Cel mai frumos Rev din viaţa mea a fost unul din tinereţe, când încă nu intrasem la teatru, locuiam la Sfântu Gheorghe, în judeţul celor tri scaune – adicătele Covasna – şi eram prietenă la cataramă cu o fată frumoasă foc, unguroaică temperamentală cu ochii migdalaţi, pe nume Tunde. Cataramă e puţin spus. Ideea e că mâncam împreună, dormeam împreună, visam împreună să ne facem actriţe – nimic nu uneşte mai mult două adolescente decât visele lor comune! – ne duceam împreună la teatru şi prin excursii şi…
Impedimentul unui oraş mic era faptul că ajungeai, după un timp, să îi cunoşti pe toţi, să cunoşti toate barurile şi toate cluburile – alea multe, care erau într-un oraş mic, vă daţi seama 😆 – toate găştile, şi să te simţi foarte nefericit, limitat şi fără orizont.
În seara de 31 decembrie (cred că era 1998 spre 1999), ne machiam plictisite, ştiind că vom merge la un revelion banal, cu o gaşcă banală de tipi banali şi vom petrece banal începutul unui alt an banal care se va reflecta în banalitatea dimineţii banale cu zori banali revărsându-se banal… (mă rog, pot continua la infinit, dar cred că v-am sugerat un strop din elanul nostru de a merge la petrecerea respectivă.)
Pe când ieşeam boc-boc-boc din bloc pe nişte tocuri interminabile – amândouă eram înalte, şi ne sfidam mamele care predicau: “EŞTI deja înaltă, de ce îţi mai trebuie tocuri?” Uite aşa, vreau să concurez cu turla bisericii, na! – se opreşte ea pe drumul de costişe ce ducea spre centru şi îmi zice:
-N-ai vrea să facem o nebunie?
Ei, asta e fraza căreia lupu cel febril, viitor Gregory Freeson, nu i-a putut rezista never nunca jamas.
-Ba da!
-Hai să nu mai mergem la chefu’ ăla banal cu lume banală care flecăreşte banal etc etc., hai să facem autostopul spre Miercurea Ciuc.
Menţiuni:
a) În 1999, lumea era mult mai decentă – şi puteai face lejer autostopul fără a-ţi cere nimeni favoruri sexuale. Mai ales în secuime, lumea îţi făcea avansuri doar dacă insinuai prin comportament că ţi-o cauţi cu lumânarea. În rest, călătoreai fără probleme, plăteai la destinaţie – ba uneori nici nu îţi luau banii – iar ia-mă-nene era un mijloc de transport la fel de uzitat şi de normal ca autobuzul 311 aici . Iar dacă luăm în considerare toate festivalurile de vară din toate staţiunile balneoclimaterice – ia-mă-nene era ZE KING OF ZE HIGHWAY.
b) Miercurea-Ciuc era la vreo 60 de kilometri distanţă. Din păcate, nu ne aştepta nimeni acolo. Sau din fericire?
-Şi ce facem noi acolo?
-Ce se face în noaptea de rev! Căutăm un club sau un local care să ne placă, dansăm, bem ceva şi venim acasă cu trenul de ora şase dimineaţa. Spunem alor noştri că am fost cu gaşca la rev şi gata! Ce zici?
-Ăăăă… GATA, HAI S-O FACEM!
Boc-boc-boc cu tocurile noastre de dive, pe şosea, până la ieşirea spre Miercurea-Ciuc. Îmbrăcate uşor – că doar mergeam la chef. Cu poşetuţe minuscule pe umăr. Scot eu o foaie dublă din agendă, scriu pe ea bilingv Miercurea Ciuc – Csikszereda, şi dă-i, şi aşteaptă…
-Băi, oftez eu, e Revu’, nici dracu’ nu călătoreşte azi.
-Ba da! Să vezi că vine.
-Ba nu vine!
-Ba vine!
-Mi-e frig…
-Ba nu ţi-e frig!
-Brr…rrr…
-Acum o faci doar ca să îmi faci în ciudă, nu?
-Brrr…rrr…. nu.
După o oră de aşteptare, când devenisem deja două sloiuri cu ochi, ca în desene animate, apare un camion vechi şi ruginit, zdronc-zdronc. Se opreşte şi apare un cap. La fel de ruginit ca şi camionul.
-Ce-i cu voi, fetelor? Unde mergeţi în noaptea de Revelion?
-Păi să vedeţi – am venit la petrecere la Sfântu Gheorghe, dar gazdele nu erau acasă, şi vrem să ajungem înapoi la noi în oraş, scoate ea trombonul de rezervă.
-Păi bine, eu merg numai până la Sân-nu-ştiu-cum (notă: o localitate la vreo 5 kilometri de Miercurea-Ciuc), dar stau aproape de gară şi luaţi trenul până acasă, săracele de voi!
Îmi aruncă Tunde o privire triumfătoare, că uite-totuşi-avem-parte-de-thrill-&-adventure, hop în camion şi începem un hodoronc-hodoronc-zdronca-zdronca-buf-poc.
În tot acest timp, omul ne întreba detalii despre familiile noastre din Miercurea, iar noi fabulam artistic, inventând nişte vieţi atât de animate şi de nemaipomenite, că la soare te puteai uita, dar la ele numai pe întuneric. Şi zbuf!
Camionul se opreşte. Se chinuie omul să pornească motorul. Nimic!
-Dumnezeii mă-tii azi şi mâine, începe el să suduie, coboară, scoate o traistă de unelte şi se apucă să meşterească. Noi ne uitam la ceas. Cinciiii – patruuuu – treiiii – doiiii – unuuuuu- LA MULŢI AAAAAANI! Să trăiţi!
-Soarele mă-tii de gioarsă bătrână, că te arunc acum la fiare vechi, futu-ţi neamu-n gât să ţi-l fut, înjura şoferul nostru cu sete, disperat. Ce dracu’ ne facem?
Oops!
-Gataaa! Cred că merge! Să vedem!
Încearcă să pornească maşina, aceasta slobozeşte o trombă groasă de fum, tuşeşte ofticos şi porneşte tremurând din toate articulaţiile.
-La mulţi aaaani! Hai să cântăm cevaaaa!
-Lăsaţi-mă, domnişoarelor, că nu îmi arde mie…
-Doar e sărbătoare. O ştiţi pe aia cu…
Până la Sân-Cum-Naiba-l-Chema, am interpretat cu moşul ăla un repertoriu amplu de… tot ce ne-a trecut prin cap. Maşina s-a mai oprit de vreo trei ori. Dar era thrill & adventure, da??
Buuun. Şi în zare apare plăcuţa (tot bilingvă) anunţând Sân-Pana-Mea.
-Pentru că aţi cântat aşa frumos, zice moşul, vă duc la gară.
-Bine, mulţumim.
Şi, spre groaza noastră, observăm că părăseşte şoseaua patriei, şi o ia pe nişte încâlceli de străduţe care duceau spre cea mai naşpa gară de care am văzut-o în viaţa mea, după cea din Beclean pe Someş. O clădire comunistă, sinistră, fără un chioşc de cafea – deşi ne ardea buza după o cafea, pe frigul ăla de Harghita – şi zice:
-Uite, trenul vine în patruj’ de minute. V-aş păzi până atunci, dar îs şi io bătrân şi obosit, şi mâine am marfă de cărat…
(cu minunăţia asta de Land Rover? îmi zic eu în gând. dar îmi muşc limba până la sânge.)
-Mulţumim mult, un an nou fericit şi sănătos, îi urăm noi.
Şi după ce moşul iese din raza noastră vizuală, mă uit eu la prietena mea…
-Chiar avem de gând să stăm patruzeci de minute în oribilitatea asta de gară?
-Logic că nu, ai înnebunit? Hai înapoi la ia-mă nene!
-Ştiam eu că ne înţelegem!
Şi boc-boc-boc cu toculeţele pe uliţa bolovănoasă a lui Sân(Martin? Nicolau? naiba ştieeee!)
Şi staaai… şi staaaai… şi staaaai…
Norocul însă ne părăsise. În noaptea de Revelion, la ora două şi jumătate, nici dracu’ nu se plimba cu maşina prin Sânwhatever.
-Am o idee!!! m-a trăsnit pe mine geniul.
-Brrr… Mie mi-a îngheţat creierul, nu mai am idei!
-Bun, am eu. E vorba de cinci kilometri, nu?
-Da.
-Hai pe jos.
-Ce vorbeşti???
-Băi, nu fi fraieră. Un om care merge are şanse mai puţine să moară dracului de frig, corect?
-M…da.
-Iar dacă trece ceva, încă ne putem opri şi ridica foaia cu “Miercurea Ciuc”, da?
-Brrr…da!
Boc-boc-boc, cu tocurile noastre de dive, prin frigul crîncen al proaspătului 1999. Şi boc-boc-boc. Cinci kilometri. Ora patru şi trei sferturi.
-Alpiniste ne facem, omule!
-Da, facem o nouă probă olimpică. Alpinismul pe tocuri!
-Bun, am ajuns. Şi acum, ce facem?
Cred că aşa păţesc şi sufletele drepţilor, când ajung în rai. Umblă bezmetice, fără să ştie încotro.
Toate localurile erau închise. Nimic, nicăieri. Beculeţe aprinse şi lacăte. Miercurea-Ciuc dormea epuizată după o imensă petrecere de Revelion, la care nu fuseserăm invitate.
-Ia stai puţin!
-Ce e?
-Se aude ceva acolo!
-O petrecere a unora, acasă la ei!
-Nu! E un bar!
Într-adevăr, era un bar. Unul cu motive uşor rustice, dar nu lipsit de gust. Bahia Cafe de Miercurea-Ciuc. De acolo se auzeau basu’ şi cu toba mareee, de-ţi spărgeau timpanele.
-Dacă ăstora le zice Cafe, logic că au şi cafea, nu? dau eu cu presupusu’.
-Nu putem afla decât prin metoda verificării, ce zici?
-Zic să verificăm.
Şi am intrat…
——-
Era Bahia Cafe ăla o minunăţie. Avea o masă ca-n poveşti, cu ciorbă fierbinte, cu lume veselă, cu chelneri care ne-au servit pe loc cu câteva polonice de ciorbă fierbinte – şi nu există ciorbă mai bună decât cea pe care o înghiţi hulpav după cinci kilometri de boc-boc-boc pe şosea – şi ne-au adus două cafele duble în căni rustice – şi erau cafele, nu chişoarce! Într-un cuvânt, Bahia Cafe de Miercurea Ciuc era locul ideal pentru un Revelion thrill & adventure…
Şi după ciorbă, după cafea şi o vizită urgentă la toaleta localului – de atâtea ore, mă luptam vitejeşte cu instinctul de a mă piti într-un tufiş, dar speram să nu treacă maşina care ne-ar fi luat – ne-am simţit ca reciclate. Şi ne-a venit pofta de dans. Şi am dansat. Şi când ne-au văzut dansând, au sărit şi alţii la dans. Şi întregul Bahia Cafe a fost cuprins, la ora cinci dimineaţa, de o poftă de paranghelie şi de ţopăială, de au ţinut-o tot aşa până la şapte.
—-
-Dacă vreţi, vă conduc până acasă, s-a oferit un adolescent drăguţ.
(Pe atunci, a conduce o fată acasă nu echivala cu o propunere sexuală, îmi amintesc eu nostalgic, în timp ce tastez aceste vorbe. Însemna chiar s-o conduci până în uşa blocului, să te asiguri că a ajuns cu bine acasă, să îi urezi noapte bună şi să îţi iei tălpăşiţa. Mda… ce frumos era.)
-Cam greu, spun eu şi încep să râd.
-Dar în ce cartier staţi? Departe?
-Foarte! Mulţumim oricum de intenţie…
Oricum, de cum am ajuns în tren – ăla de ora zece, până la urmă, am rugat o bătrânică să ne trezească la Sfântu Gheorghe şi am adormit buştean. Noroc că femeia a fost serioasă şi ne-a trezit. Altfel… who knows?
——-
Ăsta a fost cel mai frumos Rev din viaţa mea. Acum zece ani.
Cat de mult imi place sa aud de astfel de amintiri! Poate pentru ca nu le-am prea trait si le sorb din altii. Noroc ca am din cine. Cand la 23 iti faci tu socoteala si constati ca in adancul tau gadesti a 40(cu tot cu regrete ascunse) nu poti decat sa speri ca la 40 te apuca traitul vietii. :-)) Poate de la anu’ 🙂
Cat se senin poate fi cineva intr-o libertate nerecunoscuta de ceilalti oricat de mica ar fi ea! Bine, cu un strop de inconstienta daca se pune.
am considerat mereu că e mai bine să îmi pară rău că am făcut ceva, decât să îmi pară rău că nu am făcut acel lucru. 🙂
tu iti aduci aminte mai multe de la revelionul asta decat tot ce imi aduc eu aminte de la TOATE revelioanele mele, puse cap-la-cap! :))
păi da. pentru că a fost un act de rebeliune. nu degeaba se aseamănă termenii “revelion” şi “rebeliune”. cred. 🙂
eu imi amintesc de un Reve cand am mers cu ai mei colegi in primul an de invatamant la internatul scolii, unde administratorul chemase o orchestra compusa din tigani afoni, care bagau manele(pe atunci nu li se zicea asa, nu stiu cum le spunea)la greu cu diverse teme: “mama, am fost la puscarie”, “m-o lasat iubita-n gara”,”am jucat la alba neagra”, “femeie cu suflet amar”.Asta., pana a venit directoarea si ne-a adus muzica buna, ba a cantat si ea, de i-a eclipsat pe bietii afoni, care nu au mai avut ce face si s-au evaporat, ca sefa le-a stricat combinatia.Asa ca am ramas noi fara ei si am cantat de ne-am rupt.
Contraoferta de revelion (remember din anii 90 inainte de 89:
-Eram mare si tare. Intrasem intre primii 25 la sectia din ASE-cursuri de zi, fara meditatii,bursa de bursa, bla, bla ,bla, .
Vorba moldoveanului :blugi:vreo 2 perechi cumparati din Strainezia,jaca idem 1,88 metri inaltime, circa 75 de kilo, mustata secuiasca, figura de macho-man, eram pus la punct cu ultimul racnet de muzichie, gagici-potop roiau pe langa mine.
Hai in Balta-Alba la un revelion !
Eram 2 generatii de absolventi de la liceul Cantemir si sf. Sava din Bucuresti, plus ceva amestecatura de la periferie, cam 25 de persoane.Dancing, bauturi,haleuri, glume, bancuri! Ce mai, distractie de distractie !Asteptam sa apara surorile M., care erau considerate un fel de etalon ,care a spart piata gen surorile SIMSON, sau HILTON sau cine vreti voi !Intre timp discret o juna de trefla cu de toate statea singura fara pereche.
Banderas din mine sare la atac precum ZORRO fara masca si musca din momeala. Inghit carligul cu momeala cu lanseta cu tot…..
In loc de final :
Peste o saptamana nu mai dormeam noaptea daca nu ne vedeam macar odata sau nu conversam zilnic 4 ore la telefon.Dupa 30 de zile vedeam casatoriti, nu ne intelegeam cati copii sa avem, chestii d’astea.Bineinteles ca marea dragoste a durat fix pana-n vara.
Din motive de sufletzel, revelionul cel mai frumos din viata mea o sa fie asta care vine acum 🙂
cutza40: looool.
vulpe: frumos. să te amorezezi în noaptea de rev. 🙂
raluca hippie: asta e varianta ceamai mişto de rev. 😉
Mi-a venit una bucata inspiratie, acu’2 minute :
Dialog virtual cu dra. Cutza40 :
Cutza40 :”Vulpe, darling, de la ce vine “vulpe vanator?””
V.V. :”Pasionala faptura Cutza40, cred ca de la LORENA LUPU.”
Cutza40 :”Ce spui, Vulpe, de unde pana unde ? ”
V.V. :”Simplu, preafrumoaso : LORENA LUPU=L.L.VULPE VANATOR=V.V. De unde se vede ca e vorba de un LUP, o VULPE, un VANATOR si unica LORENA. Dar tu, Cutza40 ? De unde vine nickname-ul tau ?”.
Cutza40 :”Ghiceste, inventivule !”.
îţi spun eu, pentru că i-am văzut vechiul blog. De la prenumele Stăncuţa.
Io speram ca-mi apreciezi VV luat dupa LL.
Nu stiu ce am zilele astea ,ca am cate 10 kile de androgeni in exces, mari cat vrabia.
acum te întreb sincer: ţi se pare o poantă chiar atât de demenţială?
nu.
ştii că unde e de râs, râd. doar am râs de atâtea ori când mi-au plăcut poantele tale. dar nu pot simula extazul când nu îl simt.
Asa e, corect, iar am sarit calu’.
Nu, nu ai sărit calul. Ai scos doar o glumă sub nivelul tău cu care ne-ai obişnuit, atâta tot. 🙂
Super rebelion.Imi aduce aminte de o aventura oarecum asemanatoare.Ne-am intors acasa cu trenul fara bilete.Normal ne-a prins nasul.Jumatate din drum ne-a facut panarama, cealalta jumate ne-a dat sfaturi parintesti si la coborare ne-a dat bani de bilet pentru autobuz.Normal in tot acest timp nu si-a dezlipit ochii de pe picioarele greu de ascuns sub fustitele prea scurte.
Cel mai emotionant revelion a fost cel in care dupa multe luni de stat prin spital mi-am adus acasa gemenii,chiar pe 31 .Erau atat de mici ca i-am bagat in ciorapeii rosii pe care-i agatam simbolic langa brad sa vina mosul si ma minunam cat de linistiti pot dormi in zgomotul provocat de petarde si tipetele “urlatorilor”.
Lore,sa ai un an mai bun si mai frumos decat cel care pleaca , cu sanatate si vise implinite.
oooo, da!!! cel care pleacă a fost o labă tristă în batistă, în care nu mi-a ieşit (aproape) nimic. De-abia din septembrie a devenit cât de cât suportabil.
Oops, scuze de mârlănie, acum am sesizat: un an nou bun şi generos şi pt. tine şi gemeni.
no, m-am suparat. Io nu am vb in veci cu Vulpe pe mess! Iar numele meu vine si de la faptul ca imi plac catzeii, cutzu – cutza, no.Vechiul blog mai exista, asa ca va invit acolo.Da’intrebati-ma pe mine ce si cum, nu intre voi…un pic nu mi-a picat bine si chiar imi place de voi.
Lasa scuzele aiurea ca nu ai gresit cu nimic si ar trebui sa stii ca-mi esti draga oricum.Multumim de urari.
cutza: mai am o deşteaptă făcută grămadă la postarea “clipuri cu proşti”, care sare de popou în sus fără să citească despre ce vorbeşte. despre tine aveam o părere mai bună.
vulpe a zis clar: dialog virtual. adică, discuţie din imaginaţia lui.
ok, poţi cere să nu se mai discute despre tine – şi voi da delete tuturor comentariilor care se referă la tine. dar până acum nu ai cerut aşa ceva – şi nu ai dreptul să faci scandal pt. ce nu ai cerut.
şi nu în ultimul rând: ce înseamnă “între noi”? ultima oară când am verificat, ăsta era un blog cu acces public. deci puteai intra să confirmi/infirmi orice.
dănuţa: nu am obiceiul să cer scuze aiurea – doar când e cazul.
Asa mi s-au parut pentru ca in general nu astept sa mi se intoarca ceva, nici macar urarile.Ai prea mult bun simt Lore.( sau eu standarde prea coborate 🙂 )
cel mai tare rev a fost mai multe revuri.. primul incepuse in varianta clasica, prieteni, gagici, muzica si bautura. la un moment dat, eu si cu un prieten ne-am desprins de acolo fiindca stia el o cabana a unei familii in care era gramada de tineret si lume buna. (noi aveam vreo 16-17 ani). a sunat acolo si mi-a zis ca aia nu au voie cu bautura, ca la un alt etaj al cabanei petreceau parintii lor, oameni cu stare. eu mi-am indesat doua sticle de votca in manecile hainei largi si am intrat cu tupeu pe usa. am ajuns unde erau tinerii si mi-a picat fatza, nu misca niciunul, erau plictisiti grozav. cand au vazut sticlele, parca l-au vazut pe God in pielea goala si s-a incins un shou puternic. gagicile erau cam pe langa mine si un bulangiu gelos s-a dus la tat’su jos si m-a turnat. am fost aruncati in strada si cat pe ce sa fim luati la bataie de o gloata nervoasa de parinti cat usa de la intrare din apartamentul meu. dar prietenul meu de 1,92 era fiu de boier si el si le-a explicat ca e mai bine sa stea sa fluiere dupa vrabii noaptea la ora 3 decat sa se atinga de noi (de mentionat ca nu ma incredeam deloc in tehnica mea de Kung Fu, ma impleticeam prea tare in picioarele mele). mai departe am gasit un apartament unde baietii erau muci si dansau in chiloti iar prietenele lor balonate de la atata suc de mere. dupa ce am intins coarda sau coardele cat ne-a tinut ne-am dat seama ca nici acolo nu eram prea bine primiti. am luat niste bautura si am baut intr-o statie de autobuz prevazuta cu alveola si dupa aia am adormit in locul de unde am plecat initial. The End..
Un an nou fericit!
gata, no, mi-o trecut, nu sterge nimica, doar nu-i foc. asa-s io, ma supar, apoi imi trece. pana la urma, suntem pe net.si ne putem imagina orice. stai linistita. amandoi sunteti oameni faini.deci, revenind la subiect, tu unde faci revelionul? eu, pe acasa. am vrut la tzara, dar mi-e frig de mor, asa ca m-am intors acasa…sa ma incalzesc. si ma bucur ca esti din sf gheorghe, eu din mures, ambele judete faine si cu probleme de politica, dar da-o incolo de politica, se ocupa altii de ea.a propos de imaginatie, eu m-as duce intr-un loc cu zapadasi muuulte fructe.
dănuţa: normal e să existe reciprocitate în viaţă – măcar la urări. sau am eu standarde prea ridicate? 😀
claudiu: ce tare!! dar te rog ceva – dat fiind că eu sunt chioară, şi recunosc, nu mă dau mai puţin chioară decât sunt: când postezi comm lung, fie-ţi milă de o chioară şi use some paragraphs. mulţumesc şi la mulţi ani şi ţie.
cutza: cum ar veni, nu ai înţeles. eu îţi explicam că micul tău circ de mai sus e cât se poate de deplasat şi deranjant. adică: un pas mic pentru om, un pas aiurea pentru imaginea lui. n-am contestat nici o clipă faptul că suntem oameni faini – de vreme ce nu am uneltit împotriva nimănui şi nu am băgat beţe în roatele nimănui. şi mă deranjează enorm acest comment de “vaai ce generoasă sunt că vă iert” când atitudinea justă ar fi fost “băi, scuze de momentul meu prost de adineauri.”
Ce text frumos. Eu si acuma as face o nebunie de asta, dar nu cu autostopul, cu trenul. Libertatea si boema sunt doua lucruri minunate, absolut minunate. Doamne da sa nu le pierdem niciodata! (unii dintre noi).
Cutza40: relax! ai facut o greseala, iti ceri scuze si gata. oamenii in general se iau prea in serios si acest lucru este distructiv. trebe si un pic de umor. si nu te mai umili atata, este cel mai nasol lucru din lume.
autostopul avea un plus de farmec şi de thrill faţă de tren, pt. că nu venea la o oră fixă, pt. că aveai ocazia să cunoşti oameni noi şi faini, pt. că era mai viu. desigur, în 1998, nu în 2008. 🙁
iar în privinţa cutzei: nu s-a umilit nicăieri, ba din contră – avut o ieşire care pe mine m-a cam şocat. adică nu mi se pare corect să ne confunde pe mine şi pe vulpe cu două profe bârfitoare şi acre, puse pe răutăţi, şi să ne ia aşa la trei-păzeşte, mai ales că nici unul din noi n-a zis nimic denigrator.
Eu sunt perfect lenes, de ce sa plec ca sa ma intorc? Lasa, ca mai bine stau acasa si fac ce vreau, ma joc WoW, dorm sau mananc.
Combinatorica de revelion, nu stii nimic despre celalalt, mai esti si pilit/a, una dintre cele mai bune idei sa iti bati cuie in talpa singur/a.
io zic atunci “scuze pt ca am fost in a bad mood”si nu o sa mai fiu si gata. M-a surprins numai faza cu dialogul virtual si blogul vechi, a fost o reactie de moment, dar m-am gandit ca nu trebuia sa zic nimic…mintea de pe urma, ce sa-i faci?
gaelex: Da, dar unde mai e aventura? suspansul? peripeţia? 😀
Sa revenim la…revelion…Lorena, nu te-ar tenta sa mergi undeva unde e vara sa faci Revul?Ar fi superrr
cutza: şi a zis cineva ceva nasol de blogul tău vechi? sau am zis doar că de acolo ştiu cum te cheamă? că din câte îmi aduc aminte ai şi unul nou.
buuun: ba da, aş vrea în Australia.
mmmmmmmmmm, poate parea curios, eu as vrea in Africa sau inr-o tzara araba, sa le vad pe tantile alea cu naframa pe fatza, ca tare imi plac. Apoi sa mi se faca dor de zapada
Faina povestea asta. Si atat de frumos povestita incat ciorba aia de la 4 dimineata mi-a adus aminte de cea mai buna ciorba mancata vreodata, dupa vreo 5 ore de ratacire (la propriu) pe munte, cand am inceput sa-mi simt picioarele abia dupa trei sferturi din farfurie sorbita pe nerasuflate. E fain sa ai amintiri de felul asta, pline de peripetii. Cat despre revelion, anul asta va fi revelionul perfect, asa cum imi doresc si abia astept.
Eu revul asta il fac singura la cluj band shampanie si scriind poezii. am refuzat invitatiile la 2 cabane. oi fi eu mai cu vaca dar anul asta nu am chef de oameni:-)
Loren: eu m-as fi bucurat ca Vulpe Vanator sa faca un dialog imaginar cu mine. Ar fi fost amuzant. Mai glumim intre noi, ca si asa nu ne cunoastem in viata reala. Cred ca stii si tu de mult timp ca dra Cutza nu e o fata rea, dimpotriva, da pe dinafara de bunatate. Insa unii oameni se enerveaza rau daca glumesti pe seama persoanei lor. Tine de instinctul de conservare/experienta/ obsesia controlului (care e o iluzie) si lipsa de incredere. O persoana cu un caracter forte- o doare la banana cine glumeste sau nu pe seama ei.
Este de preferat in viata sa nu te iei prea in serios si sa razi de tine uneori. Asa esti cu adevarat liber.
Cutzei i-as recomanda incredere in sine, atat. Si umilinta, Loren, tine de atitudinea ei veche “iertati-ma, voi sunteti destepti” dar niciodata nu am auzit-o zicand “eu sunt desteapta”.
Si inchei aicia ca nu e frumos sa critici ceea ce nu cunosti global. Si in cazul in care cineva racneste, va zic de pe acuma: nu am spus aceste lucruri cu rautate, ci cu bun-simt si logica.
Va sarut dulce.
No, vad ca s-a calmat lumea. Da, Australia!!! Eu vreau Mexic!!
cutza: da, ţările arabe sunt frumoase. numai că bărbaţii sunt cam disperaţi după europence. 😉
kingsnake: mă temeam că e prea lungă, dar mă bucur că te-a captivat. îţi urez să ai parte de cel mai frumos revelion din viaţa ta. 🙂
creatrix: dacă vreunul din noi glumea cu răutate, înţelegeam. dar nici una din aceste glume nu avea vreun conţinut maliţios, ironic, sarcastic, acid, şi nimic interpretabil. nu, nu vreau să fie umilă, şi să fie “voi sunteţi deştepţi”, şi ştiu că are suflet bun. nu vreau decât ca oamenii – în general – să sară în sus ca arşi doar când e cazul.
Mişto şi Mexic. O Cubă, un Tahiti, neşce Hawaii, anyone? 😆
Oare de unde putem face rost de bani pt un Tahiti?
D-aia am si zis ca imi place cum ai povestit, pentru ca nu m-am indurat sa fac pauza pentru altceva pana nu am terminat-o de citit. Amintirile frumoase din copilarie/ adolescenta, mai ales cand “acasa” s-a schimbat intre timp, sunt bune de citit la gura ventilatorului de laptop iarna pe frig. Multumesc pentru urare si asa o sa fie, daca nu vine apocalipsa intre timp. 😀
the creatrix: dacă aş fi ştiut, aş fi fost în Tahiti. 😉
kingsnake: păi puteai să faci un semn cu markeru’ pe ecran, să nu uiţi unde ai rămas 😀
Pai daca n-aveam marker, ce sa fac ? 😕
As fi putut lipi o carte de vizita cu super glue drept semn de blog, dar pana sa caut lipiciul am terminat de citit. 😀
ar fi super sa punem mana de la mana si sa merem in tahiti
una scurta: nu mai gaseam taxi sa plecam acasa dupa un rev. un prieten suna la firma, face comanda si asteapta… asteapta… asteapta… asteapta.. “-Haaai cucoana ca am apometre!”
lorena,in alta ordine de idei, ce mai face Tunde? Am avut si io de-a lungul vietii mai multe amice unguroaice, ele ma tot invatau prostii, eu e spuneam acasa , mama ma certa , iar eu m-am enervat si nu am mai vrut sa invat maghiara.Stiu ceva, dar nu prea mult. Imi amintesc un chef de-al uneia din ele, Kati, nu era de Revelion, dar era chef, iar eu ma pupam de numa numa cu varul ei, care era frumos si avea mustata.Acuma nu mai stiu nimic de el, lucreaza prin Ungaria sau Germania.
cutza: la anu’!
claudiu: :)))))))))))))))))))))))))))))))))
nu am zis să nu scrii lungi, am zis să pui paragrafe pt. plăcerea lecturii viitorilor pasageri printre fraze.
tot cutza: din păcate, când oamenii ies din viaţa mea, nu ştiu cum se face dar ies definitiv. nu am relaţii “sociale”, doar relaţii “afective”. oamenii sunt fie “i-love-you-forever” cu mine, fie “nu-mai-vorbesc-cu-tine-niciodată”. “i-love-you-forever”-ii mă cred femeia perfectă. “nu-mai-vorbesc-cu-tine-niciodată” sunt cei care se prind că sunt şi eu om cu defecte, şi mă urăsc pt. asta.
Ehhh! Trist.Deci, ce revuri ne mai imaginam?
Eu as fi mers de Rev la Bucuresti la prietenii mei (gasca care are si 360 si altele) insa n-am bani da tren.
cutza: eu nu vreau să îmi imaginez lucruri, vreau să le trăiesc.
thecreatrix: cum? tu, big corporate gal, nu ai bani de tren? looool!
Lorena, sigur ca fiecare isi doreste sa traiasca ceva special, dar cand nu poate, se multumeste cu visul. Eu am visat Parisul si am nimerit la Roma, dar eu asa simt ca o sa vad Parisul intr-o zi.
thecreatrix: lasa ca o sa le vezi alta data pe fete.
2 Lorena Lupu decembrie 30, 2008 la 1:21 am
am considerat mereu că e mai bine să îmi pară rău că am făcut ceva, decât să îmi pară rău că nu am făcut acel lucru. 🙂
… :)))) ….inteleg ca ai fost destul de cuminte?!;eu regret aproape TOT din ce am facut!si NU!nu sunt in puscarie…