Morticeii

Am un medic de familie foarte milos și empatic. De câte ori îi vin bătrâne la control, stă să le asculte văicărelile interminabile, și de fiecare dată aștept pe hol mult după ora programării. Recunosc, nu mereu e fun, mai ales când am treabă.

Dar dacă o comparăm cu monștrii de la spitalul Sf. Pantelimon, care au „ajutat” bătrânii să moară, cu cinism și nepăsare, îmi dau seama că medicul meu de familie merită o statuie.

Că nu poți fi doctor dacă nu ai, înainte de știință și tehnică, o calitate elementară: omenia. Dorința de a-i face bine celui care îți intră în cabinet/

Stenogramele discuțiilor dintre medici și asistente par rupte dintr-un film de groază, dar din ăla gore, de anii 80, când societatea încă nu-și descoperise sensibilitatea colectivă. Modul în care planificau „să scape” de moși și de babe ar fi comic, dacă nu ar fi nesfârșit de tragic. Modul în care se refereau la persoane încă vii cu termenul „morticeii” e absolut oribil.

Fiecare dintre noi este un moș sau o babă în devenire. Asta dacă nu se ocupă Putin din timp de toată regiunea, și toată Europa de Est devine Cernobâl extins. Părinții medicilor și asistentelor sunt și ei moși și babe. Să tratezi cu nepăsare vârstnicii și să-i treci la catastiful de „morți în devenire” e o ticăloșie de nedescris.

Modul în care se lăudau cu numărul de morți pe tură, modul în care verificau dacă asistentele au oprit noradrenalina și restul tratamentelor vitale, modul în care se frustrau când pacienții „ambițioși” se încăpățânau să trăiască te face să te cutremuri pe interior.

Și pentru ca familiile să nu își dea seama de nimic, erau trimise golănește la plimbare, cum arată acest interviu, în care o fată povestește cum i-au ucis tatăl, la vârsta de 67 de ani.

Ce anume determină oare persoane lipsite de orice urmă de milă sau suflet să aleagă profesia de medic? O fi presiunea părinților să-și trimită copiii la Medicină, pentru că „se fac bani”? Că nu cred că există cineva care își spune: Urăsc omenirea, hai să aleg jobul care presupune să o îngrijesc.

Și să fiu plătit din impozitele proștilor să-i îngrijesc, iar eu să mă piș pe viețile de care trebuie să am grijă.

Mai mult, unul dintre medicii criminali e proaspătă mămică, de câteva luni. Ce părinte poate fi un asemenea monstru? Dacă și-a permis să ucidă cu sânge rece într-o instituție publică, cum e un spital mare din capitală, ce îi poate face propriului copil dincolo de uși închise?

Cred că închisoarea pe viață e prea puțin pentru astfel de oameni. Și mai cred că e nevoie de anchete mai dure în spitalele unde se moare nerezonabil de mult. Pentru că nu e normal să folosești banii comunității pentru lagăre de exterminat vârstnici.

Și mai cred un lucru: ar trebui să existe o evaluare psihiatrică și la admitere la Medicină. Să-i detectezi din timp pe viitorii Mengele și să-i trimiți la Obregia, unde le e locul, dar de partea cealaltă a tratamentului.

***

Izbeşte autorul cu o cafea.

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da follow pe Facebook şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.