Poşta redacţiei: Al cui e meritul?

Periodic, oferim iubire cititorului nostru. În sensul în care el sau ea, sau chiar tu, de ce nu, ne trimi(te)ți problema voastră de suflet pe birou@lorenalupu.com. Noi citim, cugetăm și analizăm, apoi propunem o soluție sau dăm o opinie ÎNTR-UN ARTICOL PE BLOG.

Sau în consultaţie privată remunerată.

Subliniez: dacă nu vrei să scriu despre, nu-mi trimite o poştă a redacţiei cu amendamentul “dar vreau răspuns privat”, după ce am citit un întreg roman fluviu. Există două opţiuni: vrei formatul ăsta, sau îmi recompensezi timpul. Merci de înţelegere.

Scrisorica de azi spune aşa:

***

Bună, Lorena,

Locuiesc in Bucuresti, am 32 de ani, sunt medic specialist pneumolog si am trăit până acum crezând că e meritul meu că sunt aşa cum sunt. Acum, mă întreb dacă nu e cumva meritul părinţilor mei. N-am văzut niciodată repezeli, vorbe în contradictoriu, înjurături, nimic de acest gen între ei. Doar armonie. Nu am trăit in tensiuni, nu am ştiut ce înseamna contre, nu am văzut violenţă de vreun fel. Şi probabil că e meritul alor mei, că au creat un mediu liniar şi solid, din care eu am absorbit. Poate e meritul meu că am absorbit.

Ce părere ai?

X.

***

Dragă X.,

Ai părinţi minunaţi şi te felicit pentru asta. Probabil că da, a contribuit mult la echilibrul tău emoţional şi sănătatea ta mintală faptul că ai văzut acasă o relaţie frumoasă şi pozitivă şi mă întreb, cu o fărâmă de invidie, cum ar fi fost să experimentez şi eu acest lucru.

Sigur a fost un factor adjuvant, care ţi-a economisit o sacoşă de bani pe terapie şi ţi-a dat şi siguranţa unui cuib cald la care te poţi întoarce oricând, dacă viaţa e nasoală cu tine.

Şi da, faptul că ai văzut acasă un model de relaţie sănătoasă de-a ferit de multe greşeli pe care le-am făcut noi, cei care nu am avut parte de un astfel de model.

Dar, până la urmă, de cum ajunge la maturitate şi devine de sine stătător, omul se transformă, indiferent de influenţe părinteşti, în propria lui persoană.

De aceea există familii minunate şi echilibrate care au dat naştere la infractori. Familii violente şi dezechilibrate care au zămislit personalităţi însemnate. Familii retrograde care au copii progresişti. Familii ultra religioase cu copii LGBT. Familii inculte cu copii autodidacţi care au terminat facultăţi.

Pentru că omul e influenţabil în prima parte a vieţii, dar, în realitate, un munte de educaţie, sau absenţa acesteia, nu îl pot opri să devină cine este de fapt.

Şi natura are un mod de a compensa: când părinţii nu dau doi bani pe tine, devii de mic propriul tău părinte şi creşti încotro vrei să te îndrepţi.

Aşadar: da, familia ta are meritul de a-ţi fi oferit stabilitate şi armonie, dar nu a dat examenele medicale în locul tău, nu şi-a tocit coatele învăţând în locul tău, nu a pierdut nopţi în gărzi interminabile în locul tău şi nu ţi-a tratat pacienţii.

E minunat că te-a susţinut, şi probabil că, dacă nu îi aveai, studenţia ta ar fi fost mult mai grea şi cu mai mult parizer prăjit, dar e posibil să fi ajuns acelaşi om.

Deci: acordă-le merit pentru climatul propice, dar asumă-ţi meritul 100% pentru ce ai realizat. E munca ta.

Dar eu tot te invidiez un pic. 🙂

Lorena.

***

Dacă v-a plăcut acest text, puteți susţine activitatea siteului cu o donaţie. Aici.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: