Cum moare iubirea (poem)

Când te-am văzut prima oară, m-a părăsit coerenţa,

A dat o fugă scurtă după cafea la colţ.

Iar eu am zis “ăăă” şi “îîîî” şi alte vocale similare

Nu neapărat în această ordine.

Apoi, am început să vorbim habar n-am despre ce,

Cred că despre lucruri drăguţe, că zâmbeai.

Şi eu îţi răspundeam cu “da”, “nu”, “nu mai spune”,

“Ca să vezi, frate, ce chestie”.

Se pare că le nimeream în ordinea corectă,

Că discuţia curgea relativ firesc

Sau poate doar îţi plăcea ţie foarte tare

Să te auzi vorbind,

Iar eu eram backing vocals la discuţia noastră,

Făceam “du-ap, du-ap” pe fundal

Ca Ianţu la Ştefan Bănică junior.

Bitdefenderul creierului meu fusese dezactivat pe loc de keyloggerul surâsului tău vag strâmb.

Şi s-a produs o extorsiune a unui degajament într-o apă,

De am rămas deochiată şi descentrată

Cel puţin trei săptămâni.

*

Am fi putut trăi până la adânci tinereţi,

Căci se ştie, iubirea nu îmbătrâneşte şi nu moare,

Până în clipa fatidică,

Când

Spre dureroasă uimire

Sau uimită durere

Pune-o cum îţi place

Nu, nu pe aia, mă refeream la vers

Deci, cum ziceam, cu rănită stupefacţie,

Am aflat adevărul.

Că în tot acest timp,

Tu

Puneai cartofi necurăţaţi în salată.

Şi atunci,

Atunci mi s-a culcat definitiv şi irevocabil

Ca Frumoasa din Pădurea Adormită.

Şi oricât ai săruta-o, n-o să mi se mai scoale.

*

Cartofi necurăţaţi?

În salată?

Imaginea asta grotescă încă îmi bântuie visele

Şi mă zgândăre

La locul întunecat

Unde odinioară aveam o inimă.

***

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.