Mă sună în weekend o prietenă să mă întrebe dacă știu o contabilă bună, care să n-o coste o mână și un picior. Întreb de ce. Îmi spune că se pregătește să se angajeze la unii, că îi dau un salariu imens. Aha, ok, felicitări, îi răspund eu. Dar de ce îți trebuie contabilă să te angajezi?
-Pentru că ăia vor să le emit factură pe salariu.
-Ceeeee?
-Așa mi-au zis. Că la ei salariile se dau pe factură.
-Dar tu vei munci opt ore pe zi, ca orice alt sclavete pe plantație?
-Da, și mă vor plăti cu suma x, pe care mi-o vor vira pe baza unei facturi.
-Iubirea mea, zic eu. Nesimțiții ăștia vor să beneficieze de munca ta în regim full time, dar să te deconteze ca pe un serviciu prestat de o firmă externă. Dă-le mu*** ciobănească cu toiag noduros și caută-ți pe unii care te plătesc cu contract de muncă normal.
-Dar de ce?
-Pentru că din suma brută x va trebui să plătești impozitele la stat ale firmei, după care, separat, sănătatea și pensia ta, și vei rămâne undeva pe la minimum pe economie, dar vei plăti și un contabil să-ți țină registrele și periodic te ia și ANAF la control, că doar ești firmă.
-Aoleeeu, nu m-am gândit la asta. Da, corect.
Dacă ești un contabil care lucrează cu zece firme, da, are sens să-ți faci firmă și să tai facturi. Dacă ești agenție de HR și procuri oameni pentru zece companii, da, are sens să-ți faci firmă și să tai facturi. Dacă ești avocat și ai 30 de clienți… ai prins ideea.
Dar dacă ești un plăieș de rând și vrei să vinzi 40 de ore din timpul tău unuia și aceluiași angajator să poți pune o pâine pe masă, nu, nu are sens să faci una ca asta. Și iată de ce.
A) Dacă unii vor să beneficieze de atât de mult timp din săptămâna ta, e normal să-și asume niște obligații față de tine.
De aceea există Codul Muncii, care îți conferă niște drepturi umane normale și niște garanții de siguranță, pe care, dacă ți le încalcă, poți să-i dai în judecată și, mai mult ca sigur, statul îți va da dreptate. Și totodată, angajatorul îți suportă o parte din impozite. Cum e și normal, dacă are o porțiune atât de mare din timpul și din viața ta la dispoziție.
Dacă aveți doar un contract de prestări servicii, NU își asumă nici un fel de obligație față de tine. Te poate exploata cât vrea și cum vrea, pentru că raporturile de muncă nu sunt definite ca atare și nu sunt reglementate legal. Te poate ține și zece ore, de vreme ce contractul nu menționează o durată a zilei de muncă de opt ore. Și, evident, nu-și asumă nici un impozit al tău.
B) Colaborarea se poate întrerupe dintr-o simplă toană
Când un om este angajat cu acte în regulă, legea îți interzice să-l izgonești că așa ți se pune ție pata. Dacă n-a comis ceva cu adevărat reprobabil, cu consecințe dezastruoase care pot fi dovedite cu acte, o concediere după ureche va fi inversată în instanță fluierând, iar omul își va primi despăgubiri consistente pentru deranj.
Dacă aveți contract de prestări servicii, ți-l poate anula când i se pune lui pata, pe orice tâmpenie stupidă. Inclusiv când încearcă, să zicem, să se dea la tine și tu spui: îmi cer scuze, eu aici am venit la muncă și nu la tufut. Inclusiv când încearcă să-ți forțeze mâna să stai câte 13 ore la birou în aceiași bani și tu spui că mai ai și tu o viață socială.
Și nu ai un instrument legal valid la dispoziție pentru că, heeei, tu ai acceptat să emiți facturi.
Dar asta nu e tot.
C) Poate plăti facturile tale, sau te poate amâna cu ele până la Sf. Așteaptă
Faptul că tu îi treci acolo un termen legal de n zile de la plată nu garantează cu nimic că el va respecta acest termen. Mai ales dacă a intervenit și o situație de la punctul anterior. Se vor aduna 3 – 4 facturi fără să ți le plătească, pentru că tu vei tot spera că îți vei primi banii iar el îți va exploata buna credință. Pentru că ține.
Singurul mod în care poți să îți vezi banii, exceptând cazul în care îl găsește brusc pe Isus, e să-l dai în judecată. Numai că…
D) Și acolo există apel, tehnicalități, șmecherii cu care te poate amâna până la prescrierea datoriei
Pentru că asta e țara. Dar uneori, el câștigă procesul din prima. Și iată cum.
E) Contractele cu șmecherii
Dacă îmi amintesc corect, pe la începutul anilor 2010, Editura RAO a avut un proces intentat de o traducătoare pe care nu o plătiseră. Nu o plătiseră pe vreo cinci cărți, sau ceva de genul. Și a câștigat procesul. Editura, nu traducătoarea.
Cum?
Pentru că în contract era o clauză de genul „lucrarea se consideră recepționată după confirmare”, iar ei nu-i dăduse nimeni nici un mail de confirmare, discuțiile se întâmplaseră prin telefon, și nu prea ai cum să demonstrezi că discuția telefonică a fost despre confirmarea manuscrisului, și nu despre ce-ți mai fac cățelușii.
O firmă poate scăpa extreeeem de ușor de facturi pe care nu are chef să le plătească printr-o procedură din asta prevăzută în contract, dar nerespectată de facto, și cu care demonstrează că de fapt nu te-ai calificat pentru plată.
„Păi, da, Lore, dar cartea era în librării?”
Da, dar condiția plății nu era să fie cartea în librării, ci să se confirme primirea. Știu, profund retardat și contraintuitiv, dar hei, dacă nu și-a citit atent contractul la semnare, nasol moment.
Nu știu cum s-a terminat scandalul respectiv, țin minte că, atunci, a fost gâlceavă mare în ziare și pe social media – compusă pe atunci din Twitter și Facebook – am sentimentul că au ajuns totuși la o amiabilă de ceva tip, dar oricum. Complicat, cu mulți nervi, frustrări și poftă neostoită să te dai cu capul de pereți.
F) Apoi, vine ANAF
Recunosc, în ultimii cinci ani nu mi s-a întâmplat, dar până prin 2018 – 2019, ANAF era plin de surprize. Hodoronc-tronc, mai primeai o notificare că au găsit nu știu ce și că trebuie să plătești retroactiv ba sănătate, ba diferență de venit, ba restanță pe felații fără finalizare. OK, asta din urmă era gluma mea când mai venea o hârtiuță cu „mai vrem niște bani”.
Mereu, o funcționară cu exces de zel ajungea la concluzia că nu ți-a luat destul și că banii stau rău la tine în buzunar.
Pe când un salariat normal cu carte de muncă nu are astfel de bătăi de cap. Își vede liniștit salariul în cont la data x, și în rest, sănătate și virtute.
În concluzie: dacă tu nu vrei să-ți faci firmă și să deservești n alte firme, ci vrei să ai un simplu loc de muncă, cere contract de muncă. Pe perioadă determinată, pe nedeterminată, cu perioadă de probă, cum vor mușchii lor, dar CONTRACT DE MUNCĂ.
Iar când te duci la interviu pentru job full time și încep unii să abereze despre emis factură, îți amintești brusc că ai uitat sarmalele pe foc, te scuzi politicos și pleci acasă. Factură să emită mămicile lor doamne numeroșilor clienți pe care îi servesc cu ora. Cod CAEN relații publice 7021.
***
***
Dacă apreciezi această rubrică, poți susține la rândul tău site-ul în singurul mod care contează. Aici.
***
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.
Sh*t They Say