Poșta redacției: De ce sunt femeile frumoase?

Intro: Periodic, oferim iubire cititorului nostru. Nu, Gicu, nu sub formă de sex, stai jos. În schimb, luăm o dramă personală pe care mi-o trimiteţi pe mail, pe birou@lorenalupu.com, şi găsim o soluţie, pe care oricum n-o veţi urma, dar măcar ne distrăm.

Şi misiva de data asta:

Salut, Lore,

Sunt un tip de 25 de ani și te citesc de când eram în a  zecea. Nu citesc bloguri în general, dar tu ai ceva diferit și asta îmi place. Ești feministă, dar ceri lucruri normale. Mie mi-ai răspuns ok la comentarii, dar eu nu caut să te jignesc cu nimic. 

Problema mea cu ce scrii tu e că mereu arăți nemulțumire față de mesajele private și atenția sexy de la bărbați. Dar tot tu povestești în alte texte câte îți faci la păr, am citit și cum ți-ai pus botox, și sfaturi despre haine și machiaj. 

De ce vreți voi să fiți atât de frumoase, dacă nu vreți mesaje și invitații de la bărbați? Nu, nu zic să răspunzi la un dick pic, ci la o invitație politicoasă și de bun simț în oraș, de la cineva care nu o să te violeze. 

Sunt un cititor fidel, 

X. 

***

Dragă X,

Hai să răspund cu o analogie extrem de scurtă la mesajul ăsta: în paleolitic, bărbatul făcea musculatură pentru că urma să vâneze cu brațul gol și armament rudimentar, iar femeia se dădea pe la ochi cu cărbune pisat să pară mai mari și să-l facă pe bărbat să-i dea și ei o ciozvârtă din ce vâna.

Azi, însă, tu ai abonament la World Class. Postezi pe Facebook și Instagram multe poze cu tine la bustul gol, că te am în listă și văd. Câți lupi, urși și căprioare planifici să vânezi cu pumnul weekendul ăsta?

Jetonul meu e pe niciunul.

Și atunci, dacă nu te interesează să te măciucești cu lupul și ursul, de ce pui poze cu tine musculos și viteaz pe net?

Răspuns: Faci sală de minimum patru ori pe săptămână. Mănânci piept de curcan și friptură de vită în fiecare zi, probabil că te-ai săturat de ele ca de mere pădurețe. Nu e pentru scopul arhaic de a vâna lupul și ursul, ci pentru a te bucura tu de tine cât de mult ai lucrat și ce frumos se văd rezultatele.

Ei, exact așa și o fată care ține regim, sau face sport, se îmbracă și se machiază cu pasiune, să îi placă ceea ce vede în oglindă.

Ține mai mult de relația ei cu sine și cu propria încredere în forțele proprii, decât cu intenția de a agăța masculi.

Mai sunt și cele care vor să se dea mari. Cu haine de brand, accesorii de brand, makeup de brand, parfum de brand, pl în cr de brand. Pe astea e evident de ce nu le interesează să primească mesaje de la vreun gigel șantierist. Ele au un  stil de viață atât de high maintenance, încât un tip care nu ține pasul e profund indezirabil.

Mai sunt și cele romantice. Ele se fac atât de frumoase, pun poza pe Instagram și așteaptă inimă de la iubi. Dacă avem inimă de la iubi, accomplishment completed. Ce hauhau mai bagă gigel pe lângă? Haipa, că mi-a dat dragostea vieții mele SMS.

Și mai sunt cele pragmatice ca mine. Eu investesc în aspect, pentru că mai vreau reclame bine plătite. Fizicul meu e o unealtă de lucru, cam cum e sapa pentru altul.

Taman de aceea, când comentariul câte unui hater zice vrea să-mi strice ploile cu afirmația că sunt urâtă, îi atrag atenția: da, băi, gigele sau vasilico, dar tu ca sclav(ă) la Zara nu vei fi în poziția de a decide dacă următoarea campanie publicitară e cu mine sau nu. (Și nu, nu vreau să spun că am o problemă cu jobul omului. Problema e cu nevoia de a fi javră proastă și rea cu necunoscuți care nu ți-au greșit cu nimic.) Dacă părerea ta vine și cu un contract plătit, promit să o las să-mi tulbure profund urina de dimineață. Nu e cazul? A se scuti, mulțumesc.

Iată doar câteva motive, date pe repede înainte, care determină femeile să se preocupe de aspectul lor fizic. Niciuna nu ține de a dori băgare de seamă de la orice cutărescu trecător pe acolo.

Legat de invitații în oraș, că nu mi-e clar dacă era doar un exemplu sau an actual invitation: mulțumesc, dar nu, mulțumesc.  Nu mă interesează nici un fel de atenție de această natură, și vreau să anihilez din prima orice idee de relație romantică cu cititorii. Nu sunt o țintă sexuală, ci un creator de content online. Nu mă interesează să fantazezi la ce am între picioare, ci să te concentrezi pe ceea ce spun aici.

În plus, cum bărbatul român e prost îngrămădit – felicitări celor care nu sunt așa! – ar ajunge să acord atenție sexuală UNUI cititor, să intre strechea și morbul competitivității în toți.

NOT. Lorena nu e gagică-ta, Lorena e ziarul tău de dimineață. Nu vrei să-ți fuți ziarul de dimineață.

Sper că ți-am fost utilă,

Lorena.

***

Îţi place Poşta redacţiei? Poţi susţine şi tu proiectul.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

2 Responses

  1. Radu says:

    Daca tipul la bustul gol ar ajunge brusc intr-o puscarie, sunt convis ca ar intelege foarte repede problema femeilor frumoase si aranjate.

Leave a Reply to Lorena Lupu Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger