Nerecomandat delicatilor

Prietenia mea cea mai veche si cea mai stransa, cu multi ani de istorie si inca si mai multi ani de viitor, a fost pusa la incercare de toate felurile de crize si dramolete imaginabile. Totusi, caramizile de afectiune, incredere si superbitate a persoanelor noastre au ramas bine prinse intre ele, in ciuda cruntelor intemperii. Ce cred eu ca le tine impreuna este un melange cleios de experiente si amintiri pe care le impartim numai noi doi. Momente unice, bune de povestit nepotilor care ne vor asculta indulgent cu urechea care nu-i ocupata sa asculte tripdubclubhop la iShit-urile viitorului.

Dar pentru ca nu vreau sa fac copii – asadar nici nepoti – si viata inca nu m-a futut destul incat sa renunt la speranta ca voi reusi sa scap babyfree, va povestesc voua cateva din momentele care ne fac sa ne simtim pe veci apropiati si un pic scarbiti de noi insine.

Din albumul Experiente de Aur(ul prostului):

1. Mergem pe strada, si el imi povesteste animat ceva ce nu mai tin minte pentru ca probabil ma gandeam la altceva. La un moment dat pe undeva intre desfasurarea actiunii si punctul culminant al naratiunii, ii pusca dintre buze un strop de scuipat oratoric. Si, desi scuipatul este un fapt cat de poate de obiectiv, de data asta el zacea in ochiul privitorului.

Eu: M-ai scuipat in ochi!!! Vorbeste si tu uscat, dracului.

El: In loc sa te bucuri de onoarea de a avea scuipatul meu in ochi…

Eu: As prefera sa am caca in ochi decat scuipatul tau.

Dumnezeu s-a sesizat atunci si a profitat de momentul optim pentru a ne demonstra ca exista. Pentru ca in secunda urmatoare, o musculita a facut kamikaze in ochiul meu proaspat traumatizat. M-am frecat insistent pentru a scoate terorista inaripata. M-a invadat un miros pestilential. Carevasazica, musculita tocmai isi luase pranzul.

Printre crampe de sila, ras si epifanii spirituale, am fugit la cel mai apropiat robinet public, unde am reusit sa spal cam 3/4 din rusine. Restul s-a dus acasa, cand am plans in pozitie fetala in cada fierbinte.

2. Eram in vacanta, in toiul verii. Dimineata m-a grabit sa mergem la hoinarit si nu mi-a lasat cele 2-3 ore necesare sa-mi localizez unele lucruri neaparat trebuincioase, de exemplu ciorapii. Asadar, am decis impreuna sa ne bazam pe delicatetea naturala a fiintei mele neputuroase, si-am pornit optimista direct in tenesi.

Dupa o zi de plimbare pe canicula, inevitabilul m-a surprins. Picioarele mele emanau niste arome greu de descris, ceva intre branza veche si moarte. L-am admonestat ca m-a incurajat sa ating acest nou prag al scarboseniei, si a vrut sa se convinga cu propriul nas, nevenindu-i sa creada ca faptura mea poate degaja ceva atat de rau precum sustineam.

Rusinea cu mine mi-a dat aripi. Curiozitatea morbida i-a dat motor cu reactie. A urmat o fugareala disperata, ca in thrillere, pe scari, prin camarute, pe holuri intortocheate si intunecate. N-am avut nicio sansa. Curiozitatea si gambele lui atletice au avut ultimul cuvant. M-a prins, m-a tintuit la pamant si mi-a mirosit picioarele cu forta. Inca ma simt violata, iar el inca nu poate sa-si puna branza pe sandvis.

3. Prietenul meu cel mai bun are undeva, bine ascunsa dar nu si de ochii mei vigilenti, o gaura in fata. Un por XXL, in care se sedimenteaza in timp tot felul de lucruri minunate. Iar avantajul de a locui la 2000 km distanta si de a ne vedea o data la cateva luni este, in primul rand, ca stoarcerea porului (de catre mine, da! iar daca ati stors vreodata un cos si ma judecati, duceti-va dracului de ipocriti) este de fiecare data fructuoasa.

Intr-un astfel de moment de revedere, am initiat ritualul stoarcerii. Nu stiu ce s-a intamplat intre timp, dar… something went horribly wrong. Eu contemplam cu o fascinatie scarbita izvorul nesecat de materie albicioasa pe care i-l dezantuisem pe fata, cautand un servetel ca sa rezolv problema elegant. El s-a hotarat sa ma trolleze si a intins rahatul respectiv cu mana, dupa care a pus mana pe mine. Hohotele oripilate de scarbosenia lui care o depasea chiar si pe a mea au fost brusc curmate de ceva. Ceva care ar fi facut-o sa vomite rahatul de la pranz chiar si pe regretata musculita antementionata. Am ramas amandoi suspendati in afara timpului.

El: frate, ce miroase?

Realitatea ne-a izbit nimicitor. Chestia aia putea. Putea intr-un fel pe care nici Pascal Bruckner nu il poate descrie in cuvinte. Era o putoare care iti aduce simturile la un nou prag. Care iti redefineste notiunea de miros si te face sa apreciezi cu regret fiecare floare pe langa care ai trecut vreodata ignorandu-i darul subtil al parfumului. Era cel mai hidos miros din istoria mirosurilor. Care ne-a propulsat cu un avant suprauman in directia baii, unde ne-am spalat cu furtunul si peria de sarma, incercand sa ne suspendam gag reflexul.

Aceste amintiri olfactive sunt numai cateva din brobonelele proemintente ale cleiului care ne tine apropiati. Viitorul ne rezerva inca multe altele. Mi-e frica.

In 99% din cazuri suntem oameni simtiti si curati, carora nu le put ochii, picioarele sau porii, va jur. Dar si cel mai bine intretinut corp uman este uneori un izvor de surprize puturoase, pe care cei mai multi dintre noi le iau cu ei in mormant. Eu le doresc tuturor sa aiba un prieten atat de bun fata de care sa poata da jos, din cand in cand, masca de fapturi diafane care se caca curcubee.