Cu noul val de mitocănie exacerbată alimentată de popularitatea masculinităţii agresive de tip Andrew Tate şi de ascensiunea suveranismului, care îi abureşte pe gigei cu propaganda alfa male-lui care face ce vrea cu femeile, fără să ţină cont de consimţământul lor, viața s-a complicat.
Numărul de incidente neplăcute pe stradă au crescut. Indivizi care se bagă în vorbă cu tine, care nu ţin cont de faptul că nu pari interesată, care ţipă după tine, sau încearcă să ţină pasul cu tine, care nu înţeleg să te lase dracului în pace.
Apoi, tot ei, pe net: UE nu te lasă să intri în vorbă cu o femeie!
Iar dacă pui întrebarea de baraj: „Dar femeia voia să intre în vorbă cu tine?”, afli brusc că ești o feministă nemernică și că urăști bărbații.
Cel puțin în România, o femeie normală mergând pur și simplu pe stradă acolo unde are treabă simte acut nevoia de autoprotecție. Pentru că instituțiile plătite din impozitele tale sunt în mare măsură nefuncționale. Să ne gândim la cazul fetiței din tabăra de vară AUR. Are confirmare de la IML că a fost dopată și violată, și de trei ani, nu se mișcă nimic pentru a i se face dreptate.
Nu e plăcut pentru noi să plimbăm un spray cu piper în poșetă. Am prefera instituții de stat eficiente.
Dar e necesar.
Când nimeni nu te apără, singura soluție e să te aperi singur.
De aceea, vreau să susțin cu acest articol demersul jurnalistelor PressOne, săltate de jandarmerie pentru spray-urile lor cu piper. Pe care le-au prezentat din proprie inițiativă la control, explicând utilitatea lor. Și pe care jandarmii le-au urcat totuși în dubă să le ducă la secție. Și în dubă, au început să se libidinoșească la ele. E adevărat, numai la nivel verbal – s-au prins destul de repede că treaba se termină urât dacă nu se potolesc.
Atitudinea minimalizantă, grețoasă, hărțuitoare față de femei nu e doar în rândurile fanclubului Tate și fanclubului Simion. E o boală care afectează instituțiile. Jandarmii nu înțeleg nevoia jurnalistelor de spray cu piper pentru că ei înșiși le privesc ca pe niște materiale utilizabile după bunul plac. De ce ar avea periuța de dinți nevoie de spray de piper împotriva ta, când periuța de dinți e acolo că te freci cu ea când și cum ai tu chef?
Articolul celor de la PressOne punctează că erau pe acolo bărbați cu mesaje neonazi, dar pe care jandarmeria i-a ignorat cu succes. Singura problemă era spray-ul paralizant al femeilor. O piedică măruntă în a le lua pe sus după pofta inimii.
Modul în care aceste femei au fost tratate e incalificabil. Modul în care li s-a vorbit e incalificabil. Faptul că nu li s-a permis să-și facă meseria de jurnaliste e incalificabil.
Mai ales că, dacă cineva are scopuri nefaste cu un astfel de obiect, îl ascunde. Nu ți-l prezintă din proprie inițiativă la control. „Uitați, am ăsta pentru că sunt femeie și simt nevoia de protecție”.
Să faci un circ birocratic de câteva ore cu o femeie care vrea doar să se simtă în siguranță e incalificabil.
Și undeva, trebuie să existe sancțiuni.


Sh*t They Say