Intro: Periodic, oferim iubire cititorului nostru. Nu, Gicu, nu sub formă de sex, stai jos. În schimb, luăm o dramă personală pe care mi-o trimiteţi pe mail, pe birou@lorenalupu.com, şi găsim o soluţie, pe care oricum n-o veţi urma, dar măcar ne distrăm.
Şi misiva de data asta:
Dragă Lorena,
Cu scuzele de rigoare că invadez așa, pe nepusă masă, am și eu două probleme și sper să mă poți ajuta. O să le expun pe cât de scurt și la obiect pot:1. Am 28 de ani, sunt actriță, dar de fapt m-am făcut actriță doar pentru că speram eu că așa o să ajung faimoasă. Tâmpenie de copchil, știu.Ideea e că după ce m-am prins eu că n-am nicio șansă la faima mult dorită, mi s-a și acrit de jucat te-miri-ce comedioare prin bărulețe insalubre, eu care mă visasem întotdeauna un soi de Angelină Jolie.Talent cică aș avea, așa mi-au zis toți profesorii, însă nu am suficientă determinare să-l fructific. Așa că am tot dat-o dintr-una-ntr-alta, când mi s-a luat de actorie m-am apucat de cântat.Era de muncă și la cântat și nici acolo nu păream să fiu mai motivată, deși, again, cică nu eram chiar rea.Dup-aia mi-am dat seama că nu mai am bani și m-am apucat de alte jobulețe și altele și altele până în momentul ăsta când îmi dau seama că sunt în căcat și îți scriu ție. N-am făcut nimic cu viața mea, câinii latră, caravana trece și eu nu știu în ce direcție s-o apuc.Problema nu e că nu mi-ar plăcea lucruri, că de plăcut îmi plac, problema e că vreau satisfacții repede și dacă nu le obțin, n-am răbdare să construiesc. Mă plictisesc repede, mă fură peisajul, mă ia lenea, parcă aș ieși prin oraș, a apărut nush ce serial la TV și tot așa. Iar rămân fără bani, iar îmi fac datorii, iar îmi iau jobulețe de rahat ca să mă întrețin „o perioadă doar, până o să fac eu CE-MI DORESC CU ADEVĂRAT”, numai că ăsta deja a devenit un cerc vicios, habar n-am ce-mi doresc cu adevărat, câinii tot latră și caravana tot trece și tare mi-e că o să mă trezesc murind de foame la casă la Kaufland că n-am fost în stare să fac nimic altceva.Nu știu cum să îți explic, parcă de fiecare dată când mă apuc de ceva și zic „gata, domne, asta e, mă concentrez pe asta până la moarte”, apare ceva și mai interesant și mă las de prima chestie. Și tot așa. Help!2. Previzibil, treaba asta se întinde și în viața personală, nu doar în aia profesională. Mi se pune pata pe unul, sunt îndrăgostită până la Dumnezeu, ne combinăm, trec 2-3 ani, mă plictisesc. Parcă-i mai mișto ăla. Sau ălălalt. Nici nu știu să mă despart de om, o trenez așa până când ori îmi ajunge la os și răbufnesc, ori înnebunește ăla cu toanele mele și se cară el.Anyway, ideea e că acum mă lupt de la o lună la alta să-mi plătesc chiria, n-am bani nici să mor, am încercat să-mi lansez un canal de streaming dar și pentru ăla trebuie răbdare și continuitate ca să iasă banul și evident că după ce a trecut entuziasmul începutului și am văzut că nu rup norii cu el, mi s-a tăiat, mai am un part-time vai morții lui din care îmi mai scot vreo 200 de lei pe săptămână, cu chiu cu vai, și în rest mă tot gândesc ce naiba să fac și, mai ales, cum să scap de boala asta cu pierdutul interesului din primele 10 secunde.Sunt cu un tip de câțiva ani, locuim împreună, mi s-a luat și de el și mi-am dat seama că nu-i ce-mi trebuie mie, dar nici nu-l las, fiindcă țin la om, știu că mă iubește și știu că l-aș răni dacă l-aș părăsi, ne înțelegem bine etc. etc. Deci nu mă văd nici cu el a la long, dar nici fără el momentan.Spune-mi, te rog, ce să fac.Mulțumesc!
Dragă X.,
Din ce îmi povesteşti, se pare că ştii exact care e problema ta. E inclusă în bileţel. “problema e că vreau satisfacții repede și dacă nu le obțin, n-am răbdare să construiesc.”
There you have it.
Or, chiar dacă în anumite domenii apar satisfacţii repede, şi în altele nu, chiar dacă, după satisfacţii obţinute repede apar insatisfacţii de nedescris, trebuie să-ţi impui, tu ţie, răbdare să construieşti.
Blogul ăsta mi-a oferit şi îmi oferă satisfacţii nebănuite, şi astea au venit relativ repede, la câteva luni după ce am început să-l ţin. Dar vara asta, când au fost cele două luni de ban pe Facebook, unde, nu ştiu cum naiba, s-a concentrat toată cititorimea, a fost crunt. Unde nu e trafic, nu sunt nici reclame, nu sunt nici donaţii decât de la bruma de fideli, şi dintr-un proiect de sine stătător, cum e în lunile lui bune, s-a transformat într-o povară de tras.
Dar beneficiile au apărut după ce au trecut cele două luni de ban, pentru că acum am două conturi pe Facebook, fiecare cu traficul şi prietenii proprii.
Asta se întâmplă pe alocuri şi cu o carieră actoricească, şi cu una muzicală, şi cu orice profesie care presupune vocaţie, nu sarcini fixe şi program de la 9 la 5.
Sunt momente de glorie şi momente în care îţi vine să dai cu pl de masă şi să pleci. Şi exact momentele alea separă copiii de adulţi.
Nu te mai lăsa în voia toanelor. Dă-ţi un şut pe interior şi impune-ţi: În morţii mă-tii, azi o să faci asta! Nu discutăm! Azi! O să faci! Asta.
Şi poţi începe în felul următor.
Te întrebi serios, tu pe tine, ce vrei. Un job 9 – 5 sau o carieră artistică. Dar pentru prima oară în viaţa ta, ia o decizie de care să te ţii. Definitiv, orice ar fi.
Dacă vrei un job de oameni obişnuiţi, îl cauţi, te apuci de muncă şi aia e.
Dacă însă vrei un job artistic, te pregăteşti de investiţie. Şi prin investiţie, mă refer nu doar la bani, ci mai ales la efort serios şi devotament. Adică, exact ce n-ai făcut tu niciodată.
Alege un proiect. Ce vrei tu, actorie, muzică, sculptură în rahat turcesc, orice e mai aproape în momentul ăsta de sufletul tău.
Alege un mesaj. Ceva care să te reprezinte. Un lucru pe care, dacă nu-l exprimi, mori sufocată.
Alege oamenii cu care să faci proiectul. Contează incredibil să fie cei potriviţi. Oricât de mişto ar fi un proiect, dacă-l zideşti pe oameni de kkt, se va surpa precum un castel de cărţi de joc.
Şi apucă-te de treabă. Dă-ţi deadline-uri, impune-ţi să nu-ţi mai fugă mintea pe coclauri şi ţine-te. Investeşte tot ce ai în proiectul ăla. Pune ambiţie în el. Sau iese cum vrei tu, sau ziua de mâine nu are sens. Bagă energie, efort, implicare.
Şi o să vină să te bâzâie diverse tentaţii. Dă-le flit. Nu ieşi în oraş decât în interes de proiect, nu te uiţi la seriale decât seara la culcare să te relaxezi, nu joci bambilici pe net, nu îţi dai matchuri pe Tinder. TE CONCENTREZI SĂ FACI ASTA.
În măsura în care poţi, îl rogi pe prietenul tău să fie un pic patriarhal cu tine şi să te pună la treabă când vede că o lăbăreşti. Numai că în loc să ţipe “La cratiţă, fă!”, zi-i să ţipe “La proiect, fă!”.
Ah, şi încă o chestie. E teribil de urât, de nedemn şi de lipsit de respect să foloseşti un om pe post de Plan B, să nu-l răneşti. Eu totdeauna am preferat singurătatea ipostazei de plan B în viaţa cuiva, şi întotdeauna am preferat să spun un “nu” cinstit decât să tratez pe cineva cu infinita aroganţă şi pretenţie de superioritate a unui “sunt cu tine de milă”.
Viaţa merită trăită numai în plan A. Chiar dacă asta presupune să ne impunem nişte disciplină, şi pe alocuri, să ne dăm singuri palme. Poate că unde dă tata nu creşte, dar unde dai tu, întru responsabilizare şi punerea osului la treabă, categoric da.
Iar în băruleţe insalubre am văzut câteva dintre cele mai impresionante, cutremurătoare, sensibile, sau dimpotrivă, infinit de cinice spectacole, pe care le am în suflet până azi şi care m-au format ca om. Problema nu era băruleţul insalubru, ci lipsa unui crez artistic valid, atât din sufleţelul tău, cât şi din producţie.
Sper că am fost utilă,
Lorena.
***
Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.
Ce le-a fătat mintea
fake. corespondenta inventata.
Da o muie nu vrei tu?
fake screenshot
prost e cine te bagă în seamă. na nişte block şi aberează singur în spam.