Cine citeşte cu regularitate acest blog, ştie că pasiunea mea faţă de arta travestiului nu e de azi de ieri. Am scris o carte despre travesti cu mult înainte ca acesta să devină mainstream, m-am travestit în băiat la toate balurile mascate şi carnavalurile, iar pasiunea mea faţă de RuPaul’s Drag Race a fost doar o continuare naturală a fascinaţiei pe care am avut-o faţă de RuPaul încă din anii 90, când acesta a intrat în cultura mainstream demonstrând că travestiul e o artă. Lorena copil s-a dat peste cap să cumpere albumul Supermodel of the World al unei drag queen absolut fascinante pe nume RuPaul Charles, care i-a demonstrat că arta nu are bariere de sex, că un bărbat poate fi o femeie superbă şi de ce nu, viceversa.
În acest moment sensibil de confesiune, prevăd că apare lătrău 1, să abereze cum că daaa, vezi, faptul că există drag queens ne face pe toţi transgender. Nu, gigel. Aceia dintre noi care au o înclinaţie îşi caută singuri inspiraţia. Şi, slavă Domnului, în 93 – 94, inspirația a existat. MTV îl difuza intens pe RuPaul.
În regulă.
Între timp, pentru cine a trăit sub o stâncă în toți acești ani și, de câte ori vede lista de câștigători de la Premiile Grammy, întreabă “da’ cine plm sunt ăştia, nu ştiu pe niciunu” (Mai ascultă şi tu secţiunea de noutăţi de la spotify, barosane 😀 ), a apărut RuPaul’s Drag Race, o emisiune concurs reality în care participă performeri de drag, travesti, să aleagă regina anului. Ai în fiecare episod un minichallenge, de obicei, o glumă sau un joc, un maxichallenge care presupune o probă serioasă, de la improvizaţie la dans şi de la actorie la design de costume, în fiecare episod e eliminat un concurent (uneori chiar doi), şi la final, e încoronată Regina. Adică performerul drag care are cele mai tari prestaţii pe toate planurile.
Partea umanizantă e că în fiecare episod vezi performerii în costumaţie drag, în deplinătatea splendorii, apoi îi vezi în hainele lor de repetiţie, oameni simpli lucrând la ceea ce vor livra pe scenă în maxichallenge, şi combinaţia între glamour şi vulnerabilitate e cea care aduce showului premii peste premii peste încă nişte premii.
Acum câţiva ani, însă, showul a intrat într-o controversă destul de urâtă. Pentru că, într-un interviu, RuPaul a afirmat că e un show de bărbaţi bio, cis, care să interpreteze femei, şi că nu acceptă candidaţi transgender sau alte genuri.
Strict din punct de vedere al spectacolului, al amplitudinii transformării, se poate înţelege de ce spunea asta.
Numai că, uman, a apărut o problemă.
Şi anume, faptul că RuPaul’s Drag Race nu a fost niciodată “doar un show”. Ca, de exemplu, America’s Next Top Model. Sau ca, plm, Şefi la cuţite. RuPaul’s Drag Race a avut, încă de la primele episoade, o componentă de comentariu social şi retorică de susţinător al LGBT rights, şi, acest aspect l-a şi făcut să ajungă, dintr-un concurs de băieţi care se îmbracă în fete, show-ul reprezentativ pentru tot spectrul LGBT, onorat şi adulat ca atare.
Mbun.
Când RuPaul a afirmat una ca asta, comunităţile trans au explodat de indignare. Şi pe bună dreptate. Eu te celebrez pe tine drept emisiunea care îmi asigură reprezentare pe ecran, la care tu vii să-mi spui că sunt persona non grata.
Lovitura venea peste o fricţiune mai veche între grupurile gay machiste şi cele de transgenderi.
Ştiţi masculinitatea toxică? Ei bine, în universul LGBT, forma în care se manifestă masculinitatea toxică e prin dispreţul pe care îl afişează unele grupuri de gay “bărbaţi” (ăia masculini, plini de muşchi, pe care îi iei drept hetero şi care vor să arate universului că apetitul pentru penis nu îi face mai puţin bărbaţi) faţă de transgenderi şi lesbiene, adică partea din comunitate care e “prea out there”.
Exact ca Firea care voia “bărbaţi puternici” şi a pierdut alegerile, RuPaul a încercat să facă sluj faţă de “bărbaţii puternici” şi, vreo două sezoane, acest lucru era să ducă show-ul în cap.
În paranteză fie spus, nu voi înţelege niciodată obsesia acestor doamne faţă de “bărbaţii puternici” şi iluzia că ăia vor face vreodată ceva pentru tine. Ăia sunt genul de public narcisist, cu attention span scurt, mult prea preocupaţi de propria p#lă să dea vreodată o şansă reală cuiva care nu e “bărbat puternic”.
Publicul spectator al lui Rupaul’s Drag Race nu au fost niciodată “bărbaţii puternici”. Ăia se uită la sporturi, să vadă muşchi şi fese încordându-se, nu la glitter şi lacrimi.
După ce a înţeles gafa, RuPaul a dat-o la întors. A început să accepte aplicanţi transgender, şi, în sezonul 6 din All Stars, a cărui finală a avut loc ieri, chiar a încoronat o superbă şi extrem de talentată femeie trans, extrem de talentată şi ca actriţă, şi ca dansatoare, şi ca acrobată, şi ca orice vreţi voi, şi aparţinătoare a unei categorii de vârstă care, în alte vremuri, era considerată “bătrână” şi pentru femei, şi pentru LGBT: 38 de ani.
Că a făcut-o din calcul sau pentru a onora în mod real calităţile frumoasei Kylie Sonique Love?
Sincer, nici nu contează.
Esenţial e că fata noastră îşi primeşte premiul de 100.000 de dolari şi promovarea aferentă, pe deplin meritate.
***
Dacă v-a plăcut acest text, puteți susţine activitatea siteului cu o donaţie.
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.
***
Ascultă Jet pe Spotify, cumpără piesa pe iTunes sau pe Amazon Music.
Vezi noul meu video, #cf.
***
Sh*t They Say