Pe când Sibiul era capitala Europii

(publicat iniţial pe acelaşi iahu, de pe care mă tot mut. 31.08.2007. Un Internet din Sibiu) 

Cele mai spectaculoase concerte din cariera mea de listener au coincis cu nişte ploi torenţiale. Mai bine zis, au fost nişte momente de împlinire artistică atât de intensă, că până şi Dumnezeu plângea de fericire urmărindu-le…

În primul rând, te copleşeşte plăcerea membrilor trupei de a (se) dărui unui public. Căldură, energie, bucurie de a face. Te entuziamează tinereţea spirituală a frontman-ului Ian Anderson, verva sa nebună, trăirea cu care “se joacă” cu cele tz-şpe mii de instrumente şi cu vocea, umorul cu care îşi condimentează prezenţa scenică: “That was an older song… from 1969. This song is much newer… actually, it was recorded in 1976.” sau: “The next one belongs to J. S. Bach… and it was composed when most people loved classical music. Now, we’ ve turned it into a piece of porn-jazz.”

Într-adevăr, prelucrările lor după Mozart şi Bach sunt pornografice… pentru simplul motiv că virtuozitatea de a îmbina mulţimea aia de instrumente în soluţii cu totul neaşteptate de a interpreta partiturile clasice te face să ţipi de plăcere. Dialogul dintre instrumente e halucinant. Mai ales că moşul şi-a tras o bunăciune de chitarist blond şi frumos, pe care l-am poreclit în grup ca “Futabilu'”, şi de câte ori îl prezenta: “the rock god from Bavaria”, adăugam “zis şi Futabiluuuuuu'” A avut Futabilu’ ăsta un solo de chitară de n-am adjective să-l descriu. La sfârşit, Alex: Hai să-l felicităm. Eu: Lasă, mai bine să rămânem cu o imagine frumoasă, decât să constatăm eventual că e cine ştie ce bou bătut în cap şi să ne dezamăgească…

Da, haios tata Ian. Cu o mimică expresivă de actor de comedie, de nu ştiai unde să te uiţi: la scenă sau la panouri, şi cu talentul său de a “flute” pe rupte. Melanj de stiluri muzicale, rafinament al nuanţelor, ritm drăcesc şi sânge-n coa…ste. Arta nu are vârstă.

Apoi… ne-am mai plimbat pe plaiuri sibiene. De când Sibiul a ajuns capitală europeană, piranda care vinde cucuruji la colţ are pancartă: “porumb 100% ecologic.” Salatele cântăresc 380 de grame (şi descoperi la aducere că au fost cântărite cu farfurii cu tot, şi cu cea lată, şi cu cea adâncă), în schimb chelnerii nu pretind bacşiş, şi se miră ca nişte fete mari când îl primesc. Şi spre deosebire de pizzeriile capitalei, care au aceeaşi listă: Margherita, Prosciutto şi Funghi, Capricciosa, Diavola, Quattro Stagione şi Vegetariană, aici, fiecare pizzerie te suprinde cu combinaţii neaşteptate de ingrediente.

Mooamăă, şi-am mâncat un “kurtos kalacs” obscen de delicios!!

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

No Responses

  1. drugwash says:

    Doamne, dacă-mi mai faci poftă de kürtos, mă jur pe copacu’ la care-mi fac zilnic ‘treburile’ că vin şi te muşc de-o ureche!

    Tu nu ştii că am rămas obsedat de bunătatea acelor produse încă din copilărie, cînd am fost în concediu cu părinţii la Tuşnad şi acolo era o (fostă) moară unde coceau kürtos kalács. Îi făceau pe nişte bîrne lungi, rotunde, din lemn, pe care le băgau în cuptor – totul era manual. Am fost acolo înăuntru, am văzut cu ochii mei operaţiunile şi am putut cumpăra produsele imediat ce le scoteau de pe ‘bîrne’.
    Mirosul acela îmbietor şi gustul minunat mi-au rămas întipărite în minte pe vecie.

    Într-o vreme, începuseră să aducă şi pe la noi kalács, ambalaţi în celofan, pe care abia puteai să-l mai dezlipeşti, iar gustul era oribil, fără comparaţie. O, tempora…

  2. Lorena says:

    ei, da. puţină lămâie, puţină miere, puţin cocos, puţină nucă.

  3. drugwash says:

    Ce spun eu se întîmpla în 1973. Eu aveam 7 ani iar tu… nu erai nici în proiect. 🙂

    Ai pomenit de cocos, deja ştiu că n-ai apucat “the real thing” – pe atunci nu existau asemenea ingrediente exotice în bucătăria tradiţională de pe teritoriul ţării. Toate erau produse locale, naturale. Iar aluatul avea o compoziţie specială, pufoasă şi aromată. Ehhh…

    Ce tot bat eu cîmpii? Decît că nu pot să sufăr cocosul, atît. Bleah!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: