Victima hijabului

O femeie a fost ucisă în Iran.

Nu în Afganistan, unde talibanii le-au răpit recent femeilor accesul la un loc de muncă şi la o educaţie. Nu în Nigeria, unde gruparea teroristă Boko Haram violează tot ce mişcă, şi dacă nu mişcă, îi dă un brânci. Nu în Yemen sau Siria, unde războaiele civile au devorat orice formă de siguranţă publică.

O femeie a fost ucisă în Iran, cotat printre statele musulmane cele mai progresiste pentru femei, unde o femeie are dreptul la proprietate privată, cont bancar pe numele ei, educaţie şi un loc de muncă. O ţară care se laudă că e modernă şi că “se apropie de Europa”.

O femeie a fost ucisă în Iran,

Nu de o grupare teroristă formată din lăbărici proşti şi răi, incapabili de realizări pe merit propriu, şi care derivă putere în cel mai jalnic mod: abuzând fiinţe mai slabe fizic. Nu o gaşcă de fanatici proptiţi într-o religie care le spune că bărbatul e singurul care contează şi le dă justificare să masacreze femei, Ci de însăşi poliţie, organul oficial de siguranţă şi protecţie.

Motivul?

Imoralitate.

În ce consta imoralitatea?

Nu, nu vindea p** la colţ, deşi, chiar dacă ar fi vândut-o, era a ei şi ar fi avut dreptul să o gestioneze cum credea de cuviinţă. Nu, nu participa într-un scandal şi nu, nu umbla beată muci pe stradă, cum vedem atâţia gigei zi de zi, cărora nu le spune nimeni nimic.

Pur şi simplu, nu voia să poarte hijab.

Era o femeie tânără şi frumoasă, de 22 de ani, care se simţea bine în pielea ei şi îşi dorea să fie liberă pe stradă, ca orice fiinţă umană. O femeie care refuza să fie obligată la negare de sine, pe baza unui detaliu anatomic aflat între picioare.

Iată un motiv considerat valid pentru poliţia iraniană să ia viaţa unei fiinţe umane.

Relatările martorilor spun că poliţiştii au dat-o cu capul de uşa unei maşini de poliţie, şi că au lovit-o în cap cu bâte. În arest, victima a intrat în comă, apoi, trei zile mai târziu, a decedat. Putem doar să ne imaginăm modurile în care a fost torturată. Bomboana de pe tort: poliţia neagă oficial orice formă de abuz. Spune că victima a murit de “atac de cord”.

Tatăl victimei afirmă că fata, Mahsa Amini, era perfect sănătoasă şi că nu fusese la medic decât cu câteva răceli. Mai spune că nu a fost lăsat să vadă şi să examineze cadavrul. Mai spune că documentul eliberat de Institutul de Medicină Legală, indicând “probleme de sănătate preexistente” pentru moartea victimei, este fals, şi că decesul fiicei sale e o crimă înfăptuită cu sânge rece.

Nu există un feminist mai înfocat decât un tată iubitor care redescoperă lumea din jur prin prisma discriminării şi abuzurilor zilnice pe care le înfruntă fiica sa.

Mahsa a murit pe 16 septembrie şi a devenit un George Floyd al drepturilor femeii în Iran.

De opt zile, femeile protestatare îşi aruncă hijaburile în aer, le flutură şi strigă sloganuri împotriva ayatollahului Ali Khamenei, considerat principalul vinovat pentru abuzurile poliţiei, falsul făţiş şi lipsa unei anchete lămuritoare. Alături de ele sunt bărbaţi. Acei bărbaţi neproşti şi nejigodii, care înţeleg că femeile sunt fiinţe umane, că deţinerea unui anumit tip de organ sexual nu te transformă nici în proprietate, nici într-o rasă inferioară, şi că dreptul la viaţă, integritate fizică şi libertate ar trebui acordat tuturor în egală măsură.

Poliţia iraniană e consecventă cu sine. Înşfacă protestatare şi, ca prin miracol, toate suferă acelaşi atac de cord. Bilanţul e, în prezent, la 31 de decese.

Şi totuşi, femeile continuă să iasă şi să protesteze.

Pentru că viaţa în discriminare şi abuz e tot o formă de moarte. Una lentă, dureroasă şi chinuită.

***

Dacă v-a plăcut acest text, puteți susţine activitatea siteului cu o donaţie. Aici.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.