politicos să se dea jos de pe sufletul tău, apoi îi rogi mai puţin frumos. Şi subit, exact ca haterul de internet care îşi ia libertatea să posteze 4356 de comentarii doldora de ură, dar o arde ultra ofuscat la replica ta prietenească “Jet, bă, şomerule!”, organul, deşi ultra antipatic, cum precizasem mai sus, e sensibil pe interior, şi dacă mârâi ceva în apărare, e “supus agresiunii tale”.
Practic: dacă vii de la o bere şi n-ai buletinul la tine, te pot amenda senin cu 1500 lei, pentru că nu te legitimezi. Iar dacă protestezi, altă surpriză: insultele la adresa organului constituie infracţiune în sine.
Adică: te iau jăndarii la bătaie, aşa random, să-şi exercite şi ei autoritatea proaspăt întărită pe un trecător nevinovat. Înţeleg că în zilele fostei miliţii era business as usual.
Dacă tu, cu botul plin de sânge, scapi un “morţii mamelor voastre de gunoaie”, deja eşti infractor.
Dar cea mai frumoasă parte e aceea în care pot să-ţi invadeze domiciliul fără mandat, pe bază de “suspiciuni”. Suspiciunile, cum bine ştim, zboară libere şi au exact zero bază reală. Acum câteva luni, nişte preacucernici cretini m-au acuzat că practic satanismul. Apoi, peste câteva săptămâni, un sănătos cu capul mi-a comunicat că el ştie din sursă sigură că eu sunt de fapt băiat, dar mă travestesc, şi am făcut operaţie de schimbare de sex. Orice vecin psihopat care-ţi bate-n ţeavă că miaună mâţa poate inventa o suspiciune fantasmagorică şi să-ţi trimită potera pe cap, să-ţi invadeze căminul. A, nu-ţi convine că ţi-au spart, în lipsa lor de gingăşie, porţelanul de la bunică-ta, în timp ce te cafteau pe bază de “suspiciuni”?
Mergem pe exemplul de mai sus:
“Lorena, ştim că ai avut un penis odată. Te batem până ne comunici unde e acum”. Răspunsul: “În anusul păros şi doldora de hemoroizi vineţii al mă-tii” înseamnă, evident, închisoare.
Remarcăm şi marele absent din această fabuloasă pravilă a autorităţii întărite a organului. Şi anume, consecinţa.
Ei pot face orice. Absolut orice. Cu exact zero trageri la răspundere. Nu este definită nicăieri graniţa dintre comportament adecvat şi abuz, respectiv penalităţile care decurg din faptul că organul şi-a exploatat abuziv autoritatea astfel întărită.
Tu poţi face închisoare pentru o înjurătură la adresa lor. Ei te pot porţiona în pungi de-un kilogram, dacă aşa doreşte autoritatea lor întărită şi chiar nu le place freza ta. Cu zero consecinţe.
Orice jeg sadic care tortura căţeluşi în copilărie să se simtă important poate juca geamparale pe spinarea ta fără să răspundă pentru asta.
Sh*t They Say