Periodic, oferim iubire cititorului nostru. Rectific: Zilnic, oferim iubire cititorului nostru. Ba chiar de mai multe ori pe zi, dacă e nevoie. Cum se întâmplă asta? Tu îmi trimiți mail cu problema ta pe birou@lorenalupu.com și eu vin cu idei de rezolvare. Pe care tu le aplici sau nu, după caz.
Misiva de azi zice așa:
Hei, Lorena. Ești o tipă super tare și strong, mă bucur că te-am descoperit, te citesc de vreo 2 luni și vreau să zic că îmi dai o putere enormă, mă inspiri să fiu o femeie mai puternică și pentru asta îți mulțumesc.
Am și eu o problemă în lupta asta de a fi mai puțin molâie și de a “stand up for myself”, scuzați engleza.
(nu ai de ce să îți ceri scuze. Pe blogul ăsta se scrie în engleză, romgleză, spangleză etc. și cui nu-i convine, x e sus în colțul din dreapta. L.)
Maică-mea mă tratează ca pe un c^^. Am 28 de ani, deci sunt adultă și vaccinată, dar ea încă crede că deține controlul asupra mea. Sau chiar mai rău, uneori se poartă ea ca un copil răsfățat, căruia trebuie să îi fac pe plac că altfel se oftică. Uite câteva exemple, ca să nu fie în aer.
Am nunta în o lună jumate. M-a tot pisat la cap să îmi facă la mese niște flori de hârtie, a făcut ea niște cursuri, mă rog, e noul ei hobby și după ce a umplut casa de ele, vrea să le pună și la mese acolo. Mie una puțin îmi pasă despre ce flori vor fi pe masă. Nunta mea e mică, doar cu prieteni pe bune și un pic de familie, mai degrabă o petrecere decât o nuntă în sensul actual al cuvântului, nu vreau briz brizuri inutile. Cred că peste 5-10 ani nimeni n-o să vorbească despre ce flori erau pe masă. Dar ea mi le-a băgat pe gât, s-a purtat în perioada asta ca și cum e de la sine înțeles că eu vreau minunile alea. Mi se lăuda cu ele și înainte, și ziceam un “bravo” politicos și cu un zâmbet stânjenit și forțat, fiindcă nu mă pasionează deloc subiectul. Iar acum a presupus că eu automat vreau acele flori. Mie mi-a fost frică să-i zic “mă doare în c”, și am crezut că se supără dacă îi dau acel metaforic flit. Nu m-a întrebat niciodată “bă, vrei astea?”, a folosit tehnici din cărțile alea ieftine de NLP, dar asta am realizat abia acum, mai târziu. În loc de “vrei? da sau nu?” ea m-a întrebat “ce culori vrei?”, și alte insistențe pe tema asta tip “hai, alege-ți mai repede modelele, că tre să mă apuc și e târziu”. Știi genul ăla de decizii pe care le faci dar simți că n-au fost 100% ale tale…
(Bun, acum știi ce să faci pe viitor. N-o mai complimentezi fake, dacă ceva nu te interesează, îi spui sincer că nu te interesează, iar dacă te ia cu “ce culori să fie” îi zici: “nu ţin minte să fi zis că vreau in the first place”. Se isterizează? Pleci. Şi îi spui: “Când ai chef de conversaţie raţională, mă anunţi.”)
Și înainte să zici că asta e ceartă muierească tipică, de “mamă vs. fiică – nuntă edition”, uite și alte câteva mizerii pe care le-a făcut.
(Iar eu nu înţeleg de ce nu i-ai zis “bagă-ţi adânc în c paharele şi florile pe care nu ţi le-a cerut nimeni, singurul lucru pe care-l vreau e ăsta.” Mă scuzi, dar blocajul de comunicare e la tine.)
La fel și data nunții – tot ea ne-a forțat să o fixăm. Noi știam că vrem nunta, nu e bai de asta. Dar ea a făcut micile ei manipulări mizerabile ca să ne grăbească alegerea. Într-o vacanță în familie în 4, cu noi doi, ea și tata. La cină la restaurantul pensiunii, într-o stațiune la munte departe de casele amândurora, veniți în vacanță pe banii ei (never again, apropo), ne-a pisat să alegem o dată a nunții, pe motiv că “eu le-am zis rudelor de nuntă, și ziceți-mi când va fi ca să le zic și lor”. De ce pana mea le zici că e o nuntă când nu știi data? Ce facem aici, predicții astrale? Bine, îți dai seama că atunci pe loc n-am zis asta, că na, filtrul de bun-simț și de comportament social, erau oameni pe la mese, nu puteai urla, plus că e mama…blabla. Dar tare simt că și ea găsește aceste momente bune și exploatează fix acest bun simț socialo-familial, ca să obțină ce vrea. Iubitul meu se săturase deja de figurile astea și a borât el pe masă o dată din calendar, total random. Și aia a rămas, care acum se apropie. Așa am ales data, ca să vezi ce trist e.
(N-o mai valida fals. Complimenteaz-o doar if you mean it.)
Alt exemplu de comportament căcăcios – am primit recent o scrisoare de la ANAF, mă chinuie de vreo 2 ani cu niște taxe puse pe o PFA trecută și închisă, mă rog, e irelevant. M-a sunat să mă anunțe de un nou plic din ăsta, că vine la adresa unde stă ea, eu m-am mutat. Eu știu că la orice are scris “ANAF” pe el n-are cum să conțină decât durere și draci, așa că am început un pic să-mi vărs amarul la telefon cu ea, să-i zic despre cum îmi vine să mor, știam că n-au cum să fie decât taxe, cine dracu m-a pus să fac PFA, etc, era un discurs de tipul “uite ce fac nenorociții ăștia”. Și ea atentă foc la problema mea, mi-a trântit un “nu înțeleg, deci vrei să deschid sau nu plicul? Că sunt pe drum”. S-a căcat în sufletul meu. Între timp când a ajuns acasă mi-a scanat hârtia și mi-a trimis-o, că a zis “eu nu înțeleg ce scrie aici, îți scanez și citești tu”. Ok, fair enough. Cum ziceam, taxe. Ziua aia a fost plină de nervi, că nu știu alții cum sunt, dar când îți inventează ANAF câte o cheltuială neprevăzută de 800 de lei pentru care ai 20 zile să o plătești, eu numai roșu am văzut în fața ochilor. Nervi, urlat la funcționare acre și plictisite la telefon, alea mă trimiteau de la una la alta, la job nimic nu mergea, o zi din aia…
(Cred că, exact ca şi cu lumânările, şi-a dat seama că a greşit şi te-a sunat să o dreagă, dar exact ca şi cu lumânările, tu erai deja extrem de angry şi gestul a venit prea târziu. Acele mormăieli sunt forme de empatie la oamenii mai insensibili. Aşa empatizează şi taică-miu. “Ai răcit?” “Da” zic eu. “Asta e”. răspunde el. Nu “sănătate”, nu “fă-te bine”, nu “ai grijă de tine” ci un sec “asta e”. Dar noi ne auzim la telefon o dată la trei luni şi mi-e uşor să nu mă încarc emoţional.
Da, necesită un micuț efort să fii un om drăguț, amabil, plăcut. Asta dacă nu vine natural din tine. Că să fii nesuferit și răzgâiat oricine poate, e cel mai ușor lucru ever. E foarte ușor să f**i meciul tuturor din jur, e ușor să strici ziua oricui, dar de ce ai face-o? Mă așteptam ca în familie să fie altceva. Tata săracul evită subiectul, deși dă și el de înțeles că simte cam la fel, aceeași răceală și sictireală o primește și el de la ea, dar nu poate să o spună cu subiect și predicat…o strecoară și el printre cuvinte, atunci când suntem doar cu el. Pare că își cere scuze, printre rânduri, pentru felul ei de a fi.
E și o manipulatoare crâncenă. Îmi pare rău cumva de faptul că lucrurile astea le văd mai clare doar la mult timp după. Și că în momentul ăla, când mi-e pus în față, ori nu am curajul să o înfrunt, ori n-am chef să îi arăt cu că face o mizerie și mi se pare mai comod să zic ca ea și să fac ca mine. Ori nu am prezența de spirit să mă prind repede ce încearcă, și îi zic “da” și abia mai târziu mă prind în ce m-am băgat.
(Trebuie să-ţi faci acest curaj, e singura cale.)
Tu ce zici? Sunt eu prea atentă la mărunțișuri, și cer prea multă înțelegere și atenție din partea ei? Sau i-am suflat prea mult în coarne și a uitat cum e să i se mai zică și “nu”? Ca fată, îți dai seama că așteptările sunt să fii mereu finuță, cu atât mai mult în familie, eu nu prea am văzut niciodată posibilă opțiunea de a-i zice maică-mii “nu”. Tata e mai milităros, dacă simțea că îi zic mamei ceva cu sfidare sau îi vorbesc în nas, imediat mă certa și îmi ținea morale lungi.
Dacă mă pornesc, trebuie să îi spun orice cu 2-3 mante, cu subtilități și indirecte, fiincă e și genul de se supără la cel mai mic cuvințel vulgar. Ține la aparențe mai mult ca la orice. Orice încerc să îi spun că zice sau face nașpa, există riscul să se agațe de cel mai mic cuvânt urât și să răstoarne subiectul certei în “vai ce nesimțită ești”. E muncă de dublu-șpagat politically correct ca să o fac să înțeleagă ceva fără să se oftice, și nici așa n-am vreo garanție. Cam atât de căpoasă e.
Să o iert mereu, la infinit? Asta nu prea pare o soluție…
(pff. La ce spume ai în tine, dacă o mai “ierţi” mult – vedem că nu o ierţi, doar refulezi furie – rişti să ajungi ca vasluianul care, într-o frumoasă zi cu soare, şi-a masacrat toată familia cu toporul.)
Iartă-mă dacă am fost prea avalanșă, dacă am de fapt nevoie de un psihoterapeut poți să-mi zici, înțeleg. Sunt doar foarte mâhnită.(am făcut și o donație ca să compenseze pentru ditamai cârnațul ăsta și efortul tău pentru a-l citi
(Merci.)
X.
Dragă X.,
Oricine citeşte acest text vede clar că ai nevoie de o pauză de minimum câteva luni de maică-ta. Da, e o manipulatoare şi un control freak. Te-a frustrat cu asta atât de mult, încât a ajuns să te irite şi când încearcă s-o dreagă, cum a fost reconsideratul lumânărilor şi revenirea la faza cu ANAFUL.
Când omul nu mai recunoaşte nici crengile verzi de măslin din partea adversarului, ci doar se oftică că au prea puţine frunze, e clar că relaţia aia are nevoie de o pauză ASAP. Că orice face sau spune subiectul e doar motiv de şi mai multă frustrare.
În timpul acestei pauze, va trebui să dezveţi grooming-ul la care v-a supus cu ajutorul tatălui tău. Ambii preocupaţi să nu cumva s-o superi, când pe ea o doare la bască dacă te supără pe tine.
Când încearcă să-ţi bage pe gât chestii, refuză. Sec şi ferm. No is no. Punct.
Când te ia prin învăluire şi nu ţi-e clar în ce te îmbârligă, întreabă exact asta: Ce urmăreşti? Lasă tacticile şi spune direct.
Când spune sau face o răutate, reproşează-i.
Când deturnează atenţia de la problemă, retează: Nu, nu, nu schimbăm subiectul. Sau dacă ţipă peste tine, îţi iei poşeta şi pleci.
Când caută să te manipuleze folosindu-se de bunul tău simţ social, nu ezita să call her out public. Promit că data viitoare se va abţine.
Dacă face pe supărata pe motiv că n-a ţinut vrăjeala, întrerupi comunicarea până sună ea prima.
Unicul mod de a ţine manipulatorii cu botul pe labe e să-i informezi fără încetare că vezi prin tacticile lor ca prin sticlă şi că nu funcţionează cu tine.
Sper că ţi-am fost utilă,
Lorena.
***
Dacă v-a plăcut acest text, puteți susţine activitatea siteului cu o donaţie.
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.
***
Ascultă Jet pe Spotify, cumpără piesa pe iTunes sau pe Amazon Music.
Pare sa fie genul care ‘can’t take no for an answer’. Vrea sa faci doar ce zice ea, si nu se va opri niciodata.
Noroc ca nu face crize. Mie personal, cand am intrebat-o de ce se comporta in halul ala mi-a spus direct in fata: “pentru ca nu faci ce vreau eu”
Nu imi place sa dau sfaturi, zic doar sa ia in considerare asta:
Astfel de femele sunt sigure ca familia este teritoriul lor, unde ele sunt stapanul, ele taie si spanzura, ceilalti sunt sclavi pe plantatie care exista acolo pentru a face ce vor ele.
Faptul ca apeleaza la manipulare este pentru ca isi dau seama ca nu au forta fizica, altfel ar bate cu pumnul in masa si ar imparti bataia la liber.
Vorbim aici de tiranie, in cazul tipei de manipulare pentru ca nu dispune de capacitatea fizica de a-si impune vointa.
Bineinteles ca nu ii pasa ce crezi, ce simti, astea sunt lucruri neimportante pentru astfel de specimene. Important este ce vor ele si vor face pe dracu in patru sa-l obtina.
Poate sa invete din parleala altora: nu astepta decenii sperand sa isi dea seama, sa capete sentimente umane. Nu au asa ceva. In momentul in care refuzi va fi iadul pe pamant, se numeste rana narcisica si se manifesta nasol.