(P) Confesiuni de motan

O perioadă, am ţinut şi eu un cont Yahoo 360 (pe când exista), cu poze ale motanului meu şi confesiuni “din perspectiva lui”. Era extrem de distractiv, iar motanul avea mai mulţi prieteni şi fani decât aveam eu. Poate pentru că, spre deosebire de mine, nu se enerva niciodată şi persifla atât de fin, încât împricinatul nici nu se prindea că e luat la mişto.

Au trecuuuuut ani / şi viaţa s-a schimbaaaaaat. Nu mai am timp nici să vreau să elaborez postări despre adorabila făptură a motanului meu, despre cum se aşază el elegant lângă mine pe canapea şi-şi înfăşoară coada în jurul funduleţului, studiind cu priviri de expert ceea ce scriu, despre cum, când dorm, se strecoară sub plapumă şi doarme şi el cu capul pe pernă, ca un om, înconjurându-mi gâtul cu lăbuţele din faţă, despre micile crize de gelozie pe care le face dacă stau prea mult la telefon cu alţii, despre cum se uită filozofic pe geam într-o zi ploioasă, mieunând din când în când cu tristeţe despre insuportabila uşurătate a fiinţei, despre cum, în zilele de vară când stau cu geamul deschis, stă pe pervaz (locuiesc la parter şi am grilaj, deci nu fuge) şi conversează prin mieunat cu toţi vecinii de bloc, despre jocurile răutăcioase cu care mă tachinează, despre toate micile miracole pe care le creează, zi de zi, în viaţa mea.

E păcat că nu mai am timp să fac asta. Era un cont de Yahoo 360 vesel, care făcea oamenii să zâmbească. Şi realmente, scriindu-l, mă transpuneam în spiritul motanului meu, iar asta mă făcea un om mai bun. 🙂

Pentru aceia dintre voi care iubesc pisicile şi blogăreala de tip “Viaţa prin ochii migdalaţi şi superbi ai unei pisici”, iată un blog nou, care are nevoie de încurajare. 🙂 Se numeşte “Jurnal de motan“.