Dooh – interjecţia aceea americănească, utilizată cu succes când cineva remarcă, pe un ton de parcă ar fi descoperit secretul nemuririi: apa e udă!
(Asta ca să arăt şi eu cum e).
Omul de tip Doooh ucide orice tentativă de insinuare, umor şi şăgălnicie, cu replicile sale de tip Doooh, care au eleganţa unor oişti în gard şi a unor bâte în baltă. Omul de tip DOOOOH simte nevoia să sublinieze poanta unui banc fie cu o întrebare retardă: “Şi, a prins-o negrul pe mă-sa?” sau cu o remarcă retardă: “Ah, marmacie adică ăla înlocuia F cu M.” Dooooooh. Omul de tip Dooooh e moartea pasiunii, moartea tandreţii, moartea senzualităţii, moartea drăgălăşeniei, moartea sărutărilor delicate pe abdomen, moartea mângâierilor suave pe coloana vertebrală.
Omul de tip Doooh arată printre cei din jur ca un sac de lemne într-un şir de balerine. Ce e mai trist, dacă e i se spune că e prost, reacţionează violent. Poate pentru că simte pe undeva că e prost, de câte ori oamenii savurează împreună câte o poantă subtilă, iar el stă şi beleşte fasolea indignat la cei din jur. Poate pentru că simte faptul că-s chestii în viaţă care trec pe lângă el ca acceleratul prin Chitila. Şi de aceea, omul de tip Doooh are o nefericire mascată.
Frate, e simplu, de fapt. Când ţi se zice “mai citeşte”, nu citi mecanic, ci încearcă să observi: ce încearcă autorul să spună printre rânduri? Anumite cuvinte au mai multe semnificaţii – în câte moduri poate fi interpretată o frază? Şi ce e mai important – nu semnaliza. Ţine pentru tine faptul că tu acum descoperi roata rotundă şi apa udă. Ştii cât e de penibil un om care învaţă adunarea la 70 de ani? Aşa şi tu.
Eu am impresia ,adica banuiesc daca imi dau bine seama ca cineva te-a nacajit tare cand a zis dooh sincer.
deocamdată nu a fost cazul. 😉 sper să nu mă oligofrenesc niciodată în halul ăla.
Oligofernesc adica nino nino sincer.
Nino nino Danonino? Tu cumperi iaurt cu fructe ingerasilor?
iaurt cu fructe adica torni sincer iaurt peste fructe, nu-i asa?
Mie’mi plac oamenii astia. Into’deauna intr’un grup tre’sa fie ala hazliu pe care’l apuca bancurile. Toata lumea vorbeste sau nu si se trezeste unu’ care sa’ntrebe “da’ o stiti p’aia cu?” sau “asta e ca aia” sau mai rau, incepe direct “era Bula…”. Moment in care mie’mi vine instant sa ma ridic si sa plec fara sa platesc. Si eu consum. Dar la fel, intr’un grup exista omul care nu prinde poanta, indiferent de subtilitati. Omul doooh. Care este de 10 ori mai amuzant decat ala care spune bancuri. Macar e spontan. Si’mi mai plac aia care nu’s atenti. Si pe la jumatea bancului foarte tare ii auzi “ce’a zis? zi si mie, ai, mai zi’l o data”.
da. sau ăla care se beșește la masă.
dar de ce neaparat la masa? sotu se mai ridica de la masa si se duce la veceu cu dumicatul sincer in gura.
“Omul de tip Dooooh e moartea pasiunii,”
adica poarta chiloti tip gogosari?
Ce-i articolu asta doh!
Eo credeam ca pe aia ii chiama projti.
Augustina, sincer, esti prea doooh de prea multa vreme.
Esti urata ca moartea-n vacanta si iti e ciuda pe femeile de succes. Iti lipseste un sotu ca al meu care sa iti dea na-na la fundulet sincer.
aladin o fo’ un prost
asta avea mereu dooh
Deci astai mai mult o critica?
omul “dooh” e in fiecare dintre noi la un moment dat. daca mai si cuvinti atunci, e clar si cu semnatura.asta-i toata problema de fapt.
dooooh :))
eu am scris. deci e mai rau
expresia asta a aparut la americani acum cativa ani, recenta oarecum si folosita in general de teenagers. s-a propagat.
in america nu ajung expresii gen :”mortii ma-tii ” . nu e destul de cool.
your mother’s dead. 😀
eu m-am exprimat gresit se pare.
nu mai citi printre randuri!
devii paranoica? de la multe mesaje comentarii d-ampulea, cred.
whatever.
probabil modul meu de a sublinia ceva lasa de dorit.
cheers!
si, nu. my mother’s alive.
n-ai prins poanta încă, dar eşti pe drumul cel bun.
fuck me.
mdeah
la ore tarzii, cu spritzul in nas si cu niste flori poate ma scot.
numai ca n-am auzit p-acilea expresii d-astea. in montreal.
deci, my bad
thanks
fuck your midwife on the ice !
of go into your midwife on the ice !
http://2.bp.blogspot.com/-ZjEcLNRHSK8/TlYJuI9zlSI/AAAAAAAAAII/3h6OMiFfzMM/s400/Troll+Face+Emoticon1.png
Die my mother if I lie to you.
Absolutely worth to bookmark this article. Lots of important information we can get in this web page. Superb!
genial spamul ăsta, am râs cu spume.
true, true….
WA ZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZ AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA. p.
io sunt intru totu’ de acord cu unii dintre antevorbitori. sau cu toti.
roata rotunda = pleonasm
apa uda = pleonasm
Doooh !!!!!
E de-a dreptu° pur si simplu, sa moara fratioarele mele de ciuda.
@toti cei ce cititi acest mesaj
mamele voastre sunt curve de pe centura & tatii vostri sunt fututi in cur de botezatu daca nu continuati in aceleasi note superlativ-de bine, subiectul urmator:
pula lui goodman:
1. este mare
2. fute dumnezeieste
3…..
4……
3. este atat de mare incat ii ajunge la cur
4. şi pătrunde adânc.
5. dulce
6. Si daca tot ii ajunge la cur, conform afirmatiei nr. 3, se poate caca pe ea. (punct)