Moduri în care ne asasinăm una pe alta în fiecare zi

În noaptea de joi spre vineri, la Caracal, o adolescentă de 15 ani a fost omorâtă în chinuri de un bolnav psihic care a sechestrat-o la autostop, deși a sunat de trei ori la poliție, să anunțe că este captivă și se teme pentru viața ei, apoi Poliția care a venit în cele din urmă pe teren i-a ascultat cu indolență urletele timp de ore întregi, și a intervenit abia când era prea târziu.

Criminali care atacă, răpesc, torturează și în cele din urmă ucid femei au existat dintotdeauna.

Dar în acest caz, crima avea toate șansele să fie prevenită. Singurul lucru care ar fi fost necesar ar fi fost respectul pentru viața și integritatea acelei copile.

Pe fetița asta n-a ucis-o doar animalul bolnav care a ținut-o prizonieră cu japca. A ucis-o nepăsarea unui sistem. A ucis-o disprețul și ura față de femei de care sunt bolnavi nu doar criminalul, nu doar poliția, cu binecuvântarea căreia s-a și întâmplat crima și care au mâinile la fel de pătate de sânge ca asasinul, ci și femeile care i-au crescut pe acești oameni și care i-au educat că viața, nevoile, siguranța altor femei nu contează.

Că a agresa alte femei e ok și chiar recomandat.

Nu fiecare act de ură îndreptat împotriva unei femei se termină în crimă. Dar din încrâncenarea și încăpățânarea care se transmit în timp ce le înfăptuim, se transmite clar că nu moralitatea e cea care ne împiedică, ci teama de închisoare. Așa puțină, câtă a rămas, după ce legislația inițiată de PSD a transformat România în raiul infractorilor de toate tipurile.

Și dau un exemplu: în exact clipa în care comentau pe Facebook moartea fetei, oamenii aruncau insulte la adresa reporterului trimis de Antena 3 pe teren, o femeie îmbrăcată în roșu.

O femeie care, poate, când plecase dimineața spre redacție, habar nu avusese unde va fi trimisă în ziua respectivă și ce subiecte va trebui să trateze. O femeie care, probabil, ajunsese la muncă într-o zi normală, și acolo o întâmpinaseră colegele la cafea cu Uite, tu, poți să-ți închipui ce s-a întâmplat la Caracal?

Ce?

Păi să vezi…

Și de la modul plin de ură în care i-au atacat vestimentația, au trecut să-i înjure opțiunea profesională. Că dacă e la Antena 3, sigur e o javră și o pupincuristă. Nu un om simplu, cu facturi lunare de plătit, care e calificat pentru jobul de reporter, a văzut anunțul de muncă, salariul ok, s-a dus la interviu, a dat test de capacitate și a fost acceptată.

Pe cât facem pariu că, cel mai probabil, exact ăsta și nu altul a fost traseul angajării ei? Și că face acel job, de reporter pe teren, un job deloc ușor, cu multe deplasări incomode și interacțiuni și mai incomode, pentru că iubește meseria asta?

Pentru crima de a purta roșu (!) și a lucra pentru un angajator care nu ne place (câți bărbați cunoașteți, care fac același lucru, lucrează pentru angajatori la adresa cărora am avea obiecții, dar facturile nu se plătesc de unele singure), ne-am permis să o masacrăm verbal pe acea femeie cu exact cruzimea cu care un ucigaș în serie masacrează fizic o victimă pe care întâmplarea i-a pus-o la dispoziție.

La fiecare thread, apăreau doi – trei care o cunoșteau personal pe tipă și spuneau că e un reporter bun și un om ok. Cretinii o ţineau pe a lor: Şi atunci de ce lucrează la Latrina 3? Here is the newsflash, motherfucker: câtă vreme nu are mă-ta televiziune să-i ofere de lucru, nu te califici s-o latri unde lucrează.

Lipsa de respect faţă de viaţa şi persoana femeii, care a dus în cele din urmă la această nenorocire, e adânc sădită în fiecare dintre noi.

Se manifestă când ne educăm băieţeii să “se impună” – aka să fie agresivi, insistenţi, hărţuitori şi să nu ţină niciodată cont de nevoile părţii adverse.

Se manifestă când umilim băieţeii şi le spunem că sunt “pămpălăi” dacă îi vedem tratând femei ca pe oameni, ascultându-le şi vorbind normal cu ele, ba, nu-da-Doamne, respectându-le boundaries.

Se manifestă când educăm fetiţele să fie docile, să asume abuzul drept ceva normal şi chiar recomandat, când le umilim şi le ruşinăm pentru fiecare puseu de independenţă, când le insultăm legat de corpul lor, vocea lor, vestimentaţia lor, gândurile lor, preferinţele lor. Care nu sunt perfecte, probabil, în 95% din cazuri. Dar în mintea noastră, femeia e acest etern subaltern care datorează oricărui necunoscut să livreze perfecţiune 100% at all times.

Corpul, vocea, vestimentaţia altei persoane ţine de CALITĂŢILE şi de OPŢIUNILE lor. Ai vreun motiv obiectiv să te bagi pe acest teritoriu? Nu? Jet în morţii mă-tii.

Se manifestă când asumăm din start despre femei pe care nu le cunoaştem şi care nu ne-au adresat nici un du-te-mai-încolo că sunt proaste, curve sau nebune.

Se manifestă când ne băgăm să comentăm opţiunile de viaţă ale unor femei care nu ne datorează nimic şi le înghesuim în aceleaşi trei categorii: proaste, curve sau nebune. Şi asta doar pentru că ele nu trăiesc cum credem noi că ar trebui să trăiască. De parcă am avea un cuvânt de spus.

Se manifestă de câte ori ni se pare normal “să ne luăm de una” pentru că face ceva ce nu ne place. Deşi ceea ce face nici nu ne priveşte şi nici nu ne vizează.

Se manifestă de câte ori negăm meritele unei femei, merite reale şi verificabile, să derivăm satisfacţie din umilinţa pe care o inducem.

Se manifestă de câte ori facem rău unei femei pe criteriul “să moară şi capra vecinului”.

Se manifestă de câte ori luăm la mişto o problemă pe care o are o femeie.

Se manifestă de câte ori aplaudăm ca maimuţele câte un text denigrator la adresa femeilor în general. Şi fenomenul e vizibil la fiecare macho de internet, înconjurat de orbiteriţe docile, care au impresia că, dacă fac pact cu duşmanul, vor scăpa de agresiune.

Şi care au impresia că a se alia în ură şi răutate la adresa altor femei le scuteşte cumva de umilinţa comună. Că dacă înjuri, agresezi verbal, calomniezi şi împroşti cu venin femei cot ca cot cu ăia, aduni puncte în sistem şi, de la un număr încolo, acestea se vor converti miraculos într-un penis.

Ghinion, nu. Când predici ura la adresa femeilor, nu faci decât să menţii o stare de spirit căreia îi vei cădea şi tu victimă la un moment dat. Poate nu printr-o crimă oribilă, cu sânge pe pereţi. Dar prin multe, multe traume mai mici şi mai mari, induse de o mentalitate pe care ai susţinut-o.

 

***

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram. Sau, mai nou, devino parte a comunității mele pe Reddit.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

10 Responses

  1. Morbo says:

    Facturi de plătit nu sunt o scuza pt joburi imorale. Sau sunt o scuza, dar deja ceri prea mult ca cei care o considera imorala sa nu te înjure. Asa poți sa zici ca și patronul de la a3 are facturi de plătit… La alt nivel, dar tot facturi și alea.

  2. Alexander says:

    Atâta timp cât femeia aceea nu împarte pâinea și patul cu tine, nu e problema ta cum își plătește facturile.

  3. Lorena Lupu says:

    corect.

  4. Lorena Lupu says:

    Morbo: Ok, atunci eu consider comentariul tău imoral, prin urmare bag pula în morţii tăi de căcat cu ochi.

  5. Ana Araia Argeșanu says:

    Cunoaștem (aproape) toți Legenda meșterului Manole. Deși practica barbare, a sacrificării rituale prin zidirea unei ființe vii în fundația/zidurile unei clădiri importante (templu/pod șamd) pare să fie cea care dat naștere acestei legende, eu zic că originea (și semnificația) ei provine din timpuri mult, muult mai îndepărtate cronologic. Și anume trecerea de la matriarhat la patriarhat.
    Astfel, mânăstirea este patriarhatul iar Ana este Femeia, energia feminină. Nu întâmplător Ana este gravidă, odată cu ea fiind sacrificat și copilul, pentru că mesajul inițial este acela că odată cu FEMEIA și feminintatea sacrificăm și viitorul.
    Însă, ca balada să de o imagine completă, undeva printre meșteri ar fi fost și o altă femeie care ar fi dat cărămizile la mână zidarilor. 🙁

  6. Lorena Lupu says:

    Mama meşterului Manole.

  7. Morbo says:

    @lorena lupu
    Asa, și? Dreptul tău.

  8. Morbo says:

    De înțeles ca părerea noastră despre cei de la antena 3 e atat de proasta încât dacă ne-ar înjura ei nu ne-ar face nici sa clipim. Dar faptul ca pe ei ii deranjează ca noi ii înjuram e o victorie.

  9. Ana says:

    Când le aud pe unele ca se plâng că e vina femei moderne, ca nu mai e feminina de aceea bărbații nu mai sunt niște domni! Întrebarea e:Au fost vreodată, si daca da, cu cine si in ce scop?!! Din păcate sunt unele care încă mai mimează falsa feminitate și slăbiciune în fața masculului alfa.

  10. antigelu says:

    @Ana: da, cred ca mai sintem vreo cativa inca in viata. Dar ne inecam in mare de cacat din jurul nostru, la fel cu putinele doamne. Apelativul des auzit: fraiera sau fraier.

    @Lorena: cica politia le-a spus parintilor ca sigur e plecata cu unul si se intoarce ea dupa un timp, apoi la telefon, politistul a avut “o atitudine refractara”, etc. Cum naiba poti tu sa te simti ca om, stiind ca un copil te-a sunat pentru ajutor, pe tine te-a cam durut in pix si acum acel copil e mort, omorit in chinuri si ars?!

    Si citeam comentarii prin presa locala (a aparut stirea si in strainatate). O cititoare se intreba ce cauta un copil sa urce in masina cu necunoscuti si unde erau parintii, etc. N-am mai stat sa ii explic ca era singura ei cale sa ajunga la meditatii, ca o facea pentru educatia ei si pentru un viitor mai bun. Trist.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger