Poșta redacției: Mama nemulțumită

Periodic, oferim iubire cititorului nostru. În sensul în care el sau ea, sau chiar tu, de ce nu, ne trimi(te)ți problema voastră de suflet pe birou@lorenalupu.com. Noi citim, cugetăm și analizăm, apoi propunem o soluție sau dăm o opinie ÎNTR-UN ARTICOL PE BLOG.

Sau în consultaţie privată, contra cost.

Scrisorica de azi spune aşa:

Bună, Lorena!

Numele meu este X si am 35 de ani. Sunt căsătorită de 5 ani și am o fetiță de aproape 4 ani. Am terminat o facultate bună, acum lucrez într-o companie mare, am o poziție de middle management, un salariu foarte bun (pentru România), casă, mașină, teoretic nu îmi lipsesc multe pe partea asta. Eu sunt o fire independentă, rebelă, am tatuaje (multe), mai multe găuri in urechi, îmi port părul în coafuri nebunești, îmi plac hainele sport, pielea, adidașii, machiajele îmi plac mai accentuate, unghiile lungi, far fără să fiu indecentă sau vulgară. Fumez, dar nu beau alcool, nu mă droghez, nu umblu cu bărbați. Muncesc să aduc bani în casă, muncesc și acasă, gătesc, spăl, calc, fac curat, am grijă de copil și de educația ei, nu-i lipsește nimic. Fac sport, țin dietă, am grijă de  mine. Nu sunt perfectă, le am pe ale mele clar, dar am realizat destul de mult pentru o femeie de vârsta mea, cu puțin ajutor din partea tatălui meu care m-a susținut mereu și material și emoțional și cu creșterea copilului.

Problema mea este că mama mea nu este niciodată mulțumită de mine! Că de ce fumez, de ce am tatuaje, de ce mi-am făcut codițe afro la 35 de ani că sunt prea bătrână de așa ceva și râde lumea de mine, că nu mă îmbrac adecvat, că nu sunt o doamnă (și aici îmi scoate ochii cu nașa mea de cununie care în opinia ei este femeia perfectă, o lady, elegantă, finuță, clasică, fără tatuaje, care nu fumează, nu iese în evidență și are familia perfectă), că mereu am făcut numai lucruri aiurea, că nu am făcut nimic bun, și pot să continui așa încă 10 pagini de reproșuri. 

Ideea e că îmi strică orice bucurie, orice mă face pe mine fericită sau să mă simt mai bine pt ea nu e ok, parcă nici copilul nu îl cresc cum trebuie, ea știe mai bine ca mine, mă face să mă simt că nu am reușit nimic in viață, ca nu sunt ok așa cum sunt, că poate nu e bine așa cum aleg eu să fiu, mai altfel. Nu mă simt de 35 de ani, nu cred că vârsta e un impediment pentru nimic mai ales pentru păr sau haine. Chiar dacă cumva știu că nu contează ce crede/zice ea, nu mă pot opri să mă simt oribil de fiecare dată când vorbesc cu ea, îi povestesc sau îi arăt ceva…Ce ar trebui să fac? Vreau să o fac să înțeleagă că nu mă definesc ca om părul și tatuajele, că am reușit totuși să fac ceva bun în viață până la urmă (chiar dacă în trecut am avut un divorț, probleme cu fostul soț cu banii).
Mulțumesc că m-ai ascultat, e cazul să mă opresc că aș mai avea atât de multe de povestit…viața mea e un haos, simt ca o să intru în depresie chiar dacă la suprafață totul pare ideal și numai floricele roz…

X.

***

Dragă X,

Probabil că nu îți spun nimic nou când, pe baza descrierii tale, îți spun că tanti pe care mi-o descrii e o narcisistă clasică, o persoană abuzivă, care mai mult ca sigur are tripuri de putere atunci când te umilește și care se hrănește din faptul că te face să te simți ultimul om.

Ce poți să faci?

A) Să te detașezi de veninul pe care ți-l varsă, în deplină cunoștință de cauză, în fuflețel. Jarteaua ordinară (și știu că aici o să sară zece tanti să mă certe că părinții nu se judecă, dar ba da, se judecă, și cei care nu-și acceptă copiii așa cum sunt și îi umilesc gratuit în baza unui fals sentiment de posesiune se judecă cel mai crunt, și nimic din ce cotcodăciți voi în secțiunea de comentarii nu schimbă asta) te trage conștient în jos, și derivă plăcere din asta. Știi de ce te face prea bătrână pentru aia și ailaltă? PENTRU CĂ EA SE SIMTE PREA BĂTRÂNĂ PENTRU AIA ȘI AILALTĂ ȘI DESCARCĂ ASTA PE TINE.

Taman de aceea, demonstrațiile că ești o fată bună și etc. n-o interesează și le ignoră. Mai mult. Le ignoră știind câtă frustrare îți induce faptul că le ignoră. Prin asta, te menține într-un raport submisiv, pentru că te forțează să insiști în a-i demonstra lucruri pe care ea o să le ignore în continuare. O dinamică extrem de destructivă pentru echilibrul tău sufletesc.

Cum o oprești?

Repeți după mine: Sunt un adult funcțional, cu o viață echilibrată, și nu am de demonstrat nimănui nimic.

Solicită ajutorul unui psiholog, să ieși din dinamica asta de copil rănit care cerșește iubirea mamei scorpii.

Asumă-ți că individa asta are iubire pentru o singură persoană: ea însăși. Drept care, vei înceta să investești orice fel de interes, preocupare, păsare, din exact secunda asta.

Valabil nu doar pentru mămici narcisiste egoiste, ci pentru oricine din viețile voastre private care caută să vă constrângă să fiți altcineva. Primul pas al iubirii de orice fel e acceptarea omului așa cum este. Dacă individa caută să te modeleze cu insulte și umilințe să fii altă persoană, nu ține la tine așa cum ești, și din acel moment, orice cerșeală a aprobării din partea ta se întrerupe.

Îmi scrii de tatăl tău că te susține material și emoțional. Scoate-o pe scorpie din mintea ta și reinvestește toată această energie pentru a fi fiica iubitoare pe care acest om CHIAR o merită.

Deci, cum începe baba cu criticile, îți cânți pe interior vestita piesă Jet de subsemnata. JEEEET, N-ARE NIMENI TIMP DE TINEEE, JEEEET, N-ARE NIMENI TIMP DE TINE.

B) Pasul al doilea, pe lângă detașarea interioară, este să NU îi permiți să se mai ia de tine. Nu mai ești o preșcolăriță plângând după tandrețe maternă. Nu mai ești o liceancă timidă, care are nevoie de acordul părinților să se înscrie la un concurs cu premii pentru muștar Tecuci. Nu mai ești un copil mic care-și târâie mucii după el. EȘTI UN OM ADULT, CARE ȘTIE CINE E ȘI ȘTIE CE VREA.

Și în această calitate, ai tot dreptul să setezi limite, să spui că un anumit lucru e inadmisibil, să nu permiți comportamente, iar dacă aceste comportamente persistă, să impui consecințe.

Cu javrele de acest tip, în special, se aplică axioma RuPaul: I always try to come from a place of love, but sometimes you need to break it down for a motherf***r. În traducere liberă, cu unii nu merge iubirea şi armonia, pentru că vor abuza, şi atunci, se impune să-ţi înfigi prompt ciomagul în morţii lor. Da, inclusiv dacă e vorba de mami narcisist care crede că rolul copiilor e doar să compenseze pentru viaţa pe care nu ştie să şi-o facă interesantă fără să-i chinuie. Şi s-o lingă apăsat în c zi de zi pentru privilegiul de a se fi născut.

În secunda în care se apucă să te critice: te ridici şi pleci sau îi închizi telefonul. Dacă vrea să facă drame din asta: te ridici şi pleci sau îi închizi telefonul. Îi spui sec şi ferm că eşti la vârsta la care îţi alegi singură hainele şi accesoriile, iar dacă îi plac doamnele, n-are decât să fie ea una, dar tu nu mai ai timp de investit în rahaturi de genul. Preferi să aloci acest timp propriului copil, să fii o mamă mai bună decât a fost ea vreodată.

Ba poţi să deschizi discuţia şi aşa: Pe ce bază pretinzi tu un copil perfect, scorpie sinistră? Eşti tu cumva o mamă perfectă? Nu. Eşti o jigodie veninoasă, rea, plină de ură şi frustrări, şi nu ştii decât să îmi strici viaţa cu răutăţile tale. Scorpiile ca tine ar merita copii infractori drogaţi, să ai motiv întemeiat de perpetue negativisme şi reproşuri. Japiţă sinistră şi rea. Din momentul ăsta, mi se fâlfâie de tot ce crezi tu şi nu mai am timp de tine.

Singurul mod de a face genul ăsta de cotarlă narcisistă să se dea jos de pe tine e să o baţi cu propriile ei arme. Abia când va vedea că nu te mai face să suferi, ci, dimpotrivă, o faci tu pe ea să se simtă oribil de câte ori deschide un conflict, va căuta alte căi de comunicare.

Iar dacă nu le caută, rupi pur şi simplu contactul cu totul şi gata.

Ia toată această energie, pe care o iroseşti pe japiţa care nu o va aprecia niciodată, şi dăruieşte-o tatălui tău iubitor, care e alături de tine, şi copilului care are nevoie de tine.

Şi fă şi nişte terapie, pentru că faptul că încă o bagi în seamă pe zdreanţa asta şi nu i-ai dat jet de mult, deşi ceva îmi spune că eşti conştientă de jocurile ei, îmi dovedeşte că ai un pic de sindrom Stockholm, pe care nu ţi-l pot trata eu la poşta redacţiei.

Sper că ţi-am fost utilă,

Lorena.

***

Dacă ţi-a plăcut acest articol, susţine site-ul cu o donaţie.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

2 Responses

  1. Monica says:

    Bună, Lorena. Eu am probleme un pic asemănătoare cu autoarea articolului, dar mai grave și cu soacra. Oricât de frumos m-aș comporta cu ea, este veșnic nemulțumită pe motiv că soțul mă duce în vacanțe în străinătate și pe ea, că l-a născut și l-a crescut, n-a dus-o niciodată. Ba mai mult, m-a calomniat în fața altor neamuri de când m-a cunoscut. Am confruntat-o civilizat cu faptele și a început să plângă spunând că eu sunt cea care are o atitudine răutăcioasă. Are mereu o atitudine pasiv-agresivă și îmi forțează limitele răbdării. De exemplu: când mă vede îmbrăcată mai frumos, mă întreabă dacă mi-am cumpărat recent hainele respective și-mi zice că băiatul ei are geacă veche și nu s-a tuns și că trebuie să am mai multă grijă de el. Mă enervează maxim dar mă stăpânesc, însă nu știu cât voi mai rezista să nu-mi exteriorizez nervii. Cum mă sfătuiești să abordez problema?

    • Lorena Lupu says:

      pur și simplu, rupi contactul cu totul. spui că nu ai de ce să tolerezi genul acesta de toxicitate, că nu mai e binevenită în casa voastră și că tu nu o mai vizitezi. dacă tot se plânge de răutate, serve it to her.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: