Poșta redacției: Nu știu când să tac

Intro: Periodic, oferim iubire cititorului nostru. Nu, Gicu, nu sub formă de sex, stai jos. În schimb, luăm o dramă personală pe care mi-o trimiteţi pe mail, pe birou@lorenalupu.com, şi găsim o soluţie, pe care oricum n-o veţi urma, dar măcar ne distrăm.

Şi misiva de data asta:

Bună, Loreno!
Te urmăresc de ceva vreme și îmi place cum sfătuiești oamenii și le oferi câte fragment din experiențele și părerile tale! Chiar dacă nu am o problemă gravă (poate mai gravă ca ale altora care îți scriu) mi-am zis să îți prezint și eu dilema de zilele acestea, să vedem dacă m-ai putea ghida puţin.
Eu nu sunt o persoană mega stresată, în general, însă mă surprind pe mine însămi în unele ipostaze, având reacții care mă șochează! Clachez și încep să bocesc mai ceva ca în filme, și nu mă pot opri, cauza fiind fie extrem de copilărească, fie prostească de tot ! (Exemplu, puțină batjocură din partea persoanelor apropiate, din aceea spusă “fără intenţie”). De multe ori atrag atenţia persoanelor din jur în legătură cu unele lucruri și (poate mi se pare mie doar) simt ca e un lucru deranjant pentru ele (genul de “nu-mi spune tu mie cum sa-mi fac treaba”). Trecând in altă emisferă am impresia ca imi sufoc și iubitul și familia și colegele și pe toată lumea, de altfel, însă, nu fac altceva decât sa fiu sinceră, să imi spun părerea… încerc sa ajut dar mai mereu iese un poo enorm din toata treaba asta. Ba că sunt egoistă, ba că ma cred superioară, ba ca mai bine tac. E doar în capul meu sau toata lumea se confruntă cu așa ceva ? Deja oscilez între a tăcea pe vecie și a vorbi necontenit (cu riscul de a deveni gură-spartă, pentru ca da, iubesc sa vorbesc), iar calea de mijloc mi se pare enorm de greu de atins… help !
Cu disperare,
X. 
***
Dragă X,
Acest mail mă surprinde în mod plăcut. Toți îi avem în viețile noastre pe păreriștii nesolicitați. Nu știam însă că și aceștia au sentimente de inadecvare.
Mbun. Să comunici că te deranjează ceva ce te privește direct e recomandat și foarte sănătos. Inclusiv “puţina batjocură”, dacă nu ai genul ăla de simţ al umorului. O glumă între doi oameni trebuie să existe doar cu acordul ambilor, să fie glumă. Altfel, e inoportună.
Pe de altă parte, “nu-mi spune mie ce să fac” când ăla îşi face treaba lui şi nu ţi-a cerut în mod explicit părerea e o reacţie justă. În general, când vor să afle ce crezi tu despre subiectul X, oamenii întreabă. Dacă nu întreabă, e semn că nu îi preocupă grav viziunea ta originală pe temă.
Şi acum, ca să-ţi fie clar când ai dreptate să dai cu părerea şi când nu, hai să aplicăm împreună testul “Ce te f… grija”.
Te trezeşti deschizând gura să comentezi ceva ce face cineva din familie. Pune stop din telecomandă şi întreabă-te: Ce mă f… grija?
Adică: TE AFECTEAZĂ DIRECT CE FACE PERSOANA ÎN ACEL MOMENT? ÎŢI ADUCE VREUN DERANJ, VREO PAGUBĂ, WHATEVER? 
Da?
Go on.
Nu?
Te abţii şi nu spui nimic. Remember: dacă voiau o părere, întrebau.
Exemplu: Vasile, te rog frumos, dă radioul mai încet că încerc să învăţ!
Justificat, pentru că Vasile te încurcă.
Vs.: Vasile, iar te-ai machiat ca o c***ă de pe centură, nu ţi-e ruşine?
Atâta timp cât nu ţi-a consumat ţie fardurile alea bune, de la Makeup Forever, nu te f*** grija, că obiectiv nu are de ce.
Apoi, cu ajutatul. Recomand să începi aşa:
Pot să te ajut cu ceva?
Aşteaptă să ţi se răspundă afirmativ, apoi întreabă: Cu ce?
Şi omul îţi va spune în ce departament are nevoie de ajutor, dacă are nevoie at all. Că uneori chiar nu are, şi mai mult îl încurci.
Aplică testul Ce te f*** grija şi în interacţiunea cu străinii. Şi NU pune întrebări deplasate şi nesimţite. De exemplu, pe mine mă scot grav din sărite două întrebări de la străini, iar astea vin over and over again:
Ai prieten? 
“De ce te f*** grija? Ce sunt eu, WC public, să devin disponibilă din secunda în care iese utilizatorul anterior?”
Care e orientarea ta sexuală? 
“De ce te f*** grija? Nici dacă îmi plăceau persoanele de acelaşi sex cu tine nu îmi plăceai tu, pe simplul motiv că băgarea iritantă în seamă mi-o culcă, so, irelevant pentru tine”.
Şi pe final, am un mic secret pentru tine. Cu cât îţi ţii părerea pentru tine mai mult, exceptând, cum am precizat mai sus, situaţiile care te vizează direct, cu atât oamenii o să înceapă să ţi-o ceară. Cu cât vorbeşti mai puţin, cu atât spui mai mult, raportat la număr de cuvinte.
Sau dacă ai o pasiune pentru logoree, cumpără un webcam şi… haha, nu. Fă-ţi pur şi simplu un vlog. Alege subiectele pe care vrei să baţi câmpii, înregistrează-te şi pune pe YouTube. Sau mai nou pe TikTok.
Sper că ţi-am fost utilă,
Lorena.

 

 

***

Dacă ţi-a plăcut acest articol, susţine site-ul cu o donaţie.

 

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

 

 

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger